De ce ți se face pielea de găină. Legătura neașteptată dintre frică, frig și emoții
Ai observat vreodată cum pielea ta se schimbă brusc atunci când simți un fior de frig, o emoție intensă sau o stare de frică?
Institutul Național pentru Excelență în Sănătate și Îngrijire (NICE) din Marea Britanie este una din instituțiile credibile la nivel mondial, iar recomandările sale sunt, în multe țări, considerate a fi punct de referință pentru ceea ce înseamnă furnizarea serviciilor de sănătate. Cu toate acestea, notează prestigioasă revistă The Lancet, este mai puțin cunoscut faptul că în recomandările NICE, atunci când dovezile pe care se bazează sunt slabe, includ concluzii bazate pe valorile științifice și sociale ale probelor.
Pe 23 august anul acesta, NICE a lansat proiectul de ghid pentru tratarea tusei acute asociată cu infecții ale tractului respirator superior sau bronșita acută, proiect care este în dezbatere publică până în 20 septembrie.
Această reorientare face notă discordantă cu tendințele din sănătatea publică și adre drept scop principal limitarea utilizării antibioticelor .
Comitetul de experți al NICE a constatat că tusea acută este, de obicei, o infecție auto-limitantă care este adesea virală, iar dovezile medicale disponibile nu susțin utilizarea antibioticelor în majoritatea cazurilor.
NICE recomandă ca medicii să explice în mod clar pacienților lor că simptomele tusei acute ar trebui să dispară, de la sine, în decurs de 3-4 săptămâni de la debut.
Cu ce ar putea fi înlocuite antibioticele
Comitetul ar fi putut să- se oprească aici cu remandările sale. Cu toate acestea, luând în considerare faptul că pacienții nu ar fi satisfăcuți dacă medicii curanți îi trimit la plimbare fără să le dea niciun medicament, NICE a recomandat doctorilor să discute cu bolnavii opțiunile de auto-îngrijire, inclusiv remediile pe bază de plante, medicamente pentru tuse care conțin guaifenesin (un expectorant care să dă fără rețetă) sau dextrometorfan (antitusiv, fără rețetă), dar și mierea.
Interesant este că, în aceste cazuri calitatea dovezilor despre eficacitatea respectivelor remedii este descrisă ca fiind „moderată" până la „foarte scăzută". În plus, NICE justifică alegerea acestor remedii prin comparație cu altele, cum ar fi iedera, primroză sau cimbru, pentru care nu există date legate de siguranță sau eficiență.
Fără dovezi puternice, eficacitatea acestor remedii nu poate fi garantată și ar putea să nu fie decât un placebo, atrage atenția publicația medicală citată.
Reducerea consumului de antibiotice
Totuși, remarcă și faptul că această abordare va asigura probabil o mai bună respectare a tratamentului convenit cu medicul și are o valoare socială mare, într-un moment în care este nevoie de urgență să se ia măsuri menite să oprească dezvoltarea rezistenței la antibiotice și larga utilizare a acestui tip de medicamente.
Pe lângă toate, în acest proiect de ghid, NICE atrage atenția și că „organismele sale consultative ar trebui să evite să recomande intervenții atunci când dovezile eficienței lor sunt absente sau prea slabe pentru a se putea trage concluzii rezonabile".
Ai observat vreodată cum pielea ta se schimbă brusc atunci când simți un fior de frig, o emoție intensă sau o stare de frică?
Descoperă cele 4 boli ascunse care pot cauza balonare.
Puține femei știu că un gest aparent inofensiv precum consumul unui pahar de alcool pe zi, le poate crește dramatic riscul de cancer de sân!
De ce ai o stare de amețeală fără să amețești, de fapt? Semnul pe care ți-l transmite corpul.
De ce ai senzația că ți se ridică părul pe cap. Ce ascunde, de fapt, acest sentiment.
Poți ridica degetul inelar fără să ridici degetul mic? Iată de ce este atât de greu.
Revoluție în screening-ul pentru HPV: testele cu tampoane vaginale, la fel de precise ca examenul cu specul.
De ce apare durerea în piept, cel mai important semn al unui infarct miocardic?
Cele 5 semne banale care îți arată că ai probleme cu ficatul. Le ignori zilnic și habar nu aveai că e de la ficat.
Două obiceiuri aparent inofensive pot ascunde riscuri uriașe: diabet și caner colorectal.
Femeile nu vorbesc despre asta, dar 1 din 2 suferă în tăcere. Află ce mușchi esențial îți poate distruge sănătatea dacă îl neglijezi!