Chirurgia bariatrică ar scădea riscurile cancerului de piele
Cercetătorii au urmărit efectele unui studiu de acum 15 ani asupra oamenilor, toți suferind intervenții bariatrice. Au analizat asocierea cu cancerul de piele.
Chirurgie bariatrică, cancer. În 2009, cercetători din Suedia au descoperit că femeile cu obezitate care suferă o intervenție chirurgicală bariatrică au un risc redus de cancer. Însă, rezultatele studiului nu au fost suficiente pentru a evalua dacă operația de pierdere în greutate a avut un risc de cancer de piele, în special. Cercetătorii au urmărit participanții la studiul inițial, iar o echipă a revizuit recent studiul inițial analizând „asocierea dintre chirurgia bariatrică și cancerul de piele, inclusiv melanomul".
Noua analiză a inclus date de la 2.007 de persoane cu obezitate care au fost supuse unei intervenții chirurgicale bariatrice și 2.040 de participanți la control, care au avut obezitate, dar care au primit doar tratament convențional, cum ar fi sfaturile legate de viață, la centrele de asistență primară.
După 15 ani, participanții la studiu din grupul de chirurgie bariatrică au pierdut în medie 47,6 pounds (21,6 kilograme), cei din grupul de control – au păstrat o greutate relativ constantă, cu o pierdere sau câștig mediu care nu a depășit niciodată 6,6 kilograme (3 kilograme). Iar 23 de persoane din grupul chirurgical au dezvoltat cancer de piele malign - carcinom cu celule scuamoase sau melanom malign. În grupul de control - 45 de indivizi au dezvoltat acest tip de boală. Cercetătorii au descoperit că cea mai mare diferență între cele două grupuri se referea la melanom malign. În grupul de control, au existat 29 de cazuri de boală, în timp ce în grupul chirurgical, au fost doar 12 cazuri. Aceasta echivalează cu o reducere de 57% a riscului de melanom malign.
Chirurgie bariatrică, cancer. Factorii
Cercetătorii s-au întrebat de ce obezitatea crește riscul. Câteva răspunsuri s-au conturat. Unul ar fi legat de inflamație deoarece, zic cercetătorii, "obezitatea duce la inflamații cronice sistemice, care ar putea oferi un mediu permisiv pentru creșterea tumorii". Apoi ar fi stilul de viață - modificările la dietă după operație, ar putea explica această legătură.
"Obezitatea este asociată cu un stil de viață sedentar - legat de el însuși cu incidența și mortalitatea crescută a cancerului. După operația bariatrică, indivizii își pot crește nivelul de activitate fizică, reducând astfel riscul de cancer", potrivit medicalnewstoday.
Deși studiul actual are o serie de puncte forte - durata lungă de urmărire și controalele potrivite - , există limitări: nu s-a folosit în cercetarea randomizarea. Concluzia cercetătorilor: „Aceste descoperiri sugerează că incidența melanomului este redusă semnificativ la pacienții cu obezitate după o intervenție chirurgicală bariatrică și poate duce la o mai bună înțelegere a melanomului și a factorilor de risc prevenibili".
Colecistita, inflamația vezicii biliare, complicații. Cristian Smaranda: Provoacă suferința ficatului. Poate duce la pancreatită acută
EXCLUSIV Nodulii pulmonari, diagnostic și tratament. Dr. Bogdan Tănase: Avem nevoie de biopsie
EXCLUSIV Adevărul despre afirmația "am rezistență la alcool, am ficatul antrenat!" Dr. Romanescu, despre paharul de vin la masă: Așa apar ciroza și cancerul hepatic
Operațiile de cancer, impact asupra imunității
EXCLUSIV Telechirurgia de la proiect militar la revoluție medicală în era conectivității globale. Dr. Mugurel Bosînceanu: E necesară o întreagă echipă
EXCLUSIV Boala gravă care distruge vertebrele. Dr. Benția: E catastrofală! Scapi doar dacă ești Sfântul Duh. Ar putea fi tratată, avem tratament, dar lumea nu știe de ea
EXCLUSIV Radioembolizarea, tratament inovator pentru hepatocarcinom. Acad. prof. dr. Irinel Popescu: Se face și în unele forme de metastaze sau de tumori hepatice. Înseamnă un progres
Radioembolizarea este un tratament inovator în cazul hepatocarcinomului. Prima astfel de procedură a avut loc în urmă cu două săptămâni.
EXCLUSIV Pericolul suturii simple. Dr. Teodor Buliga: Nu poți coase oamenii ca pe un sac!
EXCLUSIV Chirurgia robotică, standardul de aur în tratarea herniilor și eventrațiilor. Dr. Teodor Buliga: Permite lucrul "după colț"
De la cheaguri de sânge la cancere rare. Un chirurg plastician explică riscurile unei operații estetice
EXCLUSIV Sângerarea, semn al cancerului de colon avansat. Dr. Gabriel Mitulescu: Există deja de 8 luni. Eu nu trebuie să descopăr sângerarea în scaun. Trebuie să facem colonoscopie
Acest semn adesea ignorat sau pus pe seama unor afecțiuni comune este, de fapt, un simptom al cancerului AVANSAT.
EXCLUSIV Copiii, prioritate pentru transplantul hepatic. Dr. Laura Bălănescu: Așa este peste tot în lume
Aceștia sunt pacienții care au prioritate în ceea ce privește transplantul hepatic.
EXCLUSIV Care este rolul colesterolului. Dr. Sorin Băilă: Ne-am năpustit cu toate armele împotriva colesterolului. Este o structură esențială
Care este, de fapt, rolul colesterolului în organism. Acest lucru ni l-a explicat dr. Sorin Băilă.
EXCLUSIV Ficatul, organul care îți arată totul despre sănătatea ta. Dr. Dragoș Romanescu: Este un filtru al toxinelor. Un adevărat creier, un rezervor
Dr. Dragoș Romanescu, medic primar chirurg, ne-a spus totul despre ficat și despre cum acesta ne oglindește sănătatea.
EXCLUSIV Semnul banal dat de cârcei. Nu-i mai ignora! Atenție la picioarele reci, furnicături, durere când mergi
Cât de bună este anestezia ecologică? Pacienții s-au recuperat la fel
Cum să nu ajungi la operație. Care este greșeala care ne trimite pe mâna chirugului. Gabriel Matei: Doar așa pot fi vindecate
Cum să nu ajungi la operație. Ce greșim în privința sănătății. Majoritatea bolilor ar putea fi evitate, dacă am lua o măsură simplă.
EXCLUSIV Ce este operația inutilă. Acad. prof. dr. Irinel Popescu: Nu ar fi trebuit efectuate. Boala progresează într-un ritm rapid
EXCLUSIV Toracoscopia, intervenția care elimină nodulul pulmonar. Dr. Bogdan Tănase: Vorbim intervenții care înseamnă o agresiune chirugicală mai mică asupra organismului
Această intervenție elimină nodulii pulmonari, cu condiția ca aceștia să fie depistați precoce.
EXCLUSIV Terapiile care țintesc tumorile. Acad. prof. dr. Irinel Popescu: Mai puțin invazive decât chirurgia. Dr. Mirela Gherghe: S-a lărgit indicația și pentru alte tipuri de tumori
EXCLUSIV Metode terapeutice în chirurgia hepatică. Acad. prof. dr. Irinel Popescu: Metastazele prind o mare parte din ficat
EXCLUSIV Primul semn banal al unei tumori hepatice. Testul care pune diagnosticul. Dr. Dragoș Romanescu: Sugerează apariția unui cancer, de cele mai multe ori grefat pe ciroză hepatică
Care este primul semn al unei tumori hepatice. La ce ar trebui să fie atenți pacienții.
EXCLUSIV Tehnica ce operează creierul uman. Dr. Dan-Răzvan Benția: E un fel de Waze sau Google Maps. Este fabuloasă! Vă dați seama?
Tehnica minune considerată de medici Waze-ul sau Google Maps-ul medicinei. "Vă dați seama? Ne arată în timp real unde suntem în operație".
