De ce uităm ce am vrut să facem imediat ce intrăm într-o altă cameră. Ce este efectul ușii

De ce uităm ce avem de făcut imediat ce pășim într-o altă cameră? Ce se întâmplă, de fapt, în creier și cât de grav este.
Cu toții am trecut prin asta: intrăm într-o cameră cu un scop clar, însă imediat ce pășim, mintea ni se blochează și uităm ce anume trebuia să facem. Deși această senzație poate fi frustrantă și ne poate face să ne îndoim de propria memorie, specialiștii confirmă că este un fenomen cognitiv bine documentat.
Ce este "Efectul ușii"
Fenomenul este cunoscut sub numele de "Efectul ușii" ("Doorway Effect") și a fost studiat pentru prima dată de Universitatea Notre Dame, fiind publicat în Quarterly Journal of Experimental Psychology. Cercetătorii au analizat cum se comportă memoria participanților care treceau prin diverse medii reale și virtuale.
Rezultatul a fost clar: participanții uitau mai des ce obiecte țineau în mână sau ce făceau imediat după ce treceau printr-o ușă, chiar dacă distanța parcursă era aceeași în interiorul unei camere. Această limită fizică – ușa – funcționează ca o "graniță de eveniment" pe care creierul o percepe ca încheind un episod și inițiind altul.
Cum funcționează creierul la trecerea printr-o ușă
"Deși poate fi enervant, uitatul scopului când intri într-o cameră arată că creierul tău funcționează exact cum trebuie, optimizând ce consideră relevant în acel moment și ‘ștergând’ temporar obiectivele pe termen scurt un pic mai devreme decât este nevoie", explică sursa HealthTest, potrivit Surrey Live.
Creierul folosește ceea ce specialiștii numesc codificarea contextuală — leagă o intenție imediată de indicii vizuale din mediul înconjurător. De exemplu, dacă ai decis să încarci telefonul, creierul asociază această sarcină cu elemente vizuale din camera în care te afli, precum biroul sau laptopul.
Atunci când pășești într-un alt spațiu, creierul începe să construiască o hartă mentală nouă, iar zona hipocampului, responsabilă cu recuperarea memoriei, și cortexul prefrontal, care gestionează scopurile, sunt activate. Dacă indiciile din contextul inițial dispar, creierul întâmpină dificultăți în a-ți aminti ce trebuia să faci.
Când uitatul devine mai frecvent: creierul încărcat și somnul insuficient
Studiile arată că persoanele cu o încărcătură cognitivă ridicată – adică cele care jonglează cu mai multe sarcini simultan – sunt mai predispuse să-și uite obiectivele pe termen scurt, mai ales în momentul schimbării atenției.
Cercetări realizate la Departamentul de Neurologie al Universității Pennsylvania relevă că somnul insuficient afectează codificarea și recuperarea memoriei pe termen scurt. Cu cât ești mai obosit sau mai "emoțional încărcat", cu atât creierul tău uită mai ușor ce avea de făcut la mijlocul drumului.
Ce poți face pentru a evita efectul?
Nu este cazul să-ți faci griji că devii uituc.
"Creierul tău doar prioritizează amintirile," spun specialiștii.
El interpretează intrarea într-o altă cameră ca pe o schimbare de context și poate "șterge" prematur scopul anterior.
Pentru a combate această situație, experții recomandă:
- Spune-ți cu voce tare ce intenție ai în timp ce mergi spre destinație.
- Vizualizează sarcina ca și cum ai fi deja în procesul de realizare.
- Folosește indicii externe precum notițe sau aplicații de tip to-do list, mai ales când ai multe lucruri de făcut.
Acest fenomen simplu ne arată cât de sofisticat este creierul nostru în organizarea informației, chiar dacă uneori pare să ne joace feste în viața de zi cu zi.
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Cine scapă de plata CASS de la 1 septembrie16.07.2025, 22:35
-
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-