Benfotiamina, o formă specială de vitamina B1, ar putea limita efectele glicemiei mari asupra nervilor, rinichilor și vaselor de sânge, explică un diabetolog.
Nivelul crescut al glicemiei nu produce efecte doar prin valoarea mare a zahărului din sânge. În timp, excesul de glucoză modifică structura și funcția unor proteine și țesuturi, proces care contribuie la apariția complicațiilor diabetului. Potrivit medicului diabetolog Dr. Ancuța Leonte, există o vitamină care ar putea avea un rol important în limitarea acestor efecte: benfotiamina, o formă specială de vitamina B1.
Dr. Ancuța Leonte explică faptul că problema nu este doar valoarea glicemiei, ci și efectele pe care expunerea îndelungată la glucoză le are asupra organismului.
"Există o vitamină despre care aproape nimeni nu vorbește când discutăm despre glicemii mari, dar care devine importantă exact acolo unde glucoza începe să lase urme în țesuturi. Glicemia nu afectează corpul doar pentru că este mare, ci pentru că în timp glucoza se leagă de proteine, lipide și structuri celulare, schimbându-le funcția.
Acesta este procesul de glicare, iar hemoglobina glicozilată este doar varianta măsurabilă din sânge, adică hemoglobina modificată prin expunere repetată la glucoză", explică medicul.
Hemoglobina glicozilată (HbA1c) reprezintă unul dintre cei mai importanți indicatori utilizați pentru monitorizarea diabetului, însă procesul de glicare nu se limitează la sânge.
Potrivit specialistului, glicarea afectează numeroase structuri din organism și contribuie la deteriorarea lor în timp.
"Dar glicarea nu se oprește în analiză. Afectează endoteliul, vasele mici, nervii, retina, rinichiul și mitocondriile", mai explică medicul.
Aceste modificări se află la baza multor complicații asociate diabetului zaharat, inclusiv neuropatia diabetică, retinopatia și afectarea funcției renale.
În acest context, medicul atrage atenția asupra benfotiaminei, o formă liposolubilă a vitaminei B1.
"Aici devine interesantă benfotiamina. O formă liposolubilă de vitamina B1, diferită de tiamina clasică, pentru că poate pătrunde mai eficient prin membrane și poate ajunge mai bine în țesuturile vulnerabile", explică dr. Ancuța Leonte, medic diabetolog.
Spre deosebire de tiamina obișnuită, benfotiamina are o biodisponibilitate mai mare și poate ajunge mai ușor în anumite țesuturi afectate de expunerea prelungită la glucoză.
Dr. Ancuța Leonte subliniază că benfotiamina nu reduce glicemia și nu înlocuiește tratamentul recomandat în diabet.
"Nu este o pastilă care scade glicemia, rolul ei este mai fin. Susține enzimele dependente de B1 implicate în metabolismul glucidic, ajută glucoza să fie oxidată în mitocondrie pentru producția de energie și este discutată pentru limitarea formării produșilor finali de glicare avansată, implicați în stresul oxidativ și afectarea microvasculară", mai explică medicul diabetolog.
Produșii finali de glicare avansată (AGEs) sunt compuși care se acumulează în organism în condițiile unei glicemii crescute și contribuie la inflamație, stres oxidativ și afectarea vaselor de sânge.
Potrivit medicului diabetolog, benfotiamina poate reprezenta o opțiune de evaluat în anumite situații clinice.
"De aceea devine relevantă în diabet, neuropatie, retinopatie, afectare renală și risc metabolic crescut. Nu compensează alimentația sau tratamentul incomplet, dar poate fi o verigă metabolică de evaluat", a mai precizat dr. Ancuța Leonte.
Specialiștii atrag atenția că suplimentele cu benfotiamină nu înlocuiesc tratamentul prescris pentru diabet și nu trebuie administrate fără recomandarea medicului. Controlul glicemiei, alimentația echilibrată, activitatea fizică și respectarea terapiei rămân cele mai importante măsuri pentru prevenirea complicațiilor pe termen lung.