Regina Elisabeta a făcut rapelul. Suverana Marii Britanii, vaccinată cu a doua doză de vaccin COVID-19 înainte de prima apariție publică

regina-elizabeta-foto-instagram_38795500

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 94 de ani, a făcut cea de-a doua doză a unui vaccin COVID-19 înainte de prima ei apariție publică din 2021, care a avut loc miercuri și la care suverana britanică a...

Regina Elisabeta a II-a a fost prezentă - fără mască - la un eveniment ce a marcat centenarul Royal Australian Air Force și care a fost organizat la CWGC Air Forces Memorial din Surrey, un monument situat la mică distanță de Castelul Windsor.

Biroul de presă de la Palatul Buckingham a confirmat în luna ianuarie că atât suverana britanică, cât și soțul ei - prințul Philip, în vârstă de 99 de ani -, făcuseră primele doze ale unui vaccin COVID-19, dar a precizat că nu va mai face anunțuri suplimentare despre momentul în care cuplul regal britanic urma să fie vaccinat cu dozele de rapel.

În februarie, regina Elisabeta a II-a a vorbit într-o conferință video despre momentul vaccinării sale cu prima doză și a folosit un termen colocvial din engleza britanică – „the jab” („înțepătură”).

„A fost ceva foarte rapid, primisem multe scrisori de la oameni care se declarau surprinși de cât de ușor a fost să primească vaccinul. Iar 'înțepătura' nu a durut deloc”, a declarat suverana britanică în acea conversație online pe care a purtat-o cu miniștrii Sănătății din cele patru națiuni care alcătuiesc Marea Britanie.

La rândul lui, prințul William s-a declarat mândru de exemplul pe care bunicii lui îl transmit cetățenilor britanici, în timp ce a stat de vorbă într-un apel video în luna ianuarie cu mai mulți angajați din prima linie și cu voluntari din Marea Britanie despre campania de vaccinare din această țară.

„Bunicii mei au făcut primele doze ale vaccinului și sunt foarte mândru de ei pentru că au făcut acest lucru. Este cu adevărat important ca toată lumea să se vaccineze”, a declarat în ianuarie prințul William, care a fost testat pozitiv cu noul coronavirus în 2020.

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare
300x250
300x250