Antrenamentele regulate, somnul, alimentația și prietenia le ajută să rămână active, dar povestea lor arată și cât de puțin se știe despre capacitățile fizice ale femeilor la vârste înaintate.
Opt canotoare, cu vârste de până la 85 de ani, s-au pregătit să participe la regata Head of the Charles din Boston, într-un echipaj feminin format din sportive octogenare.
Mișcarea nu își pierde rostul odată cu înaintarea în vârstă. Capacitatea aerobică, forța și puterea musculară pot răspunde în continuare la antrenament, inclusiv după 80 de ani.
Proteinele și odihna fac parte din rutina lor. Femeile încearcă să consume suficiente proteine pentru a-și păstra masa musculară și acordă atenție somnului și recuperării.
Prietenia le ajută să continue. Sportivele își adaptează antrenamentele, își împărtășesc experiențele și se încurajează reciproc, chiar și atunci când corpul nu mai răspunde ca în tinerețe.
La 80 de ani opt canotoare din California se pregătesc să intre în istoria uneia dintre cele mai importante competiții de canotaj din lume. Sub îndrumarea antrenorului Rodrigo Rodrigues, sportivele se antrenează pe pârâul Corte Madera pentru regata Head of the Charles din Boston, unde își propun să devină prima echipă feminină formată din opt sportive octogenare care participă la eveniment, potrivit National Geographic.
Șapte dintre ele sunt bunici. Au părul cărunt, experiență de viață și o pasiune comună care le ține în mișcare: canotajul.
Echipajul provine de la Marin Rowing Association și are o vârstă medie de 80 de ani. Femeile urmau să participe la Head of the Charles, una dintre cele mai importante regate din lume, cu obiectivul de a deveni prima echipă feminină formată din opt sportive octogenare care concurează la acest eveniment.
Pentru ele, însă, miza nu se rezumă la un rezultat sportiv. Povestea lor arată că vârsta înaintată nu înseamnă automat renunțarea la mișcare, la competiție sau la dorința de a-ți depăși limitele.
„Aceasta nu este o barcă alcătuită din cele mai bune”, spune Carol Keller, în vârstă de 81 de ani, explicând că echipajul nu a fost format prin recrutarea celor mai performante femei de 80 de ani din țară. Este o echipă construită în jurul unui club, al antrenamentelor comune și al dorinței de a continua.
Când vorbim despre îmbătrânire, ne gândim adesea la pierderea forței, la oboseală și la dificultatea de a face efort. Dar cât din declinul fizic este provocat de vârstă și cât este legat de lipsa mișcării?
Lorcan Daly, lector asistent în știința sportului și a exercițiului fizic la Universitatea Tehnologică din Shannon, Irlanda, studiază sportivii în vârstă și modul în care aceștia pot oferi indicii despre îmbătrânirea sănătoasă.
Potrivit acestuia, persoanele care continuă să se antreneze și să participe la competiții la 80 de ani îi ajută pe specialiști să înțeleagă mai bine ce schimbări fizice sunt inevitabile și ce efecte ale inactivității ar putea fi prevenite.
Un studiu din 2018, realizat pe peste 122.000 de adulți, a constatat că persoanele cu cele mai ridicate niveluri de capacitate aerobică aveau rate de mortalitate considerabil mai mici decât cele cu nivelurile cele mai scăzute.
Capacitatea aerobică se referă la abilitatea organismului de a folosi oxigenul în timpul efortului. Ea contează pentru activități precum mersul rapid, urcatul scărilor sau practicarea unui sport de rezistență.
Daly subliniază că, inclusiv la 80 de ani, capacitatea aerobică, forța și puterea pot răspunde la antrenament. Cu alte cuvinte, organismul nu încetează să se adapteze doar pentru că au trecut decenii.
Totuși, sportivele foarte în vârstă sunt încă insuficient reprezentate în cercetare. Într-un articol din 2024, Daly a arătat că femeile reprezentau mai puțin de 12% dintre persoanele de peste 80 de ani din clasamentul global al producătorului de aparate de vâslit de interior Concept2.
Una dintre explicațiile posibile ține de generația din care fac parte aceste femei. Multe au crescut într-o perioadă în care oportunitățile sportive pentru fete și femei erau mult mai limitate.
Arlene Killpack, în vârstă de 85 de ani, este cea mai în vârstă membră a echipajului. A descoperit canotajul la începutul anilor 1990, când mergea cu bicicleta din San Francisco spre locul de muncă din Marin.
În timpul traseului, a observat bărcile care alunecau pe Corte Madera Creek. Ritmul și eleganța mișcărilor au atras-o, iar femeia s-a înscris la un curs de inițiere în canotaj.
În tinerețe, însă, nici nu își imaginase că ar putea face parte dintr-o echipă sportivă. Killpack a mers la școală în anii 1950, cu mult înainte de adoptarea, în 1972, a Titlului IX din Statele Unite, care interzice discriminarea pe criteriul sexului în programele educaționale finanțate federal.
Experiența ei ilustrează o barieră care nu ține de capacitatea fizică, ci de oportunitățile pe care o persoană le primește de-a lungul vieții.
Nici după ce au început să practice acest sport, femeile nu au fost întotdeauna tratate ca membre egale ale comunității de canotaj.
Corrie Sias, în vârstă de 79 de ani, spune că sportivii mai în vârstă sunt uneori priviți de antrenori ca fiind mai puțin importanți. Cu aproape două decenii în urmă, ea făcea parte din prima echipă feminină de peste 60 de ani a clubului Marin care a câștigat medalia de aur la Head of the Charles.
Marta Osterloh, în vârstă de 78 de ani, avocată publică pensionată, a ajuns în echipa din Marin după ce a fost exclusă dintr-o echipă de nivel A. „Toți cei cu părul cărunt au fost dați afară”, își amintește ea.
Pentru aceste femei, participarea la regată reprezintă și o ocazie de a arăta că vârsta nu ar trebui să fie singurul criteriu după care este evaluat un sportiv.
Rodrigo Rodrigues a ales să le antreneze și să le însoțească pe sportive la regată, în loc să conducă echipa masculină de 70 de ani a clubului.
El spune că energia și puterea pe care femeile le aduc la antrenamente l-au impresionat și că și-a dorit să le ajute să realizeze împreună ceva ce ar fi fost imposibil pentru fiecare în parte.
Sportivele se antrenează adesea de trei-patru ori pe săptămână. Cu toate acestea, rutina lor nu este identică cu cea din urmă cu câteva decenii.
Au nevoie de mai mult timp pentru încălzire și nu mai au aceeași forță ca la 60 de ani. În schimb, directoarea executivă a clubului, Sandy Armstrong, a observat că acum reușesc să se miște împreună într-un ritm mai bun decât atunci când erau mai tinere.
Este o diferență importantă: performanța nu depinde doar de forța individuală, ci și de coordonare, experiență și capacitatea de a lucra ca o echipă.
Femeile își adaptează efortul în funcție de ceea ce pot face, discută despre dureri și accidentări și încearcă să găsească un echilibru între antrenament și recuperare.
Pentru a face față efortului, canotoarele acordă atenție și alimentației. Una dintre preocupările lor este să consume suficiente proteine, nutrienți care contribuie la menținerea și refacerea masei musculare.
După un antrenament, Kim Coggin, în vârstă de 77 de ani, scoate micul dejun pregătit de acasă: un ou fiert tare și brânză de vaci cu fructe proaspete.
Femeile încearcă să reducă și cantitatea de zahăr adăugat. Asta nu înseamnă că au renunțat complet la micile plăceri: prăjiturile și chiflele cu scorțișoară continuă să apară la întâlnirile lor de după antrenament.
Odihna este un alt element important. Coggin, care stabilește ritmul bărcii din poziția de vâslaș principal, spune că își organizează programul astfel încât să se poată trezi odihnită.
„Recunosc că energia mea este limitată, reacțiile îmi sunt mai lente, iar concentrarea mai scăzută”, mărturisește ea. Canotajul a devenit însă o prioritate, motiv pentru care se culcă devreme.
Somnul de prânz face parte din obiceiurile mai multor membre ale echipei. Unele au redus considerabil și consumul de alcool.
Aceste alegeri nu reprezintă o rețetă universală pentru longevitate, iar experiența unui singur echipaj nu poate stabili ce funcționează pentru toate persoanele în vârstă. Ele arată însă cum își adaptează sportivele stilul de viață la cerințele efortului și la schimbările pe care le observă în propriul corp.
Dincolo de antrenamente, alimentație și somn, există un element care le leagă pe cele opt femei: prietenia.
Îmbătrânirea aduce schimbări pe care nici măcar persoanele foarte active nu le pot evita în totalitate. Forța și rezistența se modifică, recuperarea poate dura mai mult, iar accidentările pot impune limite noi.
Lindy Edward, în vârstă de 81 de ani și fostă maratonistă, vorbește deschis despre această realitate.
„Este greu să accepți că trupul tău îmbătrânește și nu mai funcționează ca înainte, iar tu nu poți face nimic în privința asta”, spune ea. În timp, a ajuns însă la o acceptare liniștită și la recunoștință pentru ceea ce încă poate face.
Femeile își împărtășesc experiențele, discută despre dificultățile întâmpinate și se încurajează atunci când una dintre ele are o zi mai grea. Faptul că trec împreună prin aceste schimbări le ajută să continue.
Cu puțin timp înainte de plecarea la Boston, Beth Cook, în vârstă de 74 de ani, care nu participa la regată, le-a oferit colegelor câte un mic talisman pe care erau inscripționate cuvintele „Crede” și „Iubire”.
Gestul a emoționat-o până la lacrimi. Pentru ea, participarea echipajului nu era doar o realizare individuală, ci un moment important pentru întregul club și pentru generațiile care vor veni.
„Nu o faceți doar pentru voi înșivă, o faceți pentru echipă. O faceți pentru clubul nostru. O faceți pentru fiicele noastre și o faceți pentru nepoatele noastre”, le-a spus Cook.
Povestea celor opt canotoare nu promite că sportul poate opri îmbătrânirea și nici că fiecare persoană va putea concura la 80 de ani. Arată însă că vârsta nu spune, de una singură, totul despre capacitatea fizică a unui om.
Antrenamentele adaptate, alimentația, recuperarea și sprijinul celor din jur le-au ajutat pe aceste femei să continue să facă un lucru pe care îl iubesc, chiar dacă organismul lor nu mai răspunde ca în tinerețe.
Iar dacă regata din Boston le-a oferit ocazia de a intra în istoria clubului, pentru ele adevărata reușită pare să fie și drumul parcurs împreună: fiecare antrenament, fiecare obstacol depășit și fiecare dovadă că încă pot face mai mult decât ar presupune alții despre ele.