De ce nu trebuie să ții niciodată paharul de vin de cupă
Află de ce nu este recomandat să ții paharul de vin de cupă.
În ultima vreme, cel puțin în România, au fost lansate o mulțime de alerte alimentare, de la produsele pentru copii, până la alimentele de zi cu zi, iar semnalele de alarmă în ceea ce privește adoparea unui stil de viață mai sănătos, dar și ale cifrelor îngrijorătoare despre obezitate sunt la ordinea zilei.
O ”epidemie” de supraponderabilitate și obezitate, responsabilă de peste 1,2 milioane de decese pe an, face ravagii în Europa, a declarat zilele trecute Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Potrivit OMS, obezitatea ar putea depăși fumatul ca principal risc pentru cancerul care poate fi prevenit. Altfel, supraponderabilitatea și obezitatea ocupă locul patru ca factor de risc de deces, după hipertensiunea arterială, riscurile alimentare și tutun.
Ei bine, toate acestea se cauzează stilului de viață greșit pe care-l avem, de la mâncare fast-food sau instant, la sucuri, alcool, tutun și mulți alți factori care se tot adună.
Acum, experții în sănătate publică atrag atenția că "băuturile carbogazoase dulci pot provoca boli cronice și chiar încetinesc activitatea creierului, ajungând la fenomenul de ceața creierului, o problema cu care se confruntă din ce în ce mai multă lume în ultima perioadă.
Deci, dacă uitați unde ați lăsat cheile de la mașină, vă întoarceți să verificați dacă ați încuiat ușa casei, dacă ați oprit apa sau pur și simplu nu vă puteți concentra la activitățile de zi cu zi, acestea sunt doar câteva dintre "simptomele" provocate de această afecțiune, potrivit medicilor.
Amy Shapiro, expert medical în hematologie și oncologie, este de părere că "creierul nostru pare lent, de aceea simțim nevoia să îl trezim cumva. Și cum facem asta? Cu ajutorul băuturilor dulci care ne dau senzația că ne ascut simțurile. Însă doar pentru scurtă vreme. Aceste băuturi inundă organismul cu cantități mari de zahăr, coloranți artificiali, conservanți și adesea cofeină".
Medicul susține că, la început, băuturile dulci oferă o senzație de vigilență dar cu toate acestea, astfel de băuturi au ca rezultat rapid:
- ceața creierului
- poftă mai mare de zahăr
- nervi
- oboseală.
"Pe lângă faptul că acestea nu vă mențin creierul ascuțit, băuturile dulci pot duce, de asemenea, la inflamații atât în organism, cât și în creier pe termen lung.
În cele din urmă, acest lucru poate duce la:
- Alzheimer
- demență
- accident vascular cerebral
- boli de inimă, dar și alte probleme.
Aceste băuturi sunt lipsite de beneficii nutriționale și sunt cauza multor boli cronice. Majoritatea profesioniștilor din domeniul sănătății ar recomanda eliminarea tuturor băuturilor dulci din dieta dumneavoastră pentru a promova sănătatea și îmbunătățirea activității cognitive", a declarat ea, potrivit EatThis.
Spusele sale sunt confirmate de un studiu publicat în jurnalul Stroke, care arată că atât consumul mare într-o anumită perioadă, cât și consumul cumulativ pe termen lung de băuturi răcoritoare îndulcite au fost asociate cu un risc crescut de accident vascular cerebral ischemic, demență în toate formele ei și demență cauzată de boala Alzheimer.
Află de ce nu este recomandat să ții paharul de vin de cupă.
Adormi instant! Trucul din medicina chineză care funcționează în 60 de secunde. Medicii sunt uimiți. Încearcă această tehnică secretă a chinezilor.
De ce e bine să pui puțin bicarbonat pe carne înainte de a o găti. Trucul gospodinelor de la țară.
Ce este niacina și la ce ajută, de fapt? Este adevărat că poate crește riscul de boli de inimă?
De ce ar trebui să pui oțet în rezervorul toaletei? Trucul pe care nu ți l-a spus nimeni până acum și pe care trebuie să îl încerci.
Află de ce nu ar trebui să mai păstrezi roșiile în frigider. Uite cum să le depozitezi corect pentru a te bucura de aroma lor naturală.
Crezi că știi ce bei? Adevărul despre laptele "light" vs. laptele "degresat" te va face să citești etichetele de acum.
De ce nu ar trebui să speli hainele la 40 de grade.
Ai șters vreodată telefonul cu spirt? Ce urmează să afli s-ar putea să te șocheze.
Ai dureri de cap? Acest truc simplu de pe mână te poate salva. Cum te poți simți mai bine în câteva minute.
Hainele tale ies mereu pline de păr după spălare? Iată trucul genial pe care puțini îl știu și care îți va schimba complet rutina.