Tot ce trebuie să știi despre semințele de chia. 5 beneficii dacă le consumi zilnic
Folosite de mii de ani, semințele de chia continuă să impresioneze prin potențialul lor nutritiv și versatilitatea lor în alimentație.
Bunătatea este subiectul care a atras atenția cercetătorilor americani, care au decis să studieze gesturile de bunătate din punct de vedere psihologic, biologic, social, economic și cultural. Se știe că...
Gesturile mici cotidiene de bunătate, precum ajutarea unui coleg de serviciu, grija faţă de un vecin în vârstă sau permiterea trecerii unei maşini într-un ambuteiaj, vor fi studiate ştiinţific de Universitatea California din Los Angeles (UCLA), care a lansat oficial, miercuri, Institutul pentru Bunătate, arată surse citate de agerpres.ro.
Acest institut ''va adopta o abordare interdisciplinară pentru înţelegerea bunătăţii, prin evoluţie, biologie, psihologie, economie, cultură şi sociologie'', a explicat universitatea americană într-un comunicat.
''Institutul de Bunătate Bedari al UCLA încearcă să fie un antidot al contextului politic global actual, al violenţei şi al tensiunilor'', a afirmat Darnell Hunt, decanul departamentului de ştiinţe sociale din cadrul prestigioasei universităţi californiene în care va funcţiona acest institut.
''Viziunea noastră este că trăim cu toţii într-o lume în care umanitatea descoperă şi pune în aplicare bunătatea care se află în fiecare dintre noi'', a spus Matthew Harris, cofondator al institutului.
''Va fi nevoie de numeroase cercetări pentru a înţelege de ce bunătatea poate fi atât de rară în lumea modernă'', a adăugat Matthew Harris.
Studiile ştiinţifice au demonstrat că actele de bunătate au un impact pozitiv asupra sănătăţii fizice şi psihice a autorilor lor şi că pot fi ''contagioase'' pentru cei care sunt martori la acestea.
Folosite de mii de ani, semințele de chia continuă să impresioneze prin potențialul lor nutritiv și versatilitatea lor în alimentație.
Acest aliment poate preveni diabetul și bolile de inimă. E plin de fibre și reduce colesterolul și scade inflamația.
5 plante medicinale care chiar funcționează (confirmate de știință).
Acest ulei reduce semnificativ inflamația din organism. Pur și simplu mătură deșeurile.
Un ceai vechi de secole face valuri în medicina modernă. Este plin de antioxidanți și previne bolile de inimă și diabetul.
Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul.
Ce efect are ceaiul asupra tensiunii arteriale. Detaliul pe care trebuie să îl știi.
Acest ceai te-ar putea ajuta să slăbești rapid, în mod natural. Reglează apetitul și provoacă arderea mai mare a grăsimilor.
Acest aliment curăță intestinul în profunzime și reduce inflamația.
Acest superaliment poate îmbunătăți sănătatea intestinului și a creierului.