Ceaiul care protejează inima și creierul. Este consumat și de cei care vor să slăbească
Acest ceai protejează inima și creierul și este consumat și de cei care vor să slăbească.
Depresia este un cuvânt care cântărește greu în mentalul colectiv, dar pe care nu toată lumea îl poate accepta ca parte dintr-o viață foarte agitată, cu multă presiune pusă atât din interiorul fiecăruia, cât și din partea societății.
Potrivit unei mărturisiri făcute de un pacient diagnosticat cu depresie, citat de WebMD, pe lângă stilul de viață echilibrat, dieta este cea care poate face diferența în prevenirea depresiei. Astfel, spune respectivul pacient, vitaminele sunt bune, mai ales când acestea vin din alimentație. ”Vitaminele sunt importante. Toate cele de bază de care ai auzit vreodată că sunt bune pentru tine sunt cele din gama, vitamina C și D. Așa că încerc să mă orientez spre alimente și băuturi care să le conțină, eventual din alimentele neprocesate. Proteinele sunt de ajutor, mai ales dimineața. Ouăle și șunca sunt ușoare și funcționează bine, mai ales combinate cu legume. Dar cel mai important, iau micul dejun cât se poate de devreme”, mai spune pacientul, care a adăugat faptul că de multe ori cei diagnosticați cu depresie au tendința de a înpinge micul dejun cât mai târziu în zi sau chiar de a renunța la el, lucru care nu este benefic pentru nimeni, cu depresie sau fără.
Dintre produsele la care a renunțat se numără produsele procesate și superprocesate, dar mai ales alcoolul, despre care se știe că este un produs deprimant.
Tratamentul cu psilocibină psihedelică - cunoscută și sub numele de ciuperci magice - ar putea duce la ameliorarea simptomelor depresiei, potrivit unui mic studiu publicat în revista Nature, notează WebMD.
Cei care suferă de depresie nu ar trebui să își administreze singuri acest medicament, au scris cercetătorii, menționând că în respectivul studiu au fost implicate atât scanări ale creierului cât și profesioniști în domeniul sănătății mentale.
Totodată, acestea susțin că tratamentul ar putea fi promițător pentru viitor.
”Depresia este o afecțiune de sănătate mentală foarte răspândită, a cărei incidență a crescut în timpul pandemiei COVID-19”, au scris aceștia, potrivit sursei citate. ”Cu toate acestea, chiar și cele mai performante medicamente antidepresive prezintă o eficacitate modestă, efecte secundare non-neglijabile, probleme de întrerupere și rate ridicate de recidivă, subliniind necesitatea unor tratamente noi și îmbunătățite.”
Astfel, cercetătorii de la Imperial College din Londra au analizat scanările cerebrale a 60 de persoane care au participat la două studii în care li s-a administrat psilocibină.
Acest ceai protejează inima și creierul și este consumat și de cei care vor să slăbească.
Acest ulei reduce semnificativ inflamația din organism. Pur și simplu mătură deșeurile.
Acest condiment care te protejează de infecții, reglează glicemia și te scapă de tuse, are efect antibacterian și antiinflamator.
Fructul care arde grăsimile. Stimulează pierderea în greutate cu 200%. Oferă și protecție cardiacă.
Cum transformi ceaiul obișnuit în medicament pentru răceală. Iată câteva trucuri simple cu efecte uimitoare.
Acest aliment consumat dimineața îți stimulează creierul. Repară celulele neuronale.
Ce efect are ceaiul asupra tensiunii arteriale. Detaliul pe care trebuie să îl știi.
Folosite de mii de ani, semințele de chia continuă să impresioneze prin potențialul lor nutritiv și versatilitatea lor în alimentație.