
Apar noi reacții adverse după vaccinul COVID-19.
Un medic a dezvăluit, la Antena 3, ce a pățit după vaccinarea anti-COVID-19.
"Când m-am trezit, am văzut că nu pot să mă mișc. A fost ca o semiparalezie pe partea stângă. Mi s-a recomandat să nu iau antiinflamatoare timp de 14 zile, am luat magneziu efervescent, m-am pus în pat, după trei ore de somn, mi-am revenit. Acum sunt ok, iar după rapel nu am avut nicio reacție adversă. Nici măcar durere.", a precizat doctorul.
Medicul Radu Țincu, doctor Secția Terapie Intensivă la Spitalul Floreasca, a comentat cazul.
"Discutăm de reacții adverse pe care le anticipam, cu cât vom avea mai mulți pacienți care primesc vaccinul, cu atât riscul să apară astfel de reacții sunt prezente. Știm, spre exemplu, despre paralizia facială că, în grupul Moderna, au fost patru cazuri la 30.000 de pacienți care au primit vaccinul, în cazul Pfizer, avem patru cazuri la 40.000 de persoane vaccinate. Însă această paralizie facială este o reacție adversă care dispare de la sine, se remite spontan, în 85% dintre cazuri, doar 15% dintre cazuri prezintă medicație.", a declarat medicul Radu Țincu la Antena 3.
-
7 lucruri pe care să NU le spui cuiva cu anxietate14.07.2025, 09:07
-
Punctul de pe mână care îți calmează instant durerea de cap14.07.2025, 08:27
-
Planta pe care o ai în grădină și nu știai că vindecă ficatul13.07.2025, 15:48
-
Cancerul îți topește vasele de sânge ale mușchilor. Ce s-a descoperit13.07.2025, 15:04
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-