Dr. Șerban Brădișteanu, povestea primul transplant de inimă

La 19 ani de la primul transplant de inimă din România, autorul intervenției, dr. Șerban Brădișteanu va spune povestea din spatele acelei reușite uriașe, care a deschis calea transplantului cardiac în...
Doctorul Șerban Brădișteanu a realizat, alături de prof.dr. Radu Deac, primul transplant de inimă din România în urmă cu 19 ani, mai exact în 1999, la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală.
Primul beneficiar al unui transplant de cord a fost un tânăr de – atunci – 23 de ani, pe nume Paul Corjautan, care avea diagnosticul de cardiomiopatie dilatativă. El a primit inima unei fete, Gabriela Spiridon (21 de ani), victima unui accident de tren.
La București, via Cluj, Mureș și Timișoara
Dacă e să facem o extrem de scurtă trecere în revistă a carierei sale, vă spunem că medicul are la activ zeci de lucruri de specialitate, că a absolvit Institutul de Medicină din Cluj în anul 1978, după care a obținut repartiție la spitalul județean din Târgu Mureș.
25 octombrie 1999, ziua când a începutul transplantul de cord în România
Acolo a devenit, în 1991, medic primar în chirurgie cardiovasculară, iar patru ani mai târziu a plecat la să profeseze la Timișoara. Viața însă, l-a adus la București, la cel mai mare spital de urgență, unde la 25 octombrie 1999 a condus echipa de medici care a realizat primul transplant de cord efectuat în România.
La Medika TV, vineri, de la ora 16.00, în emisiunea „Jurnal de viață" realizată de Cătălina Jingoiu, puteți vedea povestea primului transplant de cord spusă chiar de autorul ei – dr. Șerban Brădișteanu, care este, acum, șeful Secției de Chirurgie Cardiacă și Vase Mari din Spitalul Floreasca. Alături de el, însă, își va spune povestea și unul dintre pacienții trasplantați.
-
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy11.07.2025, 23:51
-
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă11.07.2025, 14:07
-
-
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie10.07.2025, 13:52
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-