Transplant, prelevare de organe: primul donator la Spitalul Județean Buzău
O echipă de medici de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, în colaborare cu medici din Slovenia și din Capitală, au efectuat o prelevare de organe de la un pacient în vârstă de 45 de ani...
„În data de 29.12.2018, pacientul în vârstă de 45 de ani, s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe, în stare foarte gravă, comă de gradul III, AVC hemoragic, frontal parietal stâng. Pacientul a rămas internat pe secția A.T.I. - Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Buzău", a anunțat oficial conducerea spitalului.
Familia și-a dat acordul
Potrivit medicului coordonator de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, dr. Adrian Zoican, echipa de transplant a considerat că pacientul, care suferise un anevrism sever, este eligibil unui transplant și a contactat familia pentru a-și da acordul, fiind confirmată efectuarea acestui transplant.
S-a luat legătura cu coordonatorul de transplant la nivel național în vederea recoltării organelor. Echipele de prelevare formate din medici chirurgi de la Institutul Fundeni, medici urologi și medici de chirurgie generală, o echipă de medici în specialitatea chirurgie-toracică din Slovenia, pentru care s-au prelevat plămânii, o echipă de medici ortopezi de la Spitalul Colentina care au prelevat țesuturi. Întreaga acțiune de prelevare a debutat la ora 13.00 și s-a finalizat la ora 22.00.
„Echipele de prelevare au fost formate din medicul anestezist Victor Ioniță și dr. Adrian Zoican, de la Spitalul de Urgență din Buzău, la care s-au alăturat medici chirurgi de la Institutul Fundeni, medici urologi și medici de chirurgie generală, o echipă de medici în specialitatea chirurgie-toracică din Slovenia, pentru care s-au prelevat plămânii și o echipă de medici ortopezi de la Spitalul Colentina, pentru care au prelevat țesuturi", a explicat dr. Adrian Zoican, pentru Agerpres.
Cinci vieți vor fi salvate
Intervenția car a durat nouă ore va duce la savarea a cinci vieți omenești. De la pacient au fost prelevate: plămânii bilaterali, ficatul, rinichii bilaterali, corneea bilaterală și un tendon bilateral.
„Această prelevare de organe reprezintă o premieră pentru judeţul Buzău, întrucât prelevarea plămânilor s-a putut face cu ajutorul Agenţiei de Transplant Eurotransplant", se mai arată în informarea oficială.
EXCLUSIV Șansele ca România să aibă un centru de transplant hepatic. Irinel Popescu, despre hepatita "misterioasă": Speram să fie gata cât mai curând
EXCLUSIV Doi oameni salvați prin transplant de ficat în mai puțin de 24 de ore, la Fundeni. Povestea emoționantă
Premieră medicală în domeniul transplantului hepatic, la Spitalul Clinic SANADOR: recoltarea, asistată laparoscopic
EXCLUSIV Soluția pentru ca România să crească numărul de donatori de organe. Gabriel Oniscu: O viață poate salva 7 vieți. Anumite opțiuni, în România, nu sunt dezvoltate deloc
Cum se poate crește numărul de donatori de organe și care este problema României în ceea ce privește transplantul de organe.
3 oameni au primit a doua șansă la viață în urma unui transplant la Baia Mare
Trei oameni au primit a doua șansă la viața în urma unui transplant. Familia donatorului este din Baia Mare.
EXCLUSIV Ce este transplantul de la donator în moarte circulatorie. Acad. prof. dr. Irinel Popescu: Așa s-a definit moartea
5 români au primit a doua șansă la viață. Familia unei paciente de 77 de ani i-a donat organele
PREMIERĂ MONDIALĂ: primul transplant cu o inimă de porc modificată genetic într-un om adult cu boală cardiacă terminală. VIDEO
TRANSPLANT: Rinichi uriaș de 6 kilograme înlocuit cu unul de 20 de ori mai mic, la Spitalul Clinic Parhon din Iași
Spitalul Grigore Alexandrescu, prim pas pentru acreditarea centrului de transplant hepatic. Dr. Zamfir: Pregătirea este una care ia timp
Spitalul de Copii ”Grigore Alexandrescu” și-a depus dosarul pentru acreditarea centrului de transplant hepatic pediatric.
Transplant: a doua șansă la viață pentru doi români de 49 și 52 de ani
Doi români care făceau dializă de câțiva ani au primit o a doua șansă la viață.
Primul transplant cu grefă pulmonară la un adolescent de 16 ani. Operație în premieră în România!
TRANSPLANT: 5 vieți salvate de un donator de organe din Baia Mare
Transplant: trei oameni au primit o nouă şansă la viaţă
Moartea unui adolescent de 14 ani, șansă la viață pentru 5 pacienți. ANT: O dramă care schimbă definitiv viața familiei, a devenit sursa vieții
Moartea unui adolescent de 14 ani din Iași a însemnat o șansă la viață pentru 5 pacienți.
Primul dublu transplant de mână din lume. Bărbatul care a primit "o nouă viață": Era o luptă să mă îmbrac. Aceste mâini sunt uimitoare
Un bărbat a primit șansa la o viață normală după un dublu transplant de mână, o operație de pionierat.
EXCLUSIV Riscurile autotransplantului cu celule stem. Dr. Alina Tănase: Doza este calculată la limita toxicității
Cercetătorii sunt la un pas să creeze organe „universale” care ar putea fi transplantate oricărui pacient, indiferent de grupa sa de sânge. STUDIU
Fetița de 5 ani, diagnosticată cu boala Wilson, în stare stabilă după transplantul hepatic. Donatorul, un adolescent aflat în moarte cerebrală
Donatorul a fost un adolescent de 17 ani, aflat în moarte cerebrală, de la care au fost prelevate cordul, ficatul și rinichii.
Transplant: trei români, o nouă șansă la viață datorită unei familii din Bulgaria
Trei români au fost salvați printr-un transplant datorită generozității unei familii din Bulgaria, care și-a pierdut o rudă.
Transplantul în Europa cu Prof dr Gabriel ONIȘCU, la ACADEMIA DE SĂNĂTATE
EXCLUSIV Transplantul hepatic, criterii și liste de așteptare lungi. Liana Gheorghe: Cel mai bolnav, primul servit
Hepatita misterioasă, legătura cu COVID-19. Meera Chand, mesaj pentru PĂRINȚI: Fiți atenți la semne. Unii copii au avut nevoie de transplant de FICAT
Ce spun experții despre hepatita misterioasă care stârnește îngrijorări la nivel mondial.
