Ce poate face ceaiul de hibiscus pentru tensiune și colesterol

ceai hibiscus - Foto: Freepik

Ceaiul de hibiscus este obținut din florile viu colorate ale plantei de hibiscus. Cele mai frecvente culori ale florilor sunt roșu-oranj, roz, galben și alb. O parte importantă a plantei, numită "caliciu", este cea care protejează floarea și este folosită după uscare pentru prepararea ceaiului.

Băutura are un gust răcoritor, ușor acrișor și conține, pe lângă antioxidanți, cantități mici de potasiu, calciu, magneziu și alte minerale în urme.

Efecte antioxidante și posibile beneficii antivirale

Ceaiul de hibiscus este cunoscut pentru conținutul său de antociani, compuși cu puternic efect antioxidant. Aceștia sunt considerați responsabili pentru o parte dintre beneficiile observate în studii.

Cercetările sugerează că ceaiul de hibiscus poate avea efecte antivirale și cardiovasculare. Unele studii au arătat eficiență împotriva anumitor tulpini de gripă aviară.

De asemenea, o serie de cercetări indică faptul că hibiscusul poate contribui la scăderea tensiunii arteriale. O meta-analiză pe acest subiect confirmă potențialul efect hipotensiv al ceaiului sau extractului de hibiscus.

Efecte asupra colesterolului

Un alt beneficiu asociat consumului de ceai de hibiscus, potrivit Harvard Health, este influența asupra colesterolului. Studiile arată că această băutură poate contribui la reducerea nivelului de LDL ("colesterolul rău") și a trigliceridelor: "O analiză a studiilor a arătat că consumul de ceai sau extract de hibiscus reduce nivelurile de LDL și trigliceride".

Atenționări și posibile interacțiuni

Deși este considerat o băutură naturală benefică, ceaiul de hibiscus poate interacționa cu anumite medicamente.

Nu este recomandat consumul acestuia în combinație cu diureticul hydrochlorothiazide, deoarece pot apărea interacțiuni negative.

De asemenea, hibiscusul poate interfera cu efectul aspirinei. Specialiștii recomandă administrarea la un interval de 3 - 4 ore între cele două.

Articole similare