Explozie de infecții respiratorii la copii. Medicul Egri Eduard: Haosul s-a instalat

Medicul Egri Eduard a transmis că a constatat o explozie de infecții respiratorii superioare și inferioare în rândul copiilor.
Medicul Egri Eduard avertizează că situația este complicată.
„Din teren, lucrurile sunt mult mai serioase decât de pe un scaun ergonomic din piele sintetică”, și-a început astfel medicul Egri Eduard mesajul publicat, joi, 3 februarie, pe contul de Facebook.
„La copii constat o explozie de infecții respiratorii superioare și inferioare, unele soldate cu insuficiență respiratorie acută, multe spitale pediatrice bănuiesc că sunt la capacitate maximă. Cabinetele medicale sunt suprasolicitate, birocrația fură timp masiv, legislația medicală se modifică la două zile, în nici un caz în funcție de factori medicali, ci de directive din alte sfere, astfel nici medicul curant, nici pacientul nu mai înțelege nimic”, a mai scris pe Facebook medicul Egri Eduard.
„Scriam acum o lună că va fi haos, lucru pentru care am fost bălăcărit, iată că încet, încet s-a instalat”, a concluzionat medicul.
Citește și: Bilanț COVID-19: Peste 32.000 de cazuri în 24 de ore
Conform datelor existente la nivelul CNCCI, joi, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 32.671 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.
De asemenea, au fost raportate 111 decese.
Citește și: Starea de alertă, prelungită. Noi decizii pentru români
Prin decizia CNSU a fost prelungită starea de alertă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 7 februarie.
„Se propune ca prin excepție de la prevederile pct. 36, accesul la operatorii economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor alimentare situați în centrele și parcurile comerciale să fie permis tuturor persoanelor dacă sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare, deplasare și ieșire în/din acestea, este asigurată o suprafață de minimum 4 mp din suprafața destinată vânzării, pentru fiecare persoană și este limitat numărul coșurilor de cumpărături la numărul maxim de persoane ce poate avea acces”, arată decizia CNSU.
La punctul 36 al deciziei CNSU se propune ca activitatea cu publicul în centrele și parcurile comerciale să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află între sfârșitul perioadei de izolare și până la a 180-a zi ulterioară confirmării pozitive pentru virusul SARS-CoV2.
Decizia CNSU trebuie aprobată în ședință de Guvern.
-
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy11.07.2025, 23:51
-
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă11.07.2025, 14:07
-
-
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie10.07.2025, 13:52
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-