Cel mai bun ceai pentru femeile de peste 40 de ani: cum să îți echilibrezi hormonii natural
Care sunt cele mai bune ceaiuri pentru femeile de peste 40 de ani. Iată cum să-ți echilibrezi hormonii în mod natural.
Potrivit cercetătorilor, lipsa exercițiilor fizice este cauza a peste 5 milioane de decese pe an. Pentru a pune acest lucru în perspectivă, fumatul ucide aproape 6 milioane anual. Mișcările alerte, făcute zilnic, sunt foarte importante, deoarece cresc rata respirației și bătăile inimii.
Lipsa exercițiului fizic crește riscul decesului, mai mare decât fumatul, diabetul sau bolile cardiace
Studiul a fost condus de Dr. Wael Jaber, un cardiolog la Clinica Cleveland, SUA. Echipa lui a studiat retrospectiv peste 120.000 de pacienți care au fost supuși anterior testelor de alergare la Clinica Cleveland între 1991 și 2014.
Deși știința a studiat modul în care un stil de viață sedentar este rău pentru sănătatea ta, autorii acestui studiu au fost interesați în special de efectele exercițiilor aerobice.
O analiză a datelor de la Clinica Cleveland a relevat că cei cu un stil de viață sedentar au avut un risc de 500% mai mare de deces prematur decât cei care au fost extrem de fit, adica de trei ori mai mare decât riscul reprezentat de fumat.
Cercetătorii au explicat că persoanele care practicau aerobic au avut cele mai mari rate de supraviețuire. Jaber a comentat rezultatele, spunând: "Fiind neputincios pe o bandă de alergare, poate fi un prognostic mai rău în ceea ce privește moartea, decât a fi hipertensivi, diabetici sau fumători. N-am văzut niciodată ceva atât de pronunțat".
Activitatea de birou te poate ucide
Într-un alt studiu, 12 cercetători au descoperit că cei care au o slujbă de birou au aproape de două ori mai multe șanse de a muri tineri. Mai mult, rezultatele lor au indicat că acest lucru este valabil chiar dacă faci sport cu regularitate.
Corpul tău are aproape 300 de articulații și a fost făcut pentru mișcare
Ia în considerare numărul de ore petrecute în drum spre serviciu, la birou, mâncând sau uitându-te la TV, seara. Este ușor de văzut cum se pot acumula rapid 10 - 12 ore de timp.
Poziționarea corectă angrenează mai mult musculatura
În timp ce mulți recomandă să stai în picioare timp de 10 minute, din fiecare oră, cred că acest lucru este departe de ideal. Când este necesar să te așezi, este important să utilizezi o bună poziție pentru a ajuta la reducerea durerilor de spate. Poziția corectă activează mai mult mușchi.
Care sunt cele mai bune ceaiuri pentru femeile de peste 40 de ani. Iată cum să-ți echilibrezi hormonii în mod natural.
Ce efect are ceaiul asupra tensiunii arteriale. Detaliul pe care trebuie să îl știi.
Acest ceai te-ar putea ajuta să slăbești rapid, în mod natural. Reglează apetitul și provoacă arderea mai mare a grăsimilor.
Acest ceai protejează inima și creierul și este consumat și de cei care vor să slăbească.
Ciuperca lui Dumnezeu - ciuperca miraculoasă care te ajută să trăiești mai mult și mai bine.
6 motive să mănânci un măr verde pe zi. Beneficiile te vor surprinde.