Medicamentele de slăbit funcționează mai puțin bine în viața reală decât în studii
Pacienții pierd mai puține kilograme cu medicamentele pentru scăderea în greutate în lumea reală decât în cadrul studiilor.
Grupul Monza România anunță că are „toată deschiderea" față de „investigația care îl privește pe Matteo Politi".
„Grupul Monza se declară parte lezată în acest context și a inițiat demersurile judiciare necesare împotriva lui Matteo Politi. Acesta a solicitat o colaborare, în decembrie 2018, cu Grupul Monza, pentru o intervenție chirugicală a unei paciente a lui Matteo Politi. În vederea acestei colaborări, Matteo Politi a prezentat actele necesare, inclusiv parafa de medic eliberată de Direcția de Sănătate Publică", se arată în poziția oficială a Monza.
Mi mult, reprezentanții lanțului de clinici private subliniază că a fost doar o singură intervenție.
„Menționăm că a fost realizată o singură intervenție chirurgicală. Intervenția chirurgicală a avut loc la Centrul Medical Monza, în luna decembrie 2018, pentru o pacientă căreia Matteo Politi îi oferise, în prealabil, consultație preoperatorie într-o altă instituție medicală. Niciun alt pacient al Grupului Monza nu a fost consultat sau operat de către Matteo Politi. Întreaga echipă a Grupului Monza România va lucra în strânsă legătură cu toate instituțiile implicate în ancheta referitoare acestui caz. Până la această colaborare punctuală, din decembrie 2018, Matteo Politi nu a mai avut nicio altă colaborare cu Grupul Monza (din Italia sau din România)".
Pacienții pierd mai puține kilograme cu medicamentele pentru scăderea în greutate în lumea reală decât în cadrul studiilor.
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Medicii au descoperit "butonul secret" care poate opri unul dintre cele mai ucigașe tipuri de cancer.
Revoluție în tratamentul diabetului: Adio injecții dureroase! Asta funcționează la fel de bine!
Tratamentul care ar putea schimba tot ce știm despre cancerul esofagian: noul medicament care "șterge" celulele canceroase înainte de operație!
Ce s-a aflat de tratamentul pentru COVID. Ce efect are.
Statele Unite autorizează un tratament preventiv, foarte promiţător, împotriva HIV.
Această vitamină accesibilă oricui poate încetini îmbătrânirea. Rezultatele sunt vizibile.
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!
Medicamentul care îți poate schimba sănătatea, fără ca tu să știi. Medicii cer prudență.
Injecția care îți protejează inima și creierul. Previne infarctul și AVC-ul. Are efect timp de 8 ani.