EXCLUSIV Ce e mai eficient împotriva COVID: imunoglobulină sau plasmă? Dr Doina Goșa explică
Dr Doina Goșa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din București, a vorbit despre terapia cu imunoglobulină împotriva COVID-19.
Invitată la Academia de Sănătate, emisiune realizată de academicianul Irinel Popescu, dr Doina Goșa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din București, a subliniat nevoia de plasmă proaspătă în spitale și rolul terapiei cu imunoglobulină.
”Având în vedere că suntem în plină pandemie și avem nevoie de plasmă proaspătă pentru pacienții din spitale - în sensul că nu putem să facem stocuri. Deocamdată ne focusăm pe tratamentul cu plasmă convalescentă al pacienților din spitalele din țară în sensul că oferim plasma care e băgată în anticorpi. Într-o etapă ulterioară este foarte important ca și România să se alinieze celorlalte țări și să trimită plasma la fracționare deoarece noi n-avem fabrici de fracționare în România pentru a obține imunoglobulină. Tratamentul cu imunoglobulină este mai eficient decât tratamentul cu plasmă”, afirmă dr Doina Goșa.
Ce spune aceasta despre legislația privind donarea de plasmă puteți asculta mai jos:
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
COVID-19, evoluție neașteptată
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Long COVID, impact asupra creierului
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
China neagă originea COVID. Dispută globală între teoria zoonotică și ipoteza scăpării din laborator
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
