Primul dublu transplant de mână din lume. Bărbatul care a primit "o nouă viață": Era o luptă să mă îmbrac. Aceste mâini sunt uimitoare
Un bărbat a primit șansa la o viață normală după un dublu transplant de mână, o operație de pionierat.
Președintele Asociației Transplantaților din România, Gheorghe Tache, a vorbit despre necesitatea unei culturi a transplantului, care ar trebuio promovată.
Preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România, Gheorghe Tache, a declarat că ar trebui promovată „o cultură a donatorului" atât în societate, cât şi în şcoli.
„Ne dorim foarte mult să fie promovată o cultură a donatorului făcută, creionată de către medicii noştri, specialiştii noştri pe aria de transplant şi, de ce nu, să o promovăm nu numai în spaţiul public, dar vrem şi să fie introdusă chiar şi în şcoli, în sistemul de învăţământ ca o oră pe săptămână - noi am numit-o 'O oră de sănătate', pe lângă măsurile de prevenţie despre care trebuie să îi instruim de mici; să promovăm şi această cultură a donatorului. Pe lângă donarea de organe în scop terapeutic, să fie promovată şi donarea de sânge pentru că sunt două repere esenţiale care aduc siguranţă şi continuitate în viaţa unui segment important de pacienţi", a precizat Tache, citat de agepres.ro.
El a amintit că pacientul înscris pe lista de aşteptare pentru transplant primeşte un cod CUIANT la centrul de transplant.
"Este vorba de acel cod CUIANT pe care noi, pacienţii cu nevoie de transplant, îl primim la centrele de transplant. Legea este foarte clară în ceea ce priveşte acordarea acestui cod. El se dă pacientului care are nevoie de transplant, care se înscrie pe lista de aşteptare. Este un cod unic de înregistrare de care beneficiază pacientul. Acest cod trebuie să se regăsească şi pe documentele medicale atunci când mergem la monitorizare. (...) În momentul în care eşti înscris pe lista de aşteptare pentru transplant se dă acest cod. Se întâmplă ca atunci când mergem la medic medicul să nu dea imediat codul. (...) Dar fiecare dintre noi, când mergem la investigaţiile medicale, la monitorizare, putem să solicităm acest cod", a spus Tache.
Potrivit acestuia, codul este necesar şi atunci când pacientul se prezintă la medicul specialist pentru ca decontarea serviciilor medicale să se facă cu acest cod.
"Este un cod necesar şi pentru medicul specialist, pentru că decontarea serviciilor medicale în planul monitorizării trebuie să se facă cu acest cod, pentru ca decontarea serviciilor să se facă din Programul naţional şi nu din bugetul unităţii spitaliceşti respective, în speţă al centrului de transplant", a arătat reprezentantul asociaţiei.
Un bărbat a primit șansa la o viață normală după un dublu transplant de mână, o operație de pionierat.
Un copil de 15 ani a fost accidentat mortal la Cluj. Familia acestuia a decis să doneze organele acestuia ca să salveze viața altor trei copii.
Primul transplant de trahee din lume s-a realizat în SUA, la o fostă asistentă socială.
La Spitalul Județean din Târgu-Mureș s-a realizat o prelevare de organe de la o pacientă de 69 de ani, aflată în moartă cerebrală.
Donatorul a fost un adolescent de 17 ani, aflat în moarte cerebrală, de la care au fost prelevate cordul, ficatul și rinichii.
Criogenarea țesuturilor vii ar putea permite păstrarea pentru o perioadă mai lungă de timp a organelor destinate transplantului.
O femeie din SUA a murit în urma unui transplant de plămâni.
La SUUMC au avut loc de la începutul anului 6 proceduri de recoltare/prelevare și transplant de țesut osos.
Trei pacienți, aflați pe listele de așteptare, au primit a doua șansă la viață în urma gestului altruist făcut de o familie din Baia Mare.
Trei oameni au primit o a doua șansă după ce familia unei paciente a decis să doneze organele acestuia.