Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul
Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul.
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a fost prezentă în prima emisiune transmisă pe cel mai nou site al trustului de presă DC Media Group, din care fac parte DC News și Dc Medical – Spectacola.
Medicul a explicat paradoxul francezilor, care consumă alimente grase, dar au, totuși, cea mai mică rată a bolilor cardiovasculare și a obezității.
Potrivit ei, explicația este foarte simplă și are legătură cu consumul de vin roșu, despre care este cunoscut faptul că este frecvent la masă, în Franța.
„Alcoolul este un element incontestabil folosit de oameni, dar nu neapărat din punct de vedere medical, ci aș spune mai degrabă din punctul de vedere al stării de bine. De ce spun asta, pentru că științific și strict biochimic, alcoolul este un element toxic pentru toate celulele din organism. Bineînțeles că vorbim de cantitate și de măsură, că tot suntem în sezonul de toamnă – iată avem strugurii, avem mustul și, ulterior, vinul. Dacă tot ar fi să alegem o formă de alcool care ar fi - să spunem - răul cel mai puțin rău, v-aș sugera să fie vinul roșu, pentru că francezii au demonstrat și au descoperit acest paradox în care, iată, ei mănâncă și smântână, și unt, și produse de patiserie - în niciun caz nu mănâncă dietetic, mai beau și un pahar de vin roșu și nu trebuie știința să o demonstreze, se vede pe stradă, în statistici - au cele mai mici rate de îmbolnăviri; și din punct de vedere al bolilor cardiovasculare, și din punct de vedere al obezității”, a explicat ea.
De „vină” ar fi, se pare, antioxidanții din vin, pe care încă nu a reușit nimeni să-i izoleze astfel încât să-și mențină eficiența. „Atunci când realizezi că, punând un pahar de vin roșu, acolo sunt niște antioxidanți extrem de eficienți pentru sănătatea cardiovasculară și care, din păcate - sau din fericire - n-au putut fi izolați și să-și păstreze eficiența și într-un supliment, cel mai cunoscut este și se vorbește mult despre resveratrol, dar mai sunt și alte substanțe implicate. Cert este că odată ce-a fost scos din acel context natural, care este paharul de vin roșu. nu mai au niciun fel de efect benefic. Deci, câteodată este mai bine să facem lucrurile simple, și iată un pahar de vin roșu poate să ajute la sănătatea cardiovasculară. Asta însă nu înseamnă că cei care nu beau, de mâine să se apuce de băut. Însă dacă tot vrem să alegem o formă de alcool, asta este cea mai sigură”, a mai spus ea.
Până la urmă, se pare că deși alcoolul este toxic, în anumite cantități și în anumite formule, poate avea un rol surprinzător.
Mai multe detalii puteți găsi în materialul video atașat
Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul.
Acest suc delicios scade glicemia și topește grăsimea. Previne și alte boli.
Ciuperca lui Dumnezeu - ciuperca miraculoasă care te ajută să trăiești mai mult și mai bine.
Acest aliment consumat dimineața îți stimulează creierul. Repară celulele neuronale.
Această leguminoasă banală are mai multă proteină decât un ou și îți poate scădea colesterolul fără niciun efort.
Balonarea dispare rapid cu acest ceai. Este alegerea perfectă dacă nu îți place ghimbirul.
Ceaiul care curăță microbii intestinali. Topește și grăsimea abdominală.
Un somn liniștit poate începe cu un simplu obicei de seară, bazat pe plante care te ajută să te relaxezi și să te eliberezi de stres.
Un ceai vechi de secole face valuri în medicina modernă. Este plin de antioxidanți și previne bolile de inimă și diabetul.