Transplant: trei români au primit a doua șansă la viață datorită unei familii din Bulgaria
Trei români au primit o a doua șansă la viață datorită unei familii din Bulgaria.
Un bărbat de 36 de ani are o șansă la viață după ce a primit o inimă nouă. Transplantul a avut loc la IUBCvT Iași, fiind a doua intervenție de acest fel în acest an.
Un bărbat de 36 ani, din judeţul Suceava, a primit o inimă nouă, azi, în urma celui de-al doilea transplant de cord din acest an din ţară, realizat la Institutul de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş de o echipă condusă de şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, profesor doctor Horaţiu Suciu.
„Am avut bucuria să efectuăm încă o intervenţie de transplant cardiac, spun bucuria pentru că am reuşit cu această ocazie să salvăm viaţa unui pacient de 36 ani, din judeţul Suceava, un pacient pe care-l avem în evidenţă din 2012, de la vârsta de 28 ani, cu o insuficienţă cardiacă progresivă şi care de aproximativ doi ani este pe lista de transplant de urgenţă. A trebuit să aştepte doi ani, dar iată că a venit un cord foarte bun, care s-a comportat foarte bine şi suntem mulţumiţi să anunţăm că intervenţia a reuşit, a durat aproximativ cinci ore şi jumătate. Pentru moment suntem mulţumiţi de evoluţia pacientului, sperăm ca în câteva zile să poată fi transferat pe secţie şi aici să urmeze tratamentul specific", a declarat dr. Horaţiu Suciu, citat de agerpres.ro.
Acesta a mai spus că pe lista de aşteptare pentru transplant se află mulţi pacienţi, fiind în creştere numărul tinerilor care suferă de disfuncţii cardiace.
Potrivit Agenţiei Naţionale de Transplant, donatorul este un tânăr de 28 ani, care fusese internat din noaptea de 12 ianuarie cu un traumatism craniocerebral la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi în ciuda eforturilor medicilor, nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat în moarte cerebrală.
"Familia tânărului a găsit puterea de a transforma propria dramă în speranţă pentru alţi oameni, necunoscuţi şi a fost de acord cu prelevarea organelor. (...) Nimic nu poate compensa pierderea unui membru al familiei, dar poate gândul că au dăruit o şansă la viaţă celor aflaţi în suferinţă le poate aduce alinare. Ne înclinăm cu emoţie în faţa familiei donatorului pentru decizia luată", se arată într-o postare pe Facebook a Agenţiei Naţionale de Transplant.
Primul transplant cardiac din acest an din România s-a efectuat la IUBCvT Târgu Mureş în cursul zilei de luni, 13 ianuarie, beneficiar fiind un bărbat de 40 de ani, în stare critică.
Trei români au primit o a doua șansă la viață datorită unei familii din Bulgaria.
Inimile donatorilor aflați în moarte cerebrală nu sunt transplantate în România. Acestea ajung în Europa, prin programul Eurotransplant.
Medicul Cristian Lupașcu consideră că s-ar putea face mult mai multe în spitalele județene legat de activitatea de transplant.
Un bărbat a primit șansa la o viață normală după un dublu transplant de mână, o operație de pionierat.
Un copil de 15 ani a fost accidentat mortal la Cluj. Familia acestuia a decis să doneze organele acestuia ca să salveze viața altor trei copii.
Transplant de inimă reușit la Los Angeles în condiții dramatice și în ciuda tuturor piedicilor întâmpinate.
Ce părere au românii despre donarea de organe. Răspunsurile sunt complet neașteptate.
Această tehnică poate salva mii de vieți. Despre ce este vorba a explicat acad. prof. dr. Irinel Popescu.
5 români au primit a doua șansă la viață după ce familia unui pacient în moarte cerebrală a donat organele acestuia.
Trei oameni au primit a doua șansă la viața în urma unui transplant. Familia donatorului este din Baia Mare.
Cum se poate crește numărul de donatori de organe și care este problema României în ceea ce privește transplantul de organe.