Locul în care nu mai este pandemie: 85% dintre cetățeni sunt vaccinați

insula-corvo_65937000 Insula Corvo Sursa foto stirileprotv

O insulă din Oceanul Atlantic este pe punctul de a obține imunitate de grup după ce 85% dintre localnici s-au vaccinat deja cu a doua doză împotriva COVID-19.

Insula Corvo aparţine de arhipelagul Azore, care din punct de vedere administrativ este deţinut de Portugalia.

Mica insulă găzduieşte aproximativ 400 de persoane și a raportat un singur caz de coronavirus de la începutul pandemiei.

Singurul medic de pe insulă susţine, după ce a vaccinat cea mai mare parte a populaţiei împotriva COVID-19, că în curând rezidenţii vor atinge imunitatea de grup, arată surse citate de Digi 24.

„Există o atmosferă de sărbătoare în Corvo. În curând toată populaţia va fi vaccinată, iar marea majoritate a locuitorilor insulei ar putea deveni imuni până la sfârşitul lunii. De acum, ne vom simţi în siguranţă”, a declarat dr. Antonio Salgado.

Corvo este cea mai mică insulă din arhipelagul Azore, iar vineri s-a încheiat vaccinarea a 322 de persoane cu a doua doză de vaccin împotriva COVID-19. Aceasta reprezintă aproximativ 85% din populaţia insulei.

Imunitatea de grup se obţine atunci când un număr important de oameni dintr-o populaţie au organismul suficient de puternic încât să răspundă eficient unei infecţii prin stoparea răspândirii acesteia.

Experţii susţin că fenomenul se produce atunci când între 50% şi 70% dintr-o populaţie obţin imunitatea prin vaccinare.

 

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare
300x250
300x250