Atonia uterină se referă la incapacitatea uterului de a se contracta suficient în timpul și după naștere. Aceasta poate apărea atât în timpul nașterii vaginale, cât și în timpul nașterii prin cezariană.
Din punct de vedere anatomic, uterul este împărțit în 3 regiuni: fundul (partea cea mai superioară), corpul (partea principală) și colul uterin (partea inferioară). Peretele uterin este format din trei straturi: perimetrul (exterior), miometrul (mijloc) și endometrul (interior).
După naștere, mușchii uterini ai miometrului continuă, de obicei, să se contracte pentru a opri sângerarea din arterele spirale, care alimentează endometrul cu sânge. Aceste contracții uterine reduc mecanic fluxul de sânge și, în consecință, cresc probabilitatea de coagulare a sângelui, ceea ce poate ajuta la prevenirea hemoragiei postpartum (adică a sângerărilor abundente după naștere).
Cu toate acestea, în cazul atoniei uterine, mușchii uterini nu se contractă așa cum este necesar, ceea ce pune individul la risc de hemoragie postpartum. Atonia uterină este considerată o urgență obstetricală. Potrivit Colegiului American al Obstetricienilor și Ginecologilor, este cea mai frecventă cauză de hemoragie postpartum, iar la nivel global, este considerată una dintre principalele cauze ale mortalității materne, notează Osmosis.
Vezi și: Polimialgia reumatică, afecțiunea cu simptome care apar peste noapte. Asociată și cu arterita. Frecventă în cazul femeilor
Atonia uterină, cauze și factori de risc
Atonia uterină este cauzată de incapacitatea miometrului de a se contracta suficient ca răspuns la oxitocină, un hormon pe care organismul îl eliberează înainte și în timpul nașterii pentru a stimula contracțiile uterine.
Factori de risc
Există mulți factori de risc cunoscuți care pot crește șansele unei persoane de a dezvolta atonie uterină.
O persoană prezintă un risc mai mare dacă este prima dată când naște, ceea ce se numește primiparitate, sau dacă aduce pe lume 5 sau mai mulți copii, ceea ce se numește marea paritate. Experimentarea unui travaliu de lungă durată, marcat de o primă etapă prelungită a travaliului (adică contracțiile inițiale și dilatarea colului uterin), poate crește, de asemenea, riscul de atonie uterină în a treia etapă a travaliului (adică după nașterea copilului).
Mai mult, expunerea excesivă la medicamente care induc travaliul, cum ar fi oxitocina sintetică, poate uneori desensibiliza organismul și, ulterior, poate duce la atonie uterină. În plus, un indice de masă corporală (IMC) de 40 sau mai mare și istoricul de hemoragii postpartum anterioare sunt, de asemenea, factori de risc.
Vezi și: Durere de stomac și gaze, semnele unui cancer de colon. Povestea bărbatului care se teme că va muri înainte de a i se naște fiul. Cancer în fază terminală, cu metastaze răspândite
Persoanele cu un uter supradistins sau cu un uter mai mare decât de obicei sunt predispuse la scăderea tonusului țesutului muscular uterin, numit hipotonie, și, prin urmare, sunt mai predispuse să se confrunte cu atonia uterină. Distensia uterină apare adesea atunci când un făt este deosebit de mare (de exemplu, macrosomia), când sunt prezenți mai mulți fetuși sau când se acumulează o cantitate excesivă de lichid amniotic (de exemplu, polihidramnios).
Patologiile uterine existente pot constitui un factor de risc suplimentar pentru atonia uterină. Prezența fibroamelor, care sunt excrescențe necanceroase alcătuite din țesut fibros și muscular care se dezvoltă de obicei în interiorul și în jurul uterului, poate afecta contracția corpului uterin. Corioamnionita, o infecție bacteriană care poate apărea înainte sau în timpul travaliului, poate fi, de asemenea, asociată cu atonia uterină.
Vezi și: Vinul fără alcool, ce este și ce beneficii are. 5 motive pentru care îl poți consuma liniștit. Ce îl face diferit față de sucul de struguri
Mai puțin frecvent, perfuzia de sulfat de magneziu poate avea un impact negativ asupra contracției uterine. Infuzia de sulfat de magneziu este uneori administrată pentru a preveni și trata convulsiile la persoanele însărcinate care au tensiune arterială ridicată, o complicație numită preeclampsie, sau la persoanele însărcinate care au eclampsie, care este preeclampsie cu prezența convulsiilor.
Factorii de risc mai mari pentru dezvoltarea atoniei uterine includ tulburări placentare, cum ar fi placenta accreta sau placenta previa, și diateza hemoragică (adică tendința crescută a individului gravid de a sângera sau de a avea vânătăi).
În general, indivizii cu unul dintre factorii de risc menționați mai sus sunt clasificați ca având un risc mediu de a dezvolta atonie uterină, în timp ce persoanele cu 2 sau mai mulți factori de risc sunt clasificați ca având un risc ridicat. Pentru multe persoane însărcinate cu factori de risc cunoscuți, atonia uterină poate fi anticipată înainte de operație.
Vezi și: Pâinea de secară, diferențe între cea albă și cea integrală. Ce efect are asupra inimii. Cui nu îi este recomandată
Atonia uterină, diagnostic
Principalul semn al atoniei uterine este hemoragia postpartum sau pierderea excesivă de sânge după naștere. Aceasta poate provoca o scădere a tensiunii arteriale și, în consecință, creșterea ritmului cardiac. De asemenea, femeile pot prezenta dureri, în special în partea inferioară a spatelui.
Cum se diagnostichează atonia uterină
Atonia uterină este de obicei diagnosticată în timpul examinării fizice imediat după naștere. După o naștere prin cezariană, examinarea pentru a verifica tonusul uterin implică, de obicei, palparea directă a uterului. După o naștere vaginală, tonusul uterin poate fi evaluat prin examinare bimanuală indirectă, în care clinicianul plasează o mână la nivelul abdomenului individului în timp ce efectuează o examinare vaginală.
Examinarea unei persoane cu atonie uterină va evidenția un uter care pare mărit și moale, denumit în mod obișnuit "mlădios". Uterul va conține de obicei o cantitate semnificativă de sânge în cavitatea sa și se va prezenta cu sângerare prin canalul vaginal. În cazurile de atonie localizată, în care fundul uterin este contractat, dar nu și colul uterin, diagnosticul ar putea fi mai dificil.
Pentru a confirma diagnosticul se poate efectua și o ecografie obstetricală la patul bolnavului. Imaginea ecografică a uterului poate arăta o bandă ecogenă, sau luminoasă, în interiorul cavității uterine, care corespunde de obicei părților rămase din placentă care nu au fost îndepărtate complet în timpul nașterii.
Vezi și: Cancerul de sân: importanța biopsiei în diagnostic și tratament. Alexandru Blidaru, semnal de alarmă: La aproape 80% dintre paciente se face mastectomie
Atonia uterină, tratament
Prevenirea și gestionarea inițială a atoniei uterine necesită gestionarea activă a celui de-al treilea stadiu al travaliului. Aceasta include efectuarea unui masaj uterin în timp ce se trage ușor de capătul cordonului ombilical pentru a detașa întreaga placentă de pereții uterini. Masarea uterului poate ajuta, de asemenea, la promovarea unor contracții mai puternice și la împingerea oricărui sânge rămas în afara uterului.
În plus, pot fi administrate medicamente pentru a îmbunătăți tonusul uterului și a induce contracții uterine. în încercarea de a opri sângerarea incontrolabilă, obstetricienii pot iniția tehnici de tamponare sau aplicarea de presiune pe pereții uterului, pentru a limita pierderea de sânge.
Acest lucru implică, de obicei, împachetarea uterului și a vaginului cu tifon sau umflarea cavității uterine cu un balon Bakri. Deoarece aceste tehnici pot exercita o presiune extinsă asupra vezicii urinare, se introduce de obicei un cateter Foley pentru a goli vezica.
Vezi și: Ștefania și Radu, povestea proiectului Calmly. Cum au îmbinat medicina și IT-ul pentru sănătatea mintală a românilor: O mișcare ce transformă vieți. Am trăit pe pielea noastră singurătatea
Tehnici de gestionare chirurgicală
În cele din urmă, dacă managementul conservator al hemoragiei postpartum nu reușește să rezolve hemoragia, poate fi necesară intervenția chirurgicală. Primul pas este chiuretajul uterin, în care medicul raclează interiorul cavității uterine cu un instrument în formă de lingură și îndepărtează orice produse sanguine reținute (de exemplu, cheaguri de sânge).
Ligaturarea arterelor, aplicarea de puncte de sutură la artera principală care alimentează uterul cu sânge, este de obicei următorul pas. De obicei, acest lucru este foarte eficient pentru a controla sângerarea care pornește din uter; totuși, dacă nu este suficient, se poate efectua și o ligatură a arterei hipogastrice. O histerectomie, sau îndepărtarea uterului, este o măsură finală rezervată pentru cazurile de sângerare persistentă sau de pierdere dramatică de sânge.
