Mit sau realitate? Injecțiile GLP-1 NU îi ajută pe toți pacienții să renunțe la insulină

Agoniștii receptorului peptidei asemănătoare glucagonului-1 (GLP-1 RA) sunt printre cele mai utilizate tratamente moderne pentru diabetul de tip 2. Pe lângă controlul glicemiei, aceștia sunt apreciați pentru capacitatea de a reduce greutatea corporală și pentru beneficiile demonstrate asupra inimii și rinichilor.

În ultimii ani, a apărut însă ideea că inițierea unui tratament cu GLP-1 ar putea permite multor pacienți să renunțe la injecțiile cu insulină. Un nou studiu amplu sugerează însă că realitatea este mai nuanțată.

Aproape 9.000 de grupuri de pacienți au fost analizate

Cercetarea, publicată online pe 14 iulie în revista Annals of Internal Medicine, a fost coordonată de dr. Kasia J. Lipska, de la Facultatea de Medicină Yale din New Haven, Connecticut.

Specialiștii au analizat datele veteranilor americani cu diabet de tip 2 aflați în tratament cu insulină bazală, care, între anii 2020 și 2022, au început unul dintre următoarele tratamente:

• agoniști ai receptorilor GLP-1 (GLP-1 RA);
• inhibitori ai cotransportorului sodiu-glucoză de tip 2 (SGLT2i);
• inhibitori ai dipeptidil peptidazei-4 (DPP-4i).

Pentru a reduce cât mai mult influența altor factori, cercetătorii au utilizat o metodă statistică denumită „emulare a unui studiu țintă” (target trial emulation), care încearcă să reproducă, folosind date din viața reală, condițiile unui studiu clinic randomizat.

În total, analiza a inclus 8.869 de seturi împerecheate de pacienți care au început tratamentele comparate.

Câți pacienți au reușit să întrerupă tratamentul cu insulină?

După o perioadă de urmărire de trei ani, rezultatele au fost surprinzător de apropiate între cele trei categorii de medicamente.

În analiza de tip „intention-to-treat”, au întrerupt tratamentul cu insulină:

• 16,7% dintre pacienții care au început tratament cu GLP-1 RA;
• 17,9% dintre cei tratați cu SGLT2i;
• 17,1% dintre cei care au primit DPP-4i.

Diferențele nu au fost semnificative din punct de vedere statistic. Raportul de risc pentru întreruperea insulinei a fost:

• 0,93 pentru GLP-1 RA comparativ cu SGLT2i;
• 0,98 pentru GLP-1 RA comparativ cu DPP-4i.

Nici analiza modificată conform protocolului nu a identificat avantaje ale tratamentului cu GLP-1 în ceea ce privește renunțarea la insulină.

Niciun grup de pacienți nu a avut un avantaj clar

Cercetătorii au analizat inclusiv diverse subgrupuri de pacienți pentru a vedea dacă anumite categorii ar putea beneficia mai mult de tratamentul cu GLP-1.

Rezultatul a fost același: nu s-a observat niciun avantaj comparativ al agonistilor receptorilor GLP-1 față de inhibitorii SGLT2 sau DPP-4 în ceea ce privește întreruperea terapiei cu insulină bazală.

Acest lucru sugerează că simpla introducere a unui medicament GLP-1 nu înseamnă automat că pacientul va putea renunța la insulină.

Ce înseamnă aceste rezultate pentru pacienți?

Concluziile studiului nu diminuează importanța medicamentelor GLP-1 în tratamentul diabetului de tip 2. Aceste terapii continuă să fie recomandate pentru numeroși pacienți datorită efectelor lor demonstrate:

• reduc riscul unor evenimente cardiovasculare;
• protejează funcția renală la anumite categorii de pacienți;
• favorizează scăderea în greutate;
• contribuie la un control eficient al glicemiei.

Însă, potrivit autorilor, ele nu par să ofere un avantaj suplimentar în ceea ce privește posibilitatea de a opri tratamentul cu insulină bazală, comparativ cu alte clase moderne de medicamente antidiabetice.

Mesajul cercetătorilor

„Deși GLP-1 RA rămân valoroase datorită beneficiilor lor cardiovasculare, renale și de scădere a greutății, inițierea tratamentului cu acestea nu pare să conducă la întreruperea tratamentului cu insulină bazală într-o măsură mai mare decât cea observată în cazul altor agenți hipoglicemici”, au concluzionat autorii studiului, conform Medical Xpress.

Pentru pacienți, mesajul este unul important: alegerea tratamentului pentru diabetul de tip 2 trebuie făcută individual, împreună cu medicul diabetolog, iar obiectivul nu este neapărat eliminarea insulinei, ci obținerea celui mai bun control al bolii și reducerea riscului de complicații pe termen lung.