Vitamina D poate dubla răspunsul la chimioterapie. Efect puternic pentru femeile cu cancer la sân

vitamina d cancer san - Foto: Freepik @svetochka-ru

Studiul, realizat la Facultatea de Medicină din oraşul brazilian Botucatu a Universităţii de Stat din Sao Paulo (FMB-UNESP), sugerează că doze mici de vitamina D ar putea îmbunătăţi rezultatele tratamentului şi ar putea constitui "o opţiune accesibilă şi ieftină" în comparaţie cu anumite medicamente scumpe sau greu de obţinut, concepute pentru a spori răspunsul la chimioterapie, relatează Science Daily, potrivit Agerpres.

Ce au descoperit cercetătorii

Cercetarea, finanţat de Fundaţia pentru Cercetare din Sao Paulo (FAPESP), a inclus 80 de femei cu vârsta peste 45 de ani, care se pregăteau să înceapă tratamentul la clinica de oncologie ambulatorie a spitalului general şi universitar de la FMB-UNESP. Participantele au fost împărţite în două grupuri egale. Un grup a primit o doză zilnică de 2.000 unităţi internaţionale (UI) de vitamina D, în timp ce celuilalt grup i s-au administrat comprimate placebo.

Toate femeile au urmat chimioterapie neoadjuvantă, un tratament administrat înainte de operaţie pentru a micşora tumorile şi a facilita îndepărtarea acestora.

După şase luni, diferenţa dintre cele două grupuri era evidentă. Dintre persoanele care au luat vitamina D, 43% au înregistrat dispariţia completă a cancerului în urma chimioterapiei. Prin comparaţie, doar 24% dintre persoanele din grupul care a primit placebo au obţinut acelaşi rezultat.

"Chiar şi cu un eşantion redus de participante, a fost posibilă observarea unei diferenţe semnificative în ceea ce priveşte răspunsul la chimioterapie. În plus, doza utilizată în cercetare (2.000 UI pe zi) este cu mult sub doza-ţintă pentru corectarea deficitului de vitamina D, care este de obicei de 50.000 UI pe săptămână", a declarat Eduardo Carvalho-Pessoa, preşedintele Societăţii Regionale de Mastologie din Sao Paulo, unul dintre autorii cercetării.

Vitamina D este cunoscută mai ales pentru faptul că ajută organismul să absoarbă calciul şi fosforul, esenţiale pentru menţinerea oaselor puternice. Cu toate acestea, dovezi din ce în ce mai numeroase arată că aceasta joacă un rol şi în funcţia imunitară, ajutând organismul să se apere în faţa infecţiilor şi bolilor, inclusiv a cancerului. Multe studii anterioare care au examinat relaţia dintre vitamina D şi cancer s-au concentrat pe doze mult mai mari comparativ cu cele utilizate în cadrul acestei cercetări.

Organismul produce vitamina D în principal prin expunerea la soare, însă aceasta poate fi obţinută şi din anumite alimente.

Liniile directoare actuale recomandă 600 UI pe zi pentru majoritatea adulţilor şi 800 UI pentru persoanele vârstnice. Academia Americană de Pediatrie recomandă 400 UI pe zi pentru sugari. Un aport excesiv poate fi dăunător şi poate duce la simptome precum vărsături, slăbiciune, dureri osoase şi pietre la rinichi.

Vitamina D și rolul puternic pe care îl are în cancer

La începutul studiului, majoritatea participantelor prezentau niveluri scăzute de vitamina D, adică sub 20 de nanograme pe mililitru (ng/mL) de sânge. Spre exemplu, Societatea Braziliană de Reumatologie recomandă menţinerea nivelurilor între 40 şi 70 ng/mL.

"Odată cu administrarea suplimentelor, nivelurile au crescut pe parcursul tratamentului cu chimioterapie, ceea ce subliniază o posibilă contribuţie la recuperarea pacientelor", a declarat Carvalho-Pessoa pentru FAPESP, una dintre principalele agenţii publice braziliene care finanţează cercetarea ştiinţifică şi tehnologică din ţară.

"Vitamina D este o opţiune accesibilă şi ieftină în comparaţie cu alte medicamente utilizate pentru a îmbunătăţi răspunsul la chimioterapie, dintre care unele nici măcar nu sunt incluse în lista Sistemului Unic de Sănătate (reţeaua naţională de sănătate publică din Brazilia)", a adăugat el.

Rezultatele indică un posibil rol de susţinere al vitaminei D în tratamentul cancerului, însă cercetătorii au avertizat că în acest sens sunt necesare mai multe date. Studii mai ample vor contribui la o posibilă confirmare a eficacităţii suplimentului şi la clarificarea modului în care acesta influenţează răspunsul la chimioterapie.

"Acestea sunt rezultate încurajatoare, care justifică o nouă rundă de studii, cu un număr mai mare de participante. Acest lucru va permite o mai bună înţelegere a rolului pe care vitamina D îl are în îmbunătăţirea răspunsului la chimioterapie şi, prin urmare, la creşterea probabilităţii de remisie a cancerului de sân", a concluzionat el.

Studiul a fost publicat în jurnalul ştiinţific Nutrition and Cancer.

Articole similare

Coenzima Q10 – Energia din inima celulelor tale

25 aug 2025, 11:04
Într-o lume în care stilul de viață devine tot mai solicitant, iar oboseala pare să fie prezentă chiar și după un somn bun, tot mai mulți oameni caută soluții naturale pentru a-și...

Cele mai bune suplimente pentru femei 40+

12 aug 2025, 14:44
Află care sunt cele mai bune suplimente pentru femeile de peste 40 de ani. Ghid complet cu vitamine, minerale și antioxidanți pentru sănătate, energie și frumusețe.