Un studiu publicat în JAMA Network Open dezvăluie că vitamina D poate preveni instalarea diabetului de tip 2, însă efectul benefic depinde în mod direct de profilul genetic al fiecărui individ.
Peste 40% dintre adulți au prediabet, o afecțiune în care nivelul zahărului din sânge este ridicat, dar nu suficient de mare pentru a declanșa un diagnostic de diabet de tip 2. Cercetările recente arată că un supliment zilnic de vitamina D încetinește sau chiar oprește această evoluție, dar numai în cazul persoanelor care prezintă anumite variații genetice specifice.
Analiza demonstrează că pacienții cu prediabet care poartă o anumită structură a genei receptorului de vitamina D au înregistrat o scădere cu 19% a riscului de îmbolnăvire atunci când au primit o doză zilnică mare din această vitamină.
Cercetătorii estimează că acest avans științific va permite configurarea unor strategii de prevenție personalizate, un ajutor major pentru cele aproximativ 115 milioane de persoane care trăiesc cu prediabet în Statele Unite.
Echipa de specialiști a analizat datele din studiul "D2d", un studiu clinic amplu desfășurat în mai multe centre medicale, la care au participat peste 2.000 de adulți. Voluntarii au primit fie o doză zilnică de 4.000 UI (unități internaționale) de vitamina D, fie un produs placebo, scopul inițial fiind acela de a verifica dacă suplimentarea simplă reduce riscul de diabet.
În prima sa fază, experimentul general nu a indicat o scădere semnificativă a riscului de diabet la nivelul întregului grup de participanți. Totuși, detaliile au sugerat că răspunsul se ascunde în particularitățile fiecărui organism.
"Rezultatele inițiale au ridicat o întrebare esențială: este posibil ca vitamina D să ajute doar o anumită categorie de oameni? Diabetul provoacă numeroase complicații grave care evoluează lent, de-a lungul anilor. Dacă reușim să amânăm momentul în care o persoană începe să trăiască cu această boală, putem stopa sau diminua severitatea acestor efecte secundare dăunătoare", a explicat Bess Dawson-Hughes, autorul principal al studiului și cercetător senior la Centrul de Cercetare în Nutriție Umană din cadrul Universității Tufts.
Analizele anterioare realizate de echipă au arătat deja că persoanele care aveau o concentrație de 25-hidroxivitamina D în sânge cuprinsă între 40 și 50 ng/mL au beneficiat de o protecție mult mai puternică în fața bolii.
Vitamina D prezentă în organism are nevoie de o transformare chimică pentru a deveni activă și pentru a se atașa de receptorul specific – o proteină care ajută celulele să utilizeze nutrientul.
Oamenii de știință au suspectat că diferențele genetice la nivelul acestui receptor explică de ce unii pacienți reacționează pozitiv la tratament, iar alții nu. În plus, celulele din pancreas care produc insulină au și ele acești receptori, fapt care confirmă că vitamina D intervine direct în reglarea glicemiei.
Pentru noua cercetare, medicii au analizat probele ADN de la 2.098 de participanți. Ei au comparat persoanele care au înregistrat evoluții bune cu cele care nu au prezentat îmbunătățiri, atenția fiind îndreptată spre trei variații comune ale genei receptorului.
Rezultatele arată că adulții care au variația "AA" a genei (aproximativ 30% din totalul celor testați) nu au avut niciun beneficiu în urma administrării de vitamina D în comparație cu grupul placebo. În schimb, persoanele care prezintă variațiile "AC" sau "CC" au avut un risc mult mai mic să dezvolte diabet atunci când au luat suplimentul.
"Aceste date reprezintă un pas important către crearea unei metode personalizate de reducere a riscului de diabet de tip 2 în cazul adulților predispuși la boală. Vitamina D este o opțiune extrem de atractivă pentru prevenție deoarece costă puțin, se găsește ușor și este simplu de administrat", a explicat Anastassios Pittas, autorul senior al studiului și șeful secției de endocrinologie de la Tufts Medical Center.
Cu toate acestea, medicii avertizează că populația nu trebuie să înceapă tratamente cu doze mari de vitamina D fără recomandare medicală. Ghidurile actuale recomandă un aport zilnic de 600 UI pentru persoanele cu vârste între 1 și 70 de ani și de 800 UI pentru cele care depășesc 70 de ani.
Un exces de vitamina D dăunează organismului și crește riscul de prăbușire și fracturi, în special în cazul persoanelor în vârstă. Autorii studiului afirmă că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a stabili cu precizie cine poate lua doze mari în condiții de siguranță.
"Rezultatele noastre arată că, în viitor, vom putea selecta exact acei pacienți cu prediabet care vor profita la maximum de suplimentarea cu vitamina D. În practică, această selecție va presupune un singur test genetic, relativ ieftin și ușor de realizat", a explicat Bess Dawson-Hughes.