Știri cu tagul: SUUB

Inspectorii sanitari ai Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București au dat amenzi, după ancheta de la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), în scandalul privind deversarea unor deșeuri.

30 ian, 18:32

Dr Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgență București, a declarat că Departamentul juridic al SUUB a finalizat o plângere penală care va fi depusă împotriva celor care denigrează unitatea medicală.

28 ian, 17:39

Ministrul Sănătății, dr Victor Costache, a cerut DSP București să verifice cazul de la SUUB pentru a vederea exact care este situația.

16 ian, 18:05

Conducerea Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti a demarat o anchetă administrativă vinerea trecută în cazul pacientului decedat care ar fi fost lăsat înfăşurat într-un cearșaf pe o targă, într-o zonă de evacuare în caz de incendiu.

16 ian, 17:18

Spitalul Universitar de Urgență București – SUUB - precizează că în trimestrul al patrulea al anului trecut s-au derulat activități de prezentare și instruire a personalului medical de profil chirurgical, inclusiv ortopedie, pentru utilizarea echipamentelor medicale.

08 ian, 17:25

Ieri, 30 decembrie, la Spitalul Universitar de Urgență București au fost făcute primele transferuri pe timp de noapte pe heliportul SUUB. Doi pacienți cu infarct miocardic acut au fost aduși după lăsarea serii, unul din Craiova și o pacientă din Tulcea. În total, pe tot parcursul zilei de...

31 dec 2019 / 12:08

Circulația virusului gripal din acest an ar fi mult mai activă față de cea din aceeași perioadă a anului trecut, susține un raport recent al Centrului European Pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

31 dec 2019 / 07:31

Mesele îmbelșugate de sărbători, mai ales pentru cei care au ținut post, ar putea aduce indigestii sasu crize biliare, . Sfatul medicilor este să evităm excesele.

24 dec 2019 / 13:49

Medici de la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) anunță că sunt gata de proteste, inclusiv de grevă, din cauza sporurilor dacă Guvernul reduce sporurile pentru condiții periculoase și vătămătoare pentru salariații din sănătate.

23 dec 2019 / 07:49

Astăzi de dimineață, la Spitalul Universitar de Urgență București a avut loc o prelevare multiplă de organe (rinichi, ficat și inimă).

22 dec 2019 / 14:19

Primele intervenții chirurgicale în Blocul Operator al SUUB au fost efectuate cu succes. Acestea au fost realizate după ce rezultatul probelor microbiologice a ieșit negativ.

12 dec 2019 / 17:27

La SUUB a avut loc azi o prelevare de organe care va da o șansă la viață altor patru persoane aflate pe listele de așteptare.

11 dec 2019 / 11:56

Blocul Operator Central al Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) dar doar după ce analizele epidemiologice vor arăta că totul e steril.

06 dec 2019 / 17:45

La Spitalul Universitar de Urgență București s-au făcut recent două transplanturi de celule stem hematopoietice.

04 dec 2019 / 18:32

Heliportul Spitalului Universitar de Urgență a fost inaugurat. Acesta va scurta durata trasnportului pacienților în stare critică, fiind singurul din București dedicat în totalitate îngrijirii medicale a pacientului critic.

03 dec 2019 / 12:45

Managerul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB), Adriana Nica, a anunțat că în cel mult doi ani va fi deschis cel mai modern centru de radioterapie public din țară în această unitate medicală, de care vor beneficia bolnavii cu afecțiuni oncologice.

26 noi 2019 / 15:54

Profesorul doctor Costel Șavlovschi a murit. Acesta a fost medic primar chirurg în cadrul Clinicii Chirurgie IV a Spitalului Universitar de Urgență București.

21 noi 2019 / 19:32

Spitalul Universitar de Urgență București anunță că în doi ani vor deschide cel mai modern centru de radioterapie din țară de care vor beneficia bolnavii cu afecțiuni oncologice.

07 noi 2019 / 13:26

45 de pacienți cu stenoză aortică au beneficiat de procedura TAVI (Transcatheter aortic valve implantation - Implantare percutană de valvă aortică), într-un an și jumătate, la SUUB.

23 oct 2019 / 13:42

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a sărbătorit Ziua Internațională de conștientizare a Mastocitozei la Centrul de Excelență adresat acestei afecțiuni din București.

18 oct 2019 / 17:47

Get it on App Store Get it on Google Play


Citite săptămâna aceasta


Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | Copyright 2020 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
nxt.22
YesMy