Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct.
Suntem cetățeni europeni, de la intrarea României în marea Uniune Europeană, la 1 ianuarie 2007. Acces la medicamente și tratamente nu avem, însă, ca restul semenilor noștri. Coaliția pentru Sănătate Europeană, din care fac parte atât ARPIM (Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente), INSDE (Institutul pentru Dezvoltare în Sănătate și Educație), cât și și foarte multe asociații de pacienți, militează pentru schimbarea sistemului de sănătate românesc, în care boli videcabile în altă parte a Europei, sunt încă o condamnare la moarte.
Cel mai mult contează să ai acces la tratamente, după o arată exemplul pe care vi-l prezentăm astăzi. E a al unui tânăr care se consideră norocos, motiv pentru care este unul dintre ambasadorii din cadrul campaniei lansate de Coaliție.
Șocul unui diagnostic crunt
Când ți se pune un diagnostic crunt, precum leucemie limfoblastică acută, prima reacție e să intri în șoc. „Pur și smplu nu puteam să accept așa ceva”, povestește Adrian, un tănâr de 32 de ani, ambasador în Coaliția pentru Sănătate Europeană.
„Eram într-o perioadă în care căutam inel ca s-o cer pe iubita mea de nevastă", mărturisește tânărul.
Importanța suportului moral
„Ca bolnav", spune Adrian, „se împart suferințele! Pentru mine este o suferință fizică, dar pentru familie este una psihică”. Dar să ai alături familia nu e suficient când ai un diagnostic cumplit.
E vital să ai acces la tratamente
„Ca să poți să te lupți cu boala ai nevoie de resurse. Și mi-aș dori ca toți să fie asigurați din punct de vedere medical. În primul rând, să aibă acces la medicamente și la chimioterapie, și la orice este nevoie pentru fiecare diagnostic în parte”, spune tânărul.
Doar așa poți avea „șansa să te lupți pentru viața ta„, punctează Adrian. „Dă-i omului șansa să le lupte pentru viața lui, nu-i lua șansa din cauza unor bani!"
„Pentru mine, un sistem de sănătate ideal ar însemna în primul rând să nu lăsăm oamenii să moară din cauza unor hârtii, și anume banii”, conchide el.
Iată mărturia sa completă:
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct.
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic.
Medicamentul care previne CANCERUL! Este deja în farmacii.
Injecția care îți protejează inima și creierul. Previne infarctul și AVC-ul. Are efect timp de 8 ani.
Două tratamente anti-Alzheimer, respinse. De ce s-a luat această decizie dură?
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
Medicamentul care previne infarctul mai eficient decât aspirina. Ce trebuie să știe toți pacienții cu probleme cardiace.
Un supliment simplu ar putea încetini distrugerea nervului optic chiar și fără reducerea presiunii intraoculare.
Uimitor! Medicii ar putea prescrie asta în loc de pastile pentru pacienții cu cancer. Ce au descoperit cercetătorii.
Aceasta este pastila care scade tensiunea când nimic nu mai funcționează. Are efect rapid.
Vitamina care te vindecă de COVID și îmbunătățește sănătatea intestinului. Nu este Vitamina C. Cum se administrează, de fapt.
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Vezi dacă ai nevoie de acest supliment.
FDA din SUA aprobă primul test la domiciliu pentru depistarea cancerului de col uterin.