Postul începe cu dorința de liniște, rugăciune și împăcare, dar uneori aduce nervi, iritare și certuri în familie. De ce ajungem să ne pierdem răbdarea tocmai când ne dorim să fim mai buni? Psihologul Radu Leca explică ce se petrece în minte și în suflet
Postul ar trebui să fie o perioadă de liniște, cumpătare și apropiere de sine. În realitate, pentru unii oameni, primele zile vin cu nervozitate, lipsă de răbdare și conflicte în familie. Un semafor care se schimbă prea greu, un copil care face gălăgie sau o observație banală din partea partenerului pot declanșa reacții mult mai puternice decât de obicei.
Iar după izbucnirea nervilor apare și sentimentul de vinovăție. Cum se explică această schimbare și de ce postul îi face pe unii oameni mai irascibili?
Psihologul Radu Leca explică, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru DC Medical, că reacțiile emoționale din timpul postului nu au o singură cauză. Foamea, schimbările de rutină, oboseala, restricțiile voluntare și, mai ales, motivația pentru care o persoană ține post pot influența felul în care aceasta reacționează în relația cu ceilalți.
”Sunt oameni care intră în post cu gândul la liniște și ies din prima săptămână certați cu jumătate de casă. Își dau seama că ceva nu se leagă: trebuiau să fie mai blânzi, mai senini, mai aproape de ei înșiși, iar în loc de asta clocotesc la un semafor întârziat. Apoi vine a doua rană, mai tăcută decât prima: rușinea de a fi nervos tocmai când voiai să fii bun”, explică psihologul.
Prima explicație la care ne gândim este foamea. Mâncăm mai puțin sau schimbăm alimentele, iar disconfortul fizic se poate transforma în iritabilitate. Totuși, relația dintre foame și reacțiile emoționale este mai complicată.
Psihologul amintește cercetările realizate de Jennifer MacCormack și Kristen Lindquist, de la Universitatea Carolina de Nord din Chapel Hill, care au încercat să explice de ce unii oameni devin iritați atunci când le este foame, în timp ce alții își păstrează calmul.
”Concluzia lor este că foamea singură nu ajunge. Disconfortul trupesc se preface în emoție atunci când mintea îl pune pe seama a ceea ce se petrece în jur, mai ales dacă în jur lucrurile sunt deja neplăcute. Un coleg care întârzie, un copil care strigă, un ambuteiaj: foamea le dă culoare, iar omul pune în seama celuilalt ceea ce vine, în parte, din propriul trup”, spune Radu Leca.
Există însă și o veste bună. Potrivit cercetărilor, simplul fapt că o persoană își recunoaște starea și identifică motivul iritării poate reduce reacția emoțională.
”Atunci când participanții își citeau starea drept emoție, efectul de iritare dispărea. Cu alte cuvinte, cine își numește starea (”mi-e foame și de aceea sunt tăios”) își recapătă o parte din libertate”, mai spune Radu Leca, în exclusivitate pentru DC Medical.
Psihologul atrage atenția că experimentele au avut loc în laborator, pe studenți și pe perioade scurte. Prin urmare, rezultatele nu descriu în mod direct experiența unei persoane care ține postul religios timp de mai multe săptămâni.
În plus, postul ortodox nu presupune neapărat zile întregi fără mâncare. De cele mai multe ori, acesta înseamnă schimbarea alimentelor și a obiceiurilor zilnice.
”În postul adevărat nu se schimbă doar farfuria. Se mută orele meselor, se zdruncină somnul, se renunță la cafea sau la un obicei de seară, se adaugă slujbe, pregătiri, gânduri. Fiecare mutare pare mică, dar la un loc ele fac un trup obosit și o răbdare scurtă”, a mai subliniat psihologul.
Postul nu are același efect asupra tuturor. O sinteză publicată în 2026 în revista Nutrients, semnată de Vincenzo Bonaccorsi și Vincenzo Maria Romeo, a analizat 87 de studii despre post și sănătatea mintală. Dintre acestea, 39 au fost realizate pe oameni, iar unele au inclus cercetări despre Ramadan și perioadele de post ale creștinilor ortodocși.
Potrivit psihologului, rezultatele arată că, la adulții sănătoși, postul de scurtă durată și cel supravegheat medical s-au asociat cu ameliorări modeste ale simptomelor depresive și ale stresului resimțit.
”Postul religios a arătat efecte apropiate, cu un surplus de sens spiritual trăit de cei care îl țin, iar contextul cultural a cântărit în rezultat”, explică Radu Leca.
Există însă și situații în care restricțiile pot avea efecte negative. La persoanele vulnerabile au fost observate destabilizări ale dispoziției și accentuări ale anxietății. În cazuri rare, studiile au semnalat chiar episoade psihotice sau maniacale.
De asemenea, persoanele cu un istoric de comportamente alimentare restrictive pot avea o preocupare mai mare pentru mâncare și un risc de recădere.
”Răspunsul cinstit este o formulă cu trei necunoscute: cine ești, cum postești și de ce postești. Primele două țin de trup și de istoria fiecăruia: sănătate, somn, relația cu mâncarea. A treia, motivația, rămâne adesea în umbră în discuțiile despre post, deși duce o mare parte din greutate”, mai spune Radu Leca, pentru DC Medical.
Psihologul subliniază că sinteza din Nutrients este una narativă, cu studii mici și metode diferite. Rezultatele indică anumite tendințe, dar nu permit formularea unor reguli valabile pentru toți oamenii.
Există și o componentă psihologică a restricțiilor voluntare. Atunci când ne interzicem un anumit lucru, acesta poate deveni mult mai prezent în gândurile noastre.
”Interdicția are un efect ciudat: face din lucrul oprit un punct fix în peisaj. Cine nu a observat că în prima zi de regim vede brutării la fiecare colț? Când îi spui ”nu” unui obiect, îl ții în fața ochilor ca să nu-l uiți, și el rămâne mai prezent decât înainte”, explică Radu Leca.
Un alt aspect este efortul pe care îl presupune autocontrolul. O persoană care trebuie să își amintească permanent ce nu are voie să facă sau să mănânce poate resimți această restricție ca pe o presiune suplimentară.
Psihologul precizează însă că teoria potrivit căreia autocontrolul funcționează ca un rezervor care se golește a fost pusă la îndoială de cercetările ulterioare.
”Uneori ne istovim, alteori ne regăsim, iar diferența ține mult de sensul pe care îl dăm efortului. Cine postește nu doar se abține, ci devine ”unul care postește”, cu un nume nou și cu un public, real sau imaginat. Un astfel de nume aduce mândrie, dar și frică de cădere: orice abatere nu mai e o simplă gustare, ci o crăpătură în chipul pe care ți l-ai făcut”, a mai transmis Radu Leca.
Unul dintre cele mai importante aspecte este motivul pentru care o persoană alege să postească.
Una este să renunți voluntar la anumite alimente sau obiceiuri, dintr-o convingere personală, și alta este să faci acest lucru din obligație, de teamă că vei fi judecat sau din sentimentul că trebuie să repari o vină.
Radu Leca face trimitere la teoria autodeterminării, formulată de cercetătorii Richard Ryan și Edward Deci. Aceasta pornește de la trei nevoi psihologice fundamentale: autonomia, competența și relaționarea. Potrivit teoriei, motivația și starea de bine cresc atunci când aceste nevoi sunt împlinite.
”Contează dacă stai în spatele unui lucru din interese și valori proprii sau îl faci din motive aflate în afara ta. Între cele două feluri de a posti, diferența nu se vede în farfurie, ci în ce se petrece în piept.
Postul din obligație seamănă cu o chirie plătită unui proprietar nevăzut: nu cumperi nimic cu ea, speri doar să nu fii dat afară. Omul face tot ce trebuie și rămâne gol pe dinăuntru, cu o iritare surdă față de o poruncă pe care nu o simte a lui”, atrage atenția Radu Leca.
În cazul postului din vinovăție, fiecare dorință poate deveni un motiv de autocritică.
”Postul din vinovăție funcționează ca o pedeapsă plătită în avans: fiecare dorință devine un mic proces, iar judecătorul stă chiar în capul celui care postește. Postul din teama de ochii lumii e un spectacol cu public. Energia se duce în a părea, nu în a fi, iar ce rămâne la sfârșitul zilei este oboseala actorului.
Supărarea pe o constrângere pe care nu ai voie să o numești nu dispare, ci caută o ieșire. Uneori o ia spre cei apropiați, soț, copil, colegă, și atunci iritabilitatea din post pare fără explicație. Alteori se întoarce asupra ta și se hrănește cu rușine”, spune psihologul Radu Leca.
Postul nu schimbă doar obiceiurile persoanei care îl ține. Poate modifica programul meselor, atmosfera din casă, responsabilitățile și așteptările celorlalți membri ai familiei.
Psihologul Radu Leca privește această perioadă și prin prisma relațiilor de familie. În opinia sa, iritarea nu ajunge întotdeauna la persoana sau situația care a provocat-o. De multe ori, reacțiile cele mai puternice apar tocmai în relația cu oamenii apropiați.
Un partener, un copil sau un alt membru al familiei poate deveni ținta unei supărări care are, de fapt, mai multe cauze. Oboseala, schimbarea rutinei și presiunea resimțită de persoana care postește se pot acumula, iar un incident minor poate declanșa o ceartă.
De aceea, spune psihologul, este important ca postul să nu devină o regulă impusă tuturor celor din casă.
Un prim pas este discuția deschisă despre schimbările pe care le presupune această perioadă, despre așteptări și despre felul în care fiecare își poate exprima starea fără să îi rănească pe ceilalți.
Psihologul atrage atenția că rezultatele cercetărilor trebuie interpretate cu prudență. Experimentele despre foame și emoții au fost realizate pe perioade scurte, în laborator. Sinteza despre post și sănătatea mintală reunește studii cu eșantioane mici și metode diferite, iar teoria autodeterminării explică mecanisme generale ale motivației, nu efectele directe ale postului religios.
”În căutarea făcută pentru textul de față nu am găsit un studiu care să măsoare direct cât de irascibil devine omul care postește din vinovăție, față de cel care postește din convingere. Legătura dintre cele două câmpuri de cercetare este o ipoteză rezonabilă, nu un rezultat”, spune Radu Leca.
În concluzie, postul nu produce automat liniște și nici nu transformă pe toată lumea într-o persoană mai răbdătoare. Felul în care este trăit contează la fel de mult ca restricțiile în sine.
”Postul nu este nici virtute în sine, nici vină în sine, ci o oglindă. Ce se vede în ea, nervozitatea, rușinea, mândria, liniștea, spune mai puțin despre regimul alimentar și mai mult despre felul în care fiecare își trăiește libertatea. Un post care crește sufletul este, de regulă, un post ales. Un post care îl strânge merită reînvățat, nu abandonat în tăcere și nici dus până la capăt cu dinții încleștați”, conchide psihologul Radu Leca, clinician cu formare în psihoterapie de familie, în exclusivitate pentru DC Medical.