Te simți lipsit de motivație și apatic la locul de muncă? S-ar putea să ai "rustout"

Burnout-ul apare atunci când stresul cronic de la locul de muncă nu este gestionat corect.

Însă, la celălalt capăt al spectrului stresului, se află un fenomen mai puțin discutat, dar din ce în ce mai prezent: rustout-ul.

Poate că l-ai experimentat deja. Se manifestă prin plictiseală, apatie și lipsă de motivație.

Angajații afectați de rustout fac doar strictul necesar, amână sarcinile, pierd vremea pe rețele sociale sau caută altceva mai interesant de făcut. Este o degradare emoțională și mentală cauzată de sarcini repetitive, monotone și de stagnarea profesională continuă.

Spre deosebire de burnout, care apare din cauza suprasolicitării, rustout-ul vine din lipsa provocărilor și subutilizarea capacităților unui angajat.

Acest fenomen se amplifică atunci când organizațiile pun accentul doar pe eficiență și atingerea unor obiective măsurabile, în detrimentul implicării profesionale și a satisfacției personale. Astfel, angajații pot ajunge să se simtă invizibili, ușor de înlocuit și nevalorizați, potrivit Reuters.

Poate părea o plângere ciudată pentru cei care își doresc să se gândească mai puțin la muncă. Dar, pe termen lung, rustout-ul duce la nemulțumire în carieră și poate afecta sănătatea mintală.

De ce nu se vorbește despre rustout?

În multe domenii, rustout-ul rămâne un subiect tabu. Poate pentru că încă există ideea tacită că „munca trebuie să fie plictisitoare”.

Un studiu recent a investigat rustout-ul într-o profesie specifică: formatorii de profesori, adică lectorii universitari care pregătesc viitorii învățători și profesori. Cercetarea a inclus 154 de respondenți și interviuri detaliate cu 14 dintre aceștia.

Deși majoritatea declarau că își iubesc meseria și aprecierea pentru diversitatea activităților, au apărut semne clare ale rustout-ului. Descoperirile ar putea fi relevante și pentru alte profesii.

Spre deosebire de fenomenul „quiet quitting”, în care angajații renunță conștient la a da mai mult decât e necesar, formatorii intervievați nu se retrăgeau deliberat din rolurile lor. Dimpotrivă, erau profund implicați și dedicați studenților. Tocmai de aceea, frustrarea era și mai mare.

Mulți vedeau această muncă drept o vocație și se bucurau sincer de formarea tinerilor profesori. Însă, pentru unii, pasiunea a fost estompată de grămezile tot mai mari de birocrație și sarcini administrative care îi îndepărtau de ceea ce le aducea bucurie. Unii au simțit că „nu mai este jobul pentru care au semnat inițial”.

Între stagnare și frustrare

Formatorii universitari trebuie să jongleze cu multe responsabilități: predare, supervizare a stagiilor pedagogice, mentorat, plus multă muncă administrativă. Acestea lasă puțin loc pentru activități creative sau dezvoltare profesională reală, cum ar fi cercetarea – deși universitățile pun din ce în ce mai mult accent pe aceasta.

Un participant spunea: „Aproape 70% din munca mea acum este doar administrativă, ceea ce este foarte deprimant”

Altul declara: „Simt că la finalul săptămânii nu am realizat nimic și nu există nicio evoluție”.

Rustout-ul apare și atunci când aspirațiile profesionale nu se mai aliniază cu cerințele postului. Profesioniști cu experiență și calificări înalte ajung să îndeplinească sarcini repetitive, lipsite de valoare, în loc să fie provocați intelectual și creativ.

„Oamenii sunt blocați într-un rol și rămân în zona de confort, fără să fie încurajați să exploreze sau să se dezvolte”, a spus cineva.

Lipsa oportunităților de avansare și sprijinul profesional redus contribuie, de asemenea, la apariția rustout-ului. Mulți angajați sunt considerați „mâini sigure”, cei care mențin sistemul în mișcare, dar fără ca cineva să se intereseze dacă sunt și împliniți profesional.

Nu e vorba de satisfacția în muncă, ci de faptul că ar trebui să fii recunoscător că ai un job”, a spus un formator.

Costurile ascunse ale rustout-ului

Rustout-ul are consecințe personale și instituționale. La nivel individual, duce la dezangajare, apatie și motivație scăzută. Un participant a descris această stare ca fiind „funcționez, dar nu înfloresc”, în timp ce sarcinile repetitive le erodau sentimentul de scop.

Mulți au spus că nu pot discuta despre nemulțumiri din cauza culturii organizaționale și a așteptărilor privind performanța.

„Rustout-ul există în educația profesorilor. Absolut. Dar nu am avut niciodată o conversație cu cineva despre asta”, a spus cineva.

Poate că această tăcere este convenabilă pentru organizații. Atât timp cât oamenii își fac treaba, nimeni nu vrea să „zguduie barca”. Dar pe termen lung, această lipsă de dialog poate duce la scăderea retenției personalului, o cultură organizațională toxică și lipsă de inovație.