
Coordonatorul campaniei de vaccinare din Germania crede că ar putea fi necesară administrarea unei a treia doze de vaccin COVID-19 anul viitor, în acord cu ceea ce au anunțat deja doi dintre marii producători de...
Într-un interviu publicat duminică de grupul Funke, Thomas Mertens, președintele Comisiei Permanente de Vaccinare din Germania (StiKo), a avertizat că „vaccinurile actuale împotriva noului coronavirus nu vor fi ultimele”.
„În principiu trebuie să ne pregătim pentru ca probabil anul viitor să fie nevoie să ne reîmprospătăm protecția imunitară”, a spus el.
Totuși, Germania nu a luat încă nicio decizie în acest sens, în așteptarea concluziilor studiilor imunitare realizate pe populația vaccinată. Însă, responsabilii sănătății ai guvernului central și ai landurilor urmează de obicei recomandările (StiKo), notează Agerpres.
În declarații acordate de asemenea grupului medical Funke, expertul sanitar al Partidului Social-Democrat (SPD), Karl Lauterbach, a precizat la rândul său, că se pare că imunitatea la actualele vaccinuri durează în jur de șase luni.
Thomas Mertens a explicat că un al treilea rapel ar putea deveni o necesitate urgentă, cât timp apar noi variante ale coronavirusului împotriva cărora vaccinurile ar putea să nu fie eficiente. El a citat în acest sens vaccinurile de la AstraZeneca și Johnson &Johnson, care s-au dovedit mai puțin eficiente împotriva variantei sud-africane.
Companiile farmaceutice Pfizer și BioNTech au indicat recent că ar putea fi nevoie de o a treia doză de vaccin după un an de la administrarea primei doze.
-
7 lucruri pe care să NU le spui cuiva cu anxietate14.07.2025, 09:07
-
Punctul de pe mână care îți calmează instant durerea de cap14.07.2025, 08:27
-
Planta pe care o ai în grădină și nu știai că vindecă ficatul13.07.2025, 15:48
-
Cancerul îți topește vasele de sânge ale mușchilor. Ce s-a descoperit13.07.2025, 15:04
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-