Ai uitat vreodată numele unei persoane, dar ți-ai amintit perfect că ai întâlnit-o? Sau ai povestit o întâmplare și, abia mai târziu, ți-ai dat seama că ai amestecat două evenimente?
Odată cu înaintarea în vârstă, amintirile pot deveni mai puțin precise, fără să fie uitate complet.
Persoanele mai în vârstă au făcut mai multe confuzii între amintiri similare decât adulții tineri.
Hipocampul, regiune esențială pentru memorie, pare să modifice modul în care amintirile sunt reactivate.
Unele dintre aceste schimbări ar putea începe încă de la vârsta mijlocie, însă cercetătorii nu știu încă exact cum pot fi prevenite.
Memoria nu este un simplu „sertar” în care creierul pune informațiile și de unde le scoate ulterior fără nicio modificare. De fiecare dată când îți amintești ceva, creierul trebuie să găsească informația potrivită dintre numeroase experiențe asemănătoare.
Un nou studiu publicat în revista Cerebral Cortex arată că, odată cu înaintarea în vârstă, acest proces poate deveni mai puțin precis. Cercetătorii au descoperit că adulții mai în vârstă sunt mai predispuși să amestece experiențe care seamănă între ele, iar schimbările sunt asociate cu modul în care hipocampul reactivează tiparele de activitate legate de amintiri.
„Memoria este un proces complicat. Chiar și atunci când totul funcționează așa cum ar trebui, modul în care oamenii își amintesc evenimente specifice are multe componente”, explică Ian McDonough, profesor asociat de psihologie la Binghamton University și coautor al studiului.
Să presupunem că ai o conversație cu un prieten.
Prima etapă apare chiar în momentul în care trăiești experiența. Creierul percepe ceea ce se întâmplă, procesează imaginile, sunetele și alte detalii și formează o nouă amintire.
A doua etapă presupune stocarea acestor informații. În acest proces este implicat și hipocampul, o regiune a creierului esențială pentru formarea și recuperarea amintirilor episodice.
A treia etapă apare atunci când, după câteva zile sau săptămâni, încerci să-ți amintești conversația. Creierul trebuie să găsească „dosarul” potrivit și să reconstruiască experiența.
Problema poate apărea atunci când două „dosare” sunt asemănătoare.
„Imaginați-vă că, atunci când creierul dumneavoastră recupera informații din acea conversație cu prietenul dumneavoastră, a combinat accidental detalii din acea conversație cu cele dintr-o conversație pe care ați avut-o cu soțul/soția dumneavoastră în dimineața respectivă”, explică cercetătorul.
În acest caz, când încerci să-ți amintești conversația cu prietenul, creierul poate recupera o parte din informațiile asociate celeilalte conversații.
Nu înseamnă neapărat că ambele amintiri au dispărut. Mai degrabă, informațiile dintre ele au fost amestecate.
Pentru a afla când apar aceste confuzii și ce rol are hipocampul, echipa de cercetare a analizat adulți tineri, de vârstă mijlocie și în vârstă.
În total, aproximativ 60 de participanți, cu vârste între 20 și 74 de ani, au luat parte la experiment. Cercetătorii au folosit imagistica prin rezonanță magnetică funcțională pentru a urmări activitatea cerebrală în timpul etapelor legate de formarea și recuperarea amintirilor.
În timpul experimentului, participanții vedeau pentru scurt timp o față în partea de sus a ecranului și o imagine cu o scenă sau un obiect în partea de jos. Putea fi, de exemplu, o pădure sau un măr.
Li se cerea să-și imagineze că persoana din partea de sus interacționează cu obiectul sau scena de jos.
Fiecare combinație reprezenta un eveniment distinct.
După această etapă, participanții se odihneau, timp în care cercetătorii continuau să monitorizeze activitatea cerebrală. Ulterior, o față pe care o văzuseră anterior apărea din nou pe ecran, alături de mai multe imagini.
Participanții trebuiau să identifice obiectul sau scena care fusese asociată inițial cu acea față.
Testul a fost repetat pentru a vedea cât de bine reușeau oamenii să păstreze legăturile dintre fețe, obiecte și scene.
Rezultatele au arătat că persoanele în vârstă au făcut mai multe confuzii de memorie decât adulții tineri.
De exemplu, dacă o anumită față fusese asociată inițial cu un măr, participanții mai în vârstă erau mai predispuși să creadă ulterior că acea față fusese asociată cu o pădure.
Important este că nu era vorba pur și simplu despre faptul că persoana uitase toate imaginile.
„Au văzut toate aceste imagini înainte, dar ceea ce trebuie să-și amintească este legătura specifică. Și aici, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, încep să apară aceste erori”, a explicat McDonough pentru Binghamton University.
Cu alte cuvinte, creierul poate păstra senzația că informația este familiară, dar poate avea probleme în a stabili exact unde și cu ce a fost asociată.
Acest tip de memorie, în care trebuie să legi corect un element de contextul său, este important pentru amintirea evenimentelor personale.
Cercetătorii au urmărit în special hipocampul, deoarece această regiune este implicată în diferitele etape ale memoriei.
În mod normal, tiparele de activitate neuronală asociate unei experiențe pot fi reactivate ulterior, contribuind la stabilizarea și recuperarea acelei amintiri.
Echipa se aștepta ca adulții mai în vârstă să prezinte o reactivare mai slabă a acestor tipare atunci când făceau greșeli.
Rezultatele au fost însă mai complicate.
În cazul adulților tineri, atunci când apăreau erori, acestea erau asociate cu faptul că tiparele originale ale amintirii nu erau reactivate în același mod.
La adulții mai în vârstă, situația era diferită. Ei puteau prezenta o reactivare puternică a tiparelor din hipocamp și, totuși, să facă o confuzie de memorie.
„Cu cât reactivează hipocampul într-un mod mai consistent cu etapa inițială, cu atât sunt mai predispuși să comită aceste erori de memorie. Așadar, în loc ca acel tipar de reactivare să fie asociat cu o memorie mai bună, el este asociat cu aceste erori”, a explicat McDonough.
Studiul publicat în Cerebral Cortex descrie acest fenomen ca o trecere de la reactivarea selectivă a unei amintiri către o asociere mai puțin precisă între categorii de informații.
Un aspect important al cercetării este că modificările nu par să fie limitate strict la vârste foarte înaintate.
Analiza participanților cu vârste diferite a indicat schimbări ale acurateței memoriei încă din perioada vârstei mijlocii. Cercetătorii au subliniat că unele procese ale hipocampului pot începe să se modifice mai devreme decât se presupunea.
„Vedem o scădere importantă a preciziei memoriei între grupa de 20-30 de ani și persoanele aflate în jurul vârstei de 50 de ani. Unele dintre aceste procese ale hipocampului încep deja să scadă la vârsta mijlocie”, a declarat McDonough.
Cercetătorul consideră că această perioadă merită studiată mai atent, deoarece creierul nu îmbătrânește uniform. Unele regiuni se pot modifica mai repede decât altele, iar momentul în care apar aceste schimbări poate fi diferit de la o persoană la alta.
Amintirea persoanelor și a evenimentelor este importantă în viața de zi cu zi.
Să confunzi numele unei persoane poate fi doar o situație stânjenitoare. Însă, pentru unii oameni, teama că vor face astfel de greșeli poate contribui la evitarea situațiilor sociale.
Cercetătorii atrag atenția că confuzia memoriei nu este același lucru cu uitarea completă.
O persoană poate recunoaște o imagine sau poate avea senzația că a mai întâlnit-o, dar să nu mai poată identifica exact experiența de care aparținea.
Această diferență este importantă pentru înțelegerea modului în care memoria se modifică odată cu vârsta.
Studiul nu oferă însă răspunsul la toate întrebările.
Cercetătorii nu știu încă exact care este „semnătura” cerebrală a unei amintiri corect recuperate la adulții în vârstă.
De asemenea, nu este clar dacă alte regiuni ale creierului, din afara hipocampului, contribuie la menținerea unei amintiri precise atunci când hipocampul devine mai puțin stabil.
„Deci, care este semnătura cerebrală atunci când adulții în vârstă își amintesc corect o amintire? Ajută și alte regiuni cerebrale din afara hipocampului? Nu am obținut răspunsuri clare la aceste întrebări din studiul nostru”, explică autorii.
De aceea, rezultatele nu înseamnă că fiecare persoană în vârstă va avea probleme de memorie sau că orice confuzie este un semn al unei boli neurologice.
Următoarea etapă a cercetării este să afle cum comunică hipocampul cu celelalte regiuni cerebrale și dacă această comunicare poate fi influențată.
Una dintre direcțiile investigate de oamenii de știință este stimularea electrică a hipocampului, pentru a vedea dacă poate contribui la prevenirea pierderii sau modificării amintirilor.
Există și alte posibilități care merită investigate, printre care exercițiul fizic intens, antrenamentul de mindfulness, stimularea cerebrală și folosirea unor indicii de memorie înregistrate pe smartphone.
Totuși, cercetătorii subliniază că acestea sunt direcții de cercetare, nu soluții demonstrate pentru prevenirea confuziilor de memorie. Nu se știe încă dacă modificarea activității hipocampului poate produce amintiri stabile și consistente pe termen lung.
Studiul deschide astfel o perspectivă diferită asupra uitării: uneori, problema nu este că „dosarul” a dispărut din arhiva creierului, ci că, atunci când este căutat, creierul poate deschide un dosar asemănător.
Studiu: Destaw B. Mekbib, Ian M. McDonough, „Aging shifts hippocampal reactivation from selective reinstatement to category-level misbinding during episodic memory”, Cerebral Cortex, 2026, DOI: 10.1093/cercor/bhag114.