Indicele de masă corporală (IMC), unul dintre cele mai folosite instrumente pentru evaluarea greutății, are o limitare importantă: nu poate face diferența între grăsime și masă musculară și nu arată dacă excesul de greutate afectează sănătatea organelor.
IMC-ul nu face diferența între țesutul adipos și masa musculară, ceea ce poate duce la interpretări greșite ale greutății.
Analiza a peste 800.000 de persoane a arătat că indicele nu identifica obezitatea în 5-9% dintre cazuri și clasifica eronat aproximativ 3% dintre persoane ca fiind obeze.
Medicii propun ca IMC-ul să fie completat cu alte măsurători, precum circumferința taliei, raportul talie-înălțime și evaluarea funcției organelor.
Specialiștii nu recomandă abandonarea IMC-ului, ci folosirea lui împreună cu alte investigații, pentru o evaluare mai corectă a sănătății.
Indicele de masă corporală este folosit frecvent pentru a estima dacă o persoană are o greutate sănătoasă în raport cu înălțimea. Calculul este simplu: greutatea în kilograme se împarte la înălțimea în metri la pătrat.
De exemplu, o persoană care cântărește 70 de kilograme și are o înălțime de 1,70 metri obține un IMC de 24,22, valoare care se încadrează în intervalul considerat normal, între 18,5 și 24,9.
Problema este că acest rezultat nu spune întreaga poveste despre organism. Două persoane cu aceeași înălțime și greutate pot avea compoziții corporale foarte diferite. Una poate avea o masă musculară dezvoltată, în timp ce cealaltă poate avea o cantitate mai mare de grăsime corporală.
Cu toate acestea, IMC-ul le-ar putea încadra în aceeași categorie.
Limitările indicelui sunt importante și în practica medicală, unde valorile sale pot influența accesul la anumite tratamente. De exemplu, IMC-ul este utilizat inclusiv pentru stabilirea eligibilității unor pacienți pentru tratamente de slăbit, precum injecțiile cu Mounjaro, prin sistemul național de sănătate din Marea Britanie (NHS).
O analiză prezentată într-un articol publicat în revista Nature atrage atenția asupra diferențelor dintre clasificarea obezității exclusiv pe baza IMC-ului și o evaluare care ia în calcul mai multe caracteristici ale organismului.
Cercetătorii au analizat datele a peste 800.000 de persoane și au constatat că IMC-ul nu reușea să identifice obezitatea în 5-9% dintre cazuri. În același timp, aproximativ 3% dintre persoane erau clasificate în mod eronat ca fiind obeze, deși nu se încadrau în această categorie potrivit evaluării mai complexe.
La nivel mondial, aproximativ 1,6 miliarde de persoane sunt clasificate ca având exces de greutate. Prin urmare, chiar și un procent relativ mic de clasificări incorecte poate însemna milioane de oameni.
Problema nu este doar una statistică. Un diagnostic stabilit exclusiv pe baza unui număr poate influența felul în care o persoană își percepe sănătatea și deciziile medicale pe care le ia.
Dr. Sonu Sharma, director medical la ABBI Clinic, a explicat pentru LADbible că IMC-ul are limite importante, deoarece nu ține cont de problemele de sănătate subiacente și nu a fost conceput inițial ca instrument clinic.
„Nu ne spune nimic despre mușchi și grăsime, despre sănătatea metabolică sau despre modul în care funcționează de fapt organismul”, a declarat medicul.
Aceasta a atras atenția și asupra faptului că unele persoane clasificate ca obeze pe baza IMC-ului pot să nu prezinte probleme măsurabile la nivelul organelor sau limitări în activitățile de zi cu zi.
Potrivit explicațiilor sale, studiile efectuate asupra persoanelor încadrate în această categorie au arătat că aproximativ două treimi aveau un exces de grăsime corporală, dar nu prezentau leziuni măsurabile la nivelul organelor sau limitări funcționale.
Acest lucru arată de ce simpla încadrare într-o categorie de IMC nu poate oferi, de una singură, o imagine completă asupra stării de sănătate.
O altă problemă este că indicele nu poate diferenția între țesutul adipos și țesutul slab, care include masa musculară.
Dr. Kyle Hoedebecke, consilier clinic la Care Point Boston, a explicat că o persoană cu o musculatură bine dezvoltată poate avea un IMC ridicat, chiar dacă are un stil de viață sănătos.
Mușchii sunt mai denși decât grăsimea, astfel că o persoană cu o masă musculară mare poate cântări mai mult decât cineva cu aceeași înălțime, dar cu mai puțini mușchi. În calculul IMC-ului, această diferență nu este luată în considerare.
„IMC-ul nu demonstrează că excesul de grăsime provoacă boli. Cei diagnosticați doar pe baza IMC-ului nu ar trebui să se alarmeze, dar ar putea beneficia de o evaluare clinică mai aprofundată”, a spus medicul.
Acesta consideră că alternativa propusă are potențial clinic, tocmai pentru că permite o evaluare mai amplă decât simpla raportare a greutății la înălțime.
Printre alternativele propuse se numără măsurarea circumferinței taliei și calcularea raportului dintre talie și înălțime.
Aceste măsurători pot completa informațiile oferite de IMC și pot ajuta la evaluarea distribuției grăsimii corporale, în loc să se țină cont doar de greutatea totală.
Dr. Ayesha Bryant, consilier clinic la Meridian Recovery, a evidențiat utilitatea raportului talie-înălțime și a susținut că IMC-ul nu ar trebui să mai fie folosit ca unic criteriu de diagnostic.
„Trebuie să încetăm să mai folosim IMC-ul ca unic criteriu de diagnostic”, a afirmat aceasta.
Medicul a atras atenția și asupra dificultăților practice ale introducerii unor evaluări mai complexe. IMC-ul este foarte ușor de calculat, iar personalul medical poate folosi inclusiv tabele pentru a încadra rapid o persoană într-o anumită categorie.
În schimb, evaluarea compoziției corporale și efectuarea unor investigații suplimentare presupun mai mult timp și resurse.
„Deși este ușor de măsurat în comparație cu măsurătorile compoziției corporale, IMC-ul nu ar trebui considerat suficient”, a explicat Dr. Bryant.
Chiar dacă are limite importante, IMC-ul nu trebuie considerat inutil. Dr. Sonu Sharma a descris această măsurătoare drept o metodă rapidă și ieftină de evaluare, care poate rămâne folositoare atunci când este interpretată împreună cu alte informații medicale.
O problemă importantă apare și în cazul persoanelor cu tulburări de alimentație, care pot avea o stare de sănătate precară indiferent de greutatea corporală. În astfel de situații, încadrarea într-un anumit interval de IMC nu reflectă neapărat gravitatea problemelor cu care se confruntă pacientul.
„Persoanele care se confruntă cu o tulburare alimentară pot fi în stare de rău indiferent de greutate. IMC-ul funcționează încă, mult prea des, ca un filtru de acces, iar noi trebuie să distingem dacă aceasta este o problemă legată de resurse, mai degrabă decât una bazată pe nevoia clinică”, a declarat medicul.
Mesajul specialiștilor este că greutatea și înălțimea nu sunt suficiente pentru a descrie sănătatea unei persoane. Circumferința taliei, compoziția corporală, sănătatea metabolică și funcționarea organelor ar trebui să contribuie la o evaluare mai completă.
Astfel, un IMC ridicat nu ar trebui să însemne automat un diagnostic de obezitate, după cum un IMC considerat normal nu garantează, în sine, că o persoană este sănătoasă.
De ce apare durerea în piept, cel mai important semn al unui infarct miocardic?
O poveste despre rușine, durere și un diagnostic despre care nu vorbește nimeni destul.
Ion Iliescu, pe "plămân artificial". Ce se întâmplă, de fapt, cu fostul președinte. De ce e încă la ATI și ce înseamnă, de fapt, suportul respirator.
Are sângele pe care medicina nu l-a mai văzut niciodată! Niciun alt om nu o mai are! Ce au găsit cercetătorii în ADN-ul ei i-a lăsat fără cuvinte...
Un studiu arată că auzul slab poate să crească riscul de insuficiență cardiacă.
De ce ai senzația că ți se ridică părul pe cap. Ce ascunde, de fapt, acest sentiment.
Cercetătorii americani au dezvoltat o aplicaţie asistată de AI pentru monitorizarea anemiei.
Două obiceiuri aparent inofensive pot ascunde riscuri uriașe: diabet și caner colorectal.
Câteva picături de salivă pot dezvălui acum ceea ce înainte necesita un bisturiu, o seringă sau o scanare.
