Sarea roz de Himalaya este apreciată pentru aspectul său natural și pentru mineralele pe care le conține, însă există un detaliu important pe care mulți consumatori îl trec cu vederea: aproape că nu are iod.
Sarea roz de Himalaya conține calciu, fier, magneziu și potasiu, dar cantitățile sunt prea mici pentru a reprezenta o sursă importantă de minerale.
Dacă nu este menționată ca fiind iodată pe ambalaj, sarea roz conține doar urme de iod.
În România, un studiu național din 2024 arată că numai 62% dintre familiile cu copii de vârstă școlară folosesc sare iodată.
Sarea roz conține o cantitate de sodiu comparabilă cu cea a sării obișnuite, astfel că nu protejează împotriva creșterii tensiunii arteriale.
Sarea roz de Himalaya a devenit tot mai populară în bucătării, fiind asociată cu un stil de viață sănătos și cu o alimentație mai naturală. Culoarea sa aparte și lista de minerale de pe ambalaj îi fac pe mulți să o considere o alternativă mai bună la sarea obișnuită.
Totuși, există o diferență care contează mai mult decât aspectul sau mineralele în cantități foarte mici: conținutul de iod. Dr. Mihail Pautov explică pe Facebook de ce alegerea sării poate influența aportul acestui mineral și de ce nu este suficient să ne uităm doar la culoarea sau la imaginea produsului.
Sarea roz de Himalaya conține calciu, fier, magneziu și potasiu. Prezența acestor minerale este unul dintre motivele pentru care produsul este promovat drept o variantă mai sănătoasă.
Cu toate acestea, cantitățile sunt foarte mici, iar pentru a obține un aport semnificativ ar trebui consumată o cantitate mult prea mare de sare.
„Trebuie spus că sarea roz chiar are calciu, fier, magneziu și potasiu, doar că niște cercetători din Australia au calculat că ar trebui să mănânci peste 30 de grame pe zi, cam 6 lingurițe, ca mineralele din ea să conteze. Asta e de vreo 6 ori peste cele 5 grame pe zi recomandate, așa că, sincer, eu zic că plătești doar pentru culoare”, explică medicul.
Așadar, faptul că sarea roz conține mai multe minerale nu înseamnă că poate deveni o sursă importantă pentru organism. Cantitatea necesară pentru a beneficia de acestea ar presupune un consum exagerat de sare.
Dincolo de mineralele promovate pe ambalaj, există un aspect mult mai important: conținutul de iod.
Acest mineral este esențial pentru producerea hormonilor tiroidieni, care contribuie la reglarea metabolismului și au un rol important în dezvoltarea creierului copilului în timpul sarcinii.
„Daaar… ce nu scrie nicăieri pe pachetul de sare roz? Că IODUL e aproape absent: dacă pe pachet nu scrie «iodată», sarea roz are doar urme de iod, la fel ca orice sare neiodată”, atrage atenția Dr. Mihail Pautov.
Medicul explică și consecințele pe care le poate avea un aport insuficient de iod, amintind de gușă, o afecțiune care era mult mai frecventă în trecut, în special în anumite regiuni ale țării.
„Fără iod tiroida nu poate face hormonii de care depind metabolismul și creierul copilului din burta mamei. Și așa apare gușa, pe care bunicii noștri o vedeau la tot pasul în zonele de deal și de munte.”
Importanța iodului a fost recunoscută și prin măsurile adoptate în România. Din 2002, o hotărâre de guvern, HG 568, prevede utilizarea sării iodate în alimentație și în industria pâinii.
Potrivit medicului, după introducerea acestei măsuri, gușa a devenit o problemă tot mai rar întâlnită. Totuși, utilizarea sării iodate în gospodării rămâne sub nivelul dorit.
„În România, din 2002, o hotărâre de guvern (HG 568, dacă vrei să o cauți) spune clar că în mâncare și în pâine se folosește numai sare iodată, iar de atunci gușa a devenit o problemă tot mai rară. Doar că un studiu național din 2024 arată că numai 62% din familiile cu copii de școală folosesc sare iodată, sub ținta de peste 90%.”
Cu alte cuvinte, deși sarea iodată este folosită de mult timp în România, nu toate familiile o aleg și atunci când gătesc acasă.
Un alt aspect important este că sarea roz nu reprezintă o alternativă care să protejeze organismul de efectele consumului excesiv de sodiu.
Indiferent de culoare sau de tipul sării, cantitatea de sodiu rămâne importantă atunci când vine vorba despre tensiunea arterială.
„Ideea e să pui aceeași cantitate mică de sare, doar că iodată. Sarea roz are aceeași cantitate de sodiu și urcă tensiunea la fel.”
Prin urmare, schimbarea sării roz cu cea iodată nu înseamnă că trebuie folosită o cantitate mai mare. Recomandarea medicului este să fie păstrat un consum redus de sare, dar să fie aleasă o variantă care asigură și aportul de iod.
Deși iodul este esențial pentru funcționarea tiroidei, aportul suplimentar nu trebuie abordat la fel de toată lumea.
Persoanele care au deja afecțiuni tiroidiene ar trebui să discute cu medicul endocrinolog înainte de a face schimbări importante în alimentație.
„Dacă ai o boală de tiroidă (Hashimoto, noduli, Basedow sau iei levotiroxină), vorbești întâi cu endocrinologul tău, pentru că la unii oameni cu noduli un plus brusc de iod poate împinge tiroida spre hipertiroidism.”
Așadar, chiar dacă iodul este necesar organismului, suplimentarea sau creșterea bruscă a aportului trebuie adaptată situației fiecărei persoane.
Un detaliu simplu, dar important, ține de modul în care este depozitată sarea. Iodul se poate pierde în anumite condiții, în special în prezența umezelii și a luminii.
Dr. Mihail Pautov recomandă verificarea ambalajului și alegerea sării iodate atunci când produsul folosit nu conține iod.
„Azi te uiți pe pachetul tău de sare dacă scrie «iodată», iar dacă nu, data viitoare iei una iodată și o ții în borcan închis, la întuneric, pentru că iodul se pierde cu umezeala și cu lumina.”
Pe lângă recomandările privind alegerea sării, medicul anunță că va aborda și alte aspecte legate de aportul de iod într-un newsletter programat pentru 21 noiembrie, sâmbătă.
Printre subiectele anunțate se numără sursele alimentare de iod, categoriile de persoane care au nevoie de un aport mai mare și situațiile în care poate fi necesară o analiză a tiroidei.
„Pe 21 noiembrie, sâmbătă, scriu în newsletter de unde iei iodul în afară de sare, cine are nevoie de mai mult (în sarcină, unde eu cred că multor gravide din România nu le ajunge, și la alăptare) și când merită să ceri o analiză de tiroidă”.