Bogdan Tănase, omul-cheie care trebuia să trateze bolnavii de cancer, dispreț nemăsurat după ce i-a lăsat fără pastile: Cancerul nu este o urgență

Medicamente

"Dacă mă întrebaţi dacă au murit pacienţi din cauza acestei lipse de medicamente, răspunsul este "nu". O întârziere de 7 zile într-un tratament oncologic nu este un capăt de ţară, cum este cazul în alte tratamente. De exemplu, în cazul unui stent. Cancerul nu este o urgență aşa cum sunt alte urgențe medico-chirurgicale", a spus Bogdan Tănase pentru Antena 3.

Medicii spun că tocmai întreruperea tratamentului favorizează înmulțirea celulelor maligne iar tratamentul trebuie, practic, reluat. 16 tipuri de citostatice lipsesc de la institut. O parte dintre ele sunt folosite pentru tratarea copiilor care au probleme oncologice.

"Sperăm să fie rezolvată criza săptămâna viitoare"

 

S-a ajuns în această situaţie după ce acordul cadru a expirat. Managerul nu a aflat la timp despre această situaţie, iar licitaţia a fost demarată abia în 7 aprilie.

"Nu avem acordul cadru care să ne permită achiziţia cu celeritate a citostaticelor, se poate doar prin negociere simplificată. De pe data de 7 aprilie s-a demarat procedura de negociere, care are nişte paşi de urmat, durează 15 zile, dacă nu sunt contestaţii. Azi şi mâine se finalizează (procedura). Sperăm să fie rezolvată criza săptămâna viitoare", a explicat Tănase.

Dr Bogdan Tănase a fost numit, în martie, de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, în funcția de manager al Institutului Oncologic Prof. Dr. Al. Trestioreanu din București. Acesta a ocupat funcția de director medical al spitalului. 

Ce spune Ministerul Sănătății, află pe DCNEWS. 

Articole similare

Cofeina slăbește efectul antibioticelor

04 sep 2025, 10:05
Anumite ingrediente din alimentația zilnică, inclusiv cofeina, pot slăbi efectul antibioticelor, reducând eficiența tratamentelor și favorizând rezistența bacteriană.

Beta blocantele nu mai sunt eficiente după infarct

31 aug 2025, 10:30
Beta blocantele nu aduc beneficii pacienților cu infarct miocardic necomplicat și funcție cardiacă normală, schimbând abordarea tradițională de peste 40 de ani în tratamentul post-infarct.