Balonarea are mai multe cauze, unele dintre cele mai frecvente fiind: gaze, indigestie și constipație.
Pe măsură ce mănânci și bei pe parcursul zilei, stomacul se dilată pentru a face loc alimentelor și lichidelor, astfel încât abdomenul nu va arăta la fel seara ca dimineața.
Unele alimente produc în mod natural gaze atunci când sunt descompuse. Acest lucru poate contribui la senzația de balonare, dar este o parte normală a digestiei sănătoase. Acest tip de balonare este temporar și, de obicei, dispare odată cu digestia alimentelor și eliminarea gazelor.
3 alimente care reduc balonarea
-
Kefir
Kefirul este o băutură din lapte fermentat similară cu iaurtul, dar mai bogată în microorganisme vii benefice.
Mai multe studii au descoperit că kefirul poate avea un impact pozitiv asupra microbiomului intestinal și poate reduce gazele la persoanele cu intoleranță la lactoză, în comparație cu laptele.
-
Kiwi
Dacă balonarea este provocată de constipație, atunci kiwi este cea mai bună alegere.
Kiwi este bogat într-un tip de fibre care pot reține multă apă, astfel încât înmoaie scaunele, facilitând eliminarea lor.
Mai mult, kiwi conține enzima actinidină, care poate ajuta la motilitatea intestinală. Unele studii au descoperit că dacă mănânci două kiwi pe zi te poate ajuta la ameliorarea constipației.
-
Semințe de in
Semințele de in pot fi consumate întregi sau măcinate. Sunt bogate în fibre care nu produc gaze, fiind o alegere bună dacă doriți să creșteți aportul de fibre fără a vă balona.
Unele dovezi sugerează că un consum a până la două linguri de semințe de in pe zi poate ajuta la ameliorarea balonării și constipației la persoanele cu sindromul intestinului iritabil, potrivit BBC.