
Imediat după ce Pfizer și BioNTech au anunțat că din primele date vaccinul lor anti COVID are eficiență de peste 90%, autoritățile din Rusia spun că și vaccinul lor – Sputnik V – e la fel de bun. Rușii au...
Vaccinul Sputnik V, dezvoltat de cercetătorii de la Institutul Gamaleya pentru Microbiologie și Epidemiologie din Rusia împotriva maladiei COVID-19, are o eficiență de peste 90%, a anunțat un reprezentant al Ministerului Sănătății din această țară, citând date obținute în urma unor vaccinări publice și care nu provin dintr-un studiu clinic aflat în plină desfășurare.
Declarația a fost făcută imediat după ce grupurile farmaceutice Pfizer Inc. și BioNTech au anunțat că vaccinul lor experimental contra COVID-19 are o eficiență de peste 90%.
„Ne ocupăm de monitorizarea eficienței vaccinului Sputnik V în rândul cetățenilor care l-au primit în cadrul programului de vaccinare în masă”, a declarat Oksana Drapkina, directoarea institutului de cercetări medicale din cadrul Ministerului Sănătății.
„În baza observațiilor noastre, eficiența sa este la rândul ei tot de peste 90%. Apariția pe piață a unui alt vaccin eficient reprezintă o veste bună pentru toată lumea”, a adăugat Oksana Drapkina, conform Agerpres.
Rusia aprovizionează deja piața internă cu acest vaccin, în pofida faptului că studiile clinice de fază 3 nu au fost încă finalizate.
Luni, Alexander Gintsburg, directorul Institutului Gamaleya din Moscova, care a creat vaccinul Sputnik V, a salutat anunțul făcut de grupul american Pfizer.
„În viitorul apropiat, ne așteptăm să publicăm rezultatele interimare ale studiului post-înregistrare pentru vaccinul Sputnik V, așa-numitele studii de fază 3. Sunt sigur că nivelul său de eficiență va fi la rândul său ridicat”, a adăugat el.
Rusia se pregătește să publice rezultatele preliminare ale unui studiu clinic de amploare, de fază 3, în această lună. Vaccinul Sputnik V este testat pe un eșantion de 40.000 de persoane la Moscova. Mai mult, pentru vaccinul rusesc a fost creat un site special – SputnikVaccine.com -, cu informații accesibile în 8 limbi străine, iar de astăzi a început o amplă campanie media.
-
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy11.07.2025, 23:51
-
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă11.07.2025, 14:07
-
-
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie10.07.2025, 13:52
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-