Aplicația AI care monitorizează anemia
Cercetătorii americani au dezvoltat o aplicaţie asistată de AI pentru monitorizarea anemiei.
Ambulanța Gorj: un şofer de la Serviciul Judeţean este cercetat disciplinar, după ce a refuzat transportul unui pacient, victimă a unui accident de circulaţie, la un spital din Bucureşti, invocând motive medicale, a declarat marţi managerul instituţiei, Constantin Mitroi.
În cazul șoferului a fost întocmit un referat, iar ancheta a ajuns pe masa Comisiei disciplinare, care ar putea recomanda chiar desfacerea contractului de muncă.
Victima netransportată la spital, decedată trei zile mai târziu
„Este vorba despre un accident care a avut loc la Tismana. În urma accidentului a rezultat o victimă care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Gorj, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). După investigaţiile care s-au făcut la spital, s-a decis transferul pacientului către un spital din Bucureşti. Am trimis un echipaj de ambulanţă, iar ambulanţierul respectiv a refuzat cursa din motive medicale. În urma refuzului, s-a întocmit un referat, referatul a fost dat către Comisia de cercetare disciplinară, iar cazul este în cercetare disciplinară şi aşteptăm concluziile. Riscă inclusiv desfacerea contractului de muncă, dar nu aş vrea să mă antepronunţ. Aşteptăm să vedem ce concluzii are Comisia de cercetare disciplinară şi apoi o să luăm o decizie”, a precizat Constantin Mitroi, pentru Agerpres.
Potrivit unor surse medicale, victima accidentului, care a suferit un politraumatism şi un hematom pe creier, a fost operat într-un spital din Bucureşti, însă a decedat trei zile mai târziu.
Cercetătorii americani au dezvoltat o aplicaţie asistată de AI pentru monitorizarea anemiei.
Un nou algoritm a fost dezvoltat pentru identificarea riscului cardiac şi al fracturilor.
Cele 5 semne banale care îți arată că ai probleme cu ficatul. Le ignori zilnic și habar nu aveai că e de la ficat.
Expunerea la toxina bacteriană poate explica creșterea cancerului de colon la vârste mai fragede.
De ce apare durerea în piept, cel mai important semn al unui infarct miocardic?
Primul semn al unui AVC care îți poate salva viața. Nu îl ignora! 4 din 10 vieți ar putea fi salvate dacă s-ar face asta.
Un medic dezvăluie 7 boli care se agravează după sărbători. Mesele de sărbători pot face mai mult rău decât ai crede.
Are sângele pe care medicina nu l-a mai văzut niciodată! Niciun alt om nu o mai are! Ce au găsit cercetătorii în ADN-ul ei i-a lăsat fără cuvinte...
Ce sunt trigliceridele și când devin problematice? Iată cum să reduci nivelurile de trigliceride?