Ceaiul și ciocolata, efect asupra hipertensiunii arteriale
Ce efect are ceaiul asupra tensiunii arteriale. Detaliul pe care trebuie să îl știi.
Raluka, una dintre cele mai apreciate vedete din țară, spune că nu ține regim ca să arate bine.
”Sunt genul care mănâncă mai mult decât un bărbat. Şi nu fac rabat de la nimic. Am momente în care mă duc în miez de noapte la fast-food, de unde îmi iau cea mai mare porţie de cartofi prăjiţi, mănânc hamburgeri, chips-uri, însă cel mai mult îmi plac dulciurile. Savurez cantităţi impresionante de prăjituri, iar din ciocolată nu mă pot opri. Dacă desfac o tabletă, o termin pe toată fără să o împart cu nimeni. Trei ciocolate pe zi dau gata fără discuţii. Sunt foarte gurmandă, aşa am fost de mică”, a mărturisit Raluka.
Vedetaa se bucură de un metabolismul bun, dar când vede că începe să se rotunjească reduce cantitatea de mâncare.
„Îmi dau seama cum sunt uitându-mă în oglindă. În perioadele în care mănânc multe prostii şi am senzaţia că s-a depus puţin pe burtică, reduc porţiile, adică nu mai mănânc în cantităţi industriale cum fac de obicei. Şi revin rapid”, mai spune vedeta, potrivit Spectacola.
Ce efect are ceaiul asupra tensiunii arteriale. Detaliul pe care trebuie să îl știi.
Cea mai bună băutură care spală și curăță ficatul gras.
Acest superaliment poate îmbunătăți sănătatea intestinului și a creierului.
Un singur aliment care îți reglează tensiunea – și nu, nu e usturoiul!
Ciuperca lui Dumnezeu - ciuperca miraculoasă care te ajută să trăiești mai mult și mai bine.
Șase fructe care surclasează portocala la conținutul de vitamina C.
Fructul care îți curăță arterele și ține diabetul departe.
Acest compus natural previne degradarea creierului și îi oferă un scut protector.
Care sunt cele mai bune ceaiuri pentru femeile de peste 40 de ani. Iată cum să-ți echilibrezi hormonii în mod natural.