Tot ce trebuie să știi despre semințele de chia. 5 beneficii dacă le consumi zilnic
Folosite de mii de ani, semințele de chia continuă să impresioneze prin potențialul lor nutritiv și versatilitatea lor în alimentație.
„Sunt cinci lucruri din care trei nu au legătură cu nutriția. Primul: sănătatea este o decizie individuală! Al doilea: noi suntem cele mai importante persoane pentru noi și cei care putem să influențăm ceva. Al treilea lucru: trebuie să știm cine suntem din punct de vedere fizic, mental, emoțional. Sunt cele trei arme pe care le avem în timpul vieții noastre pentru a putea fi echilibrați”, a spus Florin Ioan Bălănică în cadrul interviului acordat DCNews și DCMedical.
Mai departe, potrivit specialistului: „Cum mănânc (asta înseamnă o organizare, o compoziție a meselor), cum mă mișc (raportat la vârstă, sex, eventual patologii asociate), cum fac managementul stresului (adică cum mă raportez la mediul înconjurător). Iată un exemplu: pandemia a schimbat contextul. Cei care s-au adaptat repede au reușit.”
„Cel mai important lucru din listă: trebuie să înțelegem că stilul de viață este cheia. (…) Nu este util să îngrășăm porcul în ajun, cum avem noi o vorbă, pentru că nu ne ajută la nimic. Trebuie să înțelegem că doar de noi depind calitatea vieții noastre, sănătatea și să înțelegem că, poate, suntem mult prea bolnavi noi ca nație pentru un sistem care s-a arătat în timp că nu este tocmai foarte grijuliu cu membrii lui. Pentru că o țară este ca un organism uman. Noi suntem celulele acelui organism. Dacă celulele sunt utile și funcționează cum trebuie, organismul le promovează. Și invers. Deci, trebuie să fie o relație în dublu sens. Primii interesați suntem noi, nu sistemul. Soluția este stilul de viață!”
Urmăriți interviul integral aici.
Folosite de mii de ani, semințele de chia continuă să impresioneze prin potențialul lor nutritiv și versatilitatea lor în alimentație.
Aceste 4 alimente trebuie evitate dacă ai hipertensiune arterială.
De ce să nu bei cafea dacă ieși în frig. Cum influențează corpul și sănătatea.
Ai încercat totul ca să slăbești și tot nu funcționează? Nutriționiștii spun că acest aliment banal din bucătărie e cheia!
Crezi că mănânci corect? Adevărul cutremurător despre dieta sănătoasă care îți poate distruge inima