
Circa 3.500 de elevi s-au vaccinat anti-COVID pe zi în intervalul 7-10 octombrie, anunță oficiali din Ministerul Educației.
Reprezentanți ai Ministerului Educației precizează că proporția elevilor vaccinați a depășit pragul de 20%, raportat la numărul total de elevi în vârstă de peste 12 ani.
”Conform datelor primite de la CNCAV, în perioada 7-10 octombrie s-au vaccinat aproape 14.000 elevi (în medie, cca. 3.500 elevi/zi). Astfel, numărul elevilor din categoria de vârstă 12-15 ani a crescut de la 51.726 la 57.288, iar pentru categoria de vârstă 16-19 ani numărul a crescut de la 180.942 la 189.318.
Reamintim că în prima săptămână de școală media zilnică a fost de 1.000 elevi/zi, de 1.700 elevi/zi în cea de-a doua săptămână, 2.500 elevi/zi în cea de-a treia săptămână, ajungând conform ultimelor raportări la 3.500 elevi/zi. Apreciem colaborarea cu CNCAV și ne exprimăm speranța în continuarea trendului ascendent din perspectiva vaccinarii în rândul elevilor, în scopul consolidării siguranței sanitare în școlile din România”, afirmă Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Educației, într-un comunicat.
În ce privește numărul de îmbolnăviri COVID în rândul școlarilor, potrivit datelor Ministerului Educației din 6 octombrie, amintim: preșcolari/elevi cu COVID - 12.978; angajați din învățământ - 4.392 de persoane; clase/grupe cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate - 11.090; școli cu activitate integral online - 121.
-
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy11.07.2025, 23:51
-
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă11.07.2025, 14:07
-
-
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie10.07.2025, 13:52
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-