
Walter Zenga s-a imunizat de două ori împotriva COVID. Acesta a explicat pe rețelele sociale motivul.
Walter Zenga a postat pe Instagram un film scurt cu el vaccinându-se împotriva COVID și cu un text. Antrenorul italian declară că a fost nevoit să se imunizeze anti-COVID de două ori. Prima dată cu vaccinul chinezesc Sinopharm, în Dubai, care nu este agreat în Uniunea Europeană.
”Sunt cei care nu se vaccinează, cei care fac rapelul și cei ca mine care decid să ia a treia și a patra doză de Pfizer după două doze de Sinopharm”, notează Zenga pe rețelele sociale. Iar ca să se reîntoarcă în Italia a fost nevoit să se imunizeze încă o dată. ”De ce? Pentru a putea intra în Italia ca să-mi urmez iubitul meu fotbal. Ce nu faci din dragoste...”, a explicat Zenga, arată Antena 3.
Jumătate din populaţia Uniunii Europene este de acum vaccinată cu schemă completă împotriva COVID-19, potrivit unei numărători realizate de jurnaliştii de la AFP în baza informaţiilor obţinute din surse oficiale, marţi, la ora 11:00 GMT. În total, 223,8 milioane de persoane din UE au primit ambele doze ale unor vaccinuri anti-COVID-19, o singură doză de vaccin după ce s-au vindecat de această boală sau un vaccin administrat într-o singură doză. Dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, 13 au depăşit deja pragul de 50% de persoane vaccinate cu schemă completă, după modelul celor mai populate patru state din blocul european: Spania (58%), Italia (54%), Franţa (53%) şi Germania (52%). Ţările din UE cu cele mai mari procente de populaţie complet vaccinată sunt Malta (74%), Belgia (59%) şi Spania (58%). La polul opus se situează, la mare distanţă, Bulgaria (14%) şi România (25%).
Vezi această postare pe Instagram
-
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy11.07.2025, 23:51
-
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă11.07.2025, 14:07
-
-
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie10.07.2025, 13:52
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-