
Medicul Mihai Craiu, coordonatorul centrului de vaccinare de la Sala Palatului, spune că în cursul nopții, în fiecare minut au fost câte 3-4-5 persoane care au venit să se...
Medicul Mihai Craiu, coordonatorul centrului de vaccinare de la Sala Palatuli din București, spune că în timpul nopții au fost până la 5 persoane pe minut, pentur a se imuniza. De asemenea, spune că au fost chiar și tineri de peste 16 ani, sau români din afara țării.
"Au fost foarte mulți părinți care au venit cu copii peste 16 ani. Copii cetățeni străini ai unor români. Au venit cu pașaportul țării respective și cu părinții care au semnat consimțământul. De la unii care aveau 16 ani și câteva zile, nici măcar 16 și o lună, până la aproape 18 ani. Părinții care doresc să vaccineze copiii trebuie să îi însoțească", a afirmat medicul Mihai Craiu.
"Vaccinarea merge chiar mai bine decât ne-am așteptat, lucrul cel mai important e profilul celor care au venit. Au fost foarte mulți seniori, acele persoane pentru care n-a fost ușor să manipuleze sistemul de înscriere n platforma. Foarte mulți au zis că e bine să vii cu buletinul, fără programare. Nu trebuie nimic suplimentar, decât să nu fi avut doză de vaccin făcută. În sistemul de triaj se observă cu ajutorul tabletelor dacă solicitantul a făcut vreo doză de vaccin.
I-am distribuit către boxele din vecinătatea punctului de triaj, că să nu facă mulți pași. Persoanele cu comorbidități au fost vaccinate în punctul mobil de prim ajutor, am avut doi anesteziști de la Institutul Fundeni care au asigurat micile incidente", a mai precizat medicul.
El a spus că n-a fost înregistrat niciun incident major, dar au fost câteva persoane care au avut lipotimii, vertij, unele s-au deshidratat: "Lumea poate să vină în deplină siguranță, primesc aceleași îngrijiri ultraperformante".
"În noaptea de vineri spre sâmbătă au venit în jur de 400 de persoane, au venit 3-4-5 în fiecare minut. Am închis o parte din acces, acum ne pregătim pentru o accelerare a fluxului de dimineață, o să vedem cum ne lasă și vremea", a afirmat medicul pentru Digi 24.
-
7 lucruri pe care să NU le spui cuiva cu anxietate14.07.2025, 09:07
-
Punctul de pe mână care îți calmează instant durerea de cap14.07.2025, 08:27
-
Planta pe care o ai în grădină și nu știai că vindecă ficatul13.07.2025, 15:48
-
Cancerul îți topește vasele de sânge ale mușchilor. Ce s-a descoperit13.07.2025, 15:04
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-