Sarea roz și sarea de mare sunt promovate ca alternative mai sănătoase. Studiile arată însă că diferențele nutriționale sunt minime.
Sarea roz de Himalaya și sarea de mare au devenit sinonime cu ideea de aliment "natural". Ambalajele pun accent pe conținutul de minerale, iar mesajul este simplu: mai multe minerale înseamnă un produs mai sănătos.
Problema este că această asociere nu rezistă în fața dovezilor științifice.
Da, aceste tipuri de sare conțin mai multe oligoelemente decât sarea de masă rafinată. Însă cantitățile sunt atât de mici, încât nu aduc un beneficiu nutrițional relevant în condiții normale de consum.
Mineralele există. Doza este cea care schimbă totul.
Indiferent dacă provine din mare, din minele din Himalaya sau din alte zăcăminte, sarea alimentară este alcătuită aproape în întregime din clorură de sodiu. Diferențele dintre produse apar la nivelul oligoelementelor, iar acestea depind de locul de origine și de compoziția geologică a depozitului.
Un studiu publicat în revista Foods a analizat 31 de mostre de sare roz prin spectrometrie de masă. Cercetătorii au descoperit variații importante între mărci și surse. În general, mostrele mai închise la culoare și cele provenite din Himalaya conțineau concentrații mai mari de minerale.
Concluzia cercetării a fost însă mult mai puțin spectaculoasă decât mesajele de pe etichetă.
Pentru ca acele minerale să contribuie într-o măsură semnificativă la necesarul zilnic, o persoană ar trebui să consume peste 30 de grame de sare roz pe zi. Asta înseamnă aproximativ șase lingurițe.
Aportul recomandat de sare pentru un adult este sub 5 grame pe zi, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
Prin urmare, cantitatea necesară pentru a obține un aport relevant de minerale depășește de aproximativ șase ori limita recomandată.
Cu alte cuvinte, înainte ca organismul să primească suficient fier, magneziu sau calciu din sarea roz, ar primi deja o doză excesivă de sodiu. Din perspectiva sănătății cardiovasculare, acesta este un compromis nefavorabil.
În practică, urmele de minerale există. Impactul lor nutrițional rămâne însă neglijabil la consumul obișnuit.
Mineralele nu sunt singurele substanțe prezente într-un zăcământ natural.
Același studiu a identificat diferențe importante și în ceea ce privește contaminanții. Una dintre cele 31 de mostre analizate a depășit limita maximă admisă pentru plumb.
Rezultatul nu înseamnă că toată sarea roz este contaminată și nici că utilizarea ei este periculoasă în cantități normale. Nivelurile pot varia de la un producător la altul și chiar între loturi.
Totuși, observația ilustrează un principiu simplu. Un produs mai puțin procesat păstrează nu doar mineralele dorite, ci și alte elemente care există în mod natural în depozitul din care provine.
În timp ce atenția se concentrează asupra fierului, calciului sau magneziului, cel mai important nutrient asociat sării este altul: iodul.
Iodul este indispensabil pentru producerea hormonilor tiroidieni și pentru dezvoltarea normală a creierului în perioada fetală și în copilăria timpurie. Din cauza deficiențelor frecvente observate în trecut, numeroase țări au introdus iodizarea sării ca măsură de sănătate publică.
Sarea de masă iodată rămâne și astăzi una dintre principalele surse alimentare de iod pentru multe persoane.
În schimb, sarea de mare și sarea roz nu sunt, de regulă, iodizate.
Pentru cine își asigură iodul din lactate, pește, fructe de mare sau ouă, schimbarea tipului de sare poate să nu aibă consecințe. În schimb, persoanele care se bazează în principal pe sarea iodată riscă să reducă aportul acestui micronutrient fără să își dea seama.
Ideea că sarea roz este o alegere mai sănătoasă pornește de la un fapt real: conține mai multe minerale decât sarea rafinată.
Contextul schimbă însă complet concluzia.
Mineralele sunt prezente în cantități prea mici pentru a produce un efect nutrițional relevant la un consum compatibil cu recomandările privind aportul de sodiu. În același timp, produsul poate să nu furnizeze iodul pe care sarea de masă îl oferă în mod obișnuit prin fortificare.
Din acest motiv, pentru majoritatea oamenilor, sarea iodată rămâne alegerea susținută cel mai bine de dovezile științifice. Este mai ieftină, furnizează un nutrient esențial și nu pierde nimic important din punct de vedere nutrițional în comparație cu alternativele promovate drept "naturale".
