AMBULANȚA, protest la Parlament: Stimulentul de risc de 500 de euro și statutul, revendicări
Miercuri, între orele 10.00 și 12.00, angajații de la Serviciile de Ambulanță din toată țara vor protesta pentru că nu primesc toți stimulentul de risc de 500 de euro în lupta cu COVID-19, pentru că statutul...
PROTEST NAȚIONAL organizat de Federația Națională Sindicală „Ambulanța” din România, miercuri, între 10.00 și 12.00, susținut de organizațiile sindicale județene membre din toate Serviciile Publice de Ambulanță.
Acest PROTEST, este prima formă de acțiune sindicală, urmând ca decizia continuării acțiunilor sindicale să fie luată în funcție de rezultatele obținute, anunță Federația Naționale Sindicale „Ambulanța” din România.
„Având în vedere nemulțumirea angajaților din Serviciile Publice de Ambulanță, respectiv a membrilor de sindicat reprezentați de FNSAR, urmare a deciziilor incorecte luate de forurile centrale de Stat (Președinție, Parlamentul României, Guvernul României și ministere), indiferența prin amânarea proiectelor care au impact asupra personalului și organizarea serviciilor de ambulanță, cât și indiferența văzută prin faptul că nu s-a răspuns la adresele înaintate oficial de o federație reprezentativă la nivel de servicii de ambulanță, federație recunoscută prin lege ca partener social, face ca în urma epuizării a oricărei forme de adresare scrisă și fără răspuns asumat, conducerea Federației Naționale Sindicale „Ambulanța” din România a luat decizia de a anunța începerea declanșării de acțiuni sindicale în urma nemulțumirilor angajaților pe care îi reprezintă și a acordului dat de membrii Consiliului Naţional al FNSAR.
Anunțăm organizarea unui PROTEST la nivel național al serviciilor de ambulanță coordonat și asumat de FNSAR, respectând măsurile de distanțare și protecție în această perioadă de Stare de alertă.
PROTESTUL se va desfășura în București și în toate serviciile de ambulanță, în data de 10 iunie (miercuri) a.c., între orele 10.00 - 12.00.
În București, protestul se va desfășura prin pichetarea intrării în Parlamentul României - Camera Deputaților - intrarea Parcul Izvor, acțiune la care vor participa toți președinții (liderii) organizațiilor sindicale membre în FNSAR și membrii Biroului Executiv FNSAR, îmbrăcați în echipamentul de lucru cu vesta și șapca de protest, mănuși, mască și viziere.
În sediile centrale ale serviciilor de ambulanță (în curte) vor participa membri de sindicat ai organizației locale, reprezentați de FNSAR și vor avea ținuta în echipamentul de lucru cu vesta și șapca de protest, mănuși, mască și viziere, și se va respecta distanțarea între protestatari de minim 1,5 m. Organizarea și responsabilitatea organizării se va face cu respectarea prevederilor legale și revine membrilor Biroului Excutiv a fiecărei organizații.
Toate ambulanțele în data respectivă, vor purta afișul pe format A4 cu inscripția vizibilă „PROTEST NAȚIONAL” în față dreapta jos, pe parbriz și în spate pe geamul din ușă partea stângă. Protestatari vor avea afișe tot format A4 cu inscripția „EU PROTESTEZ”.
MOTIVELE PROTESTULUI
- Forma finală a proiectului PL-x nr. 257/2020 care a adus completări la OUG nr. 43/2020, trimis la promulgare, proiect la care am adus prin Blocul Național Sindical amendamente pe perioada procesului legislativ, nu au cuprins propunerile noastre, și NU au fost asumate și introduse în lege, deși era ultima speranță a noastră că se va face dreptate în Camera Deputaților pentru personalul operativ de intervenție din serviciile de ambulanță care a desfășurat activitatea în teren în perioada stării de urgență și nu numai, în vederea acordării stimulentului de risc în lupta cu COVID-19, stimulent mult trâmbițat de actualul Guvern și Președintele României.
- Propunerea de modificare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din serviciile de ambulanță, cu prioritate salarizarea asistenților medicali, și nu numai, când sporul pentru condiții deosebit de periculoase a fost diminuat și egalizat cu sporul personalului din unitățile spitalicești, propuneri înaintate la Comisia pentru muncă și protecție socială pe timpul derulării procesului legislativ al proiectului PL-x nr. 600/2019, NU au fost introduse din motive cunoscute, ceea ce a făcut să revenim cu altă inițiativă legislativă care a fost depusă la Comisia pentru sănătate și familie din Senatul României.
- Proiectul de lege PL-x nr. 355/2015 privind STATUTUL personalului profesionist operativ de intervenție din serviciile de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, este blocat din toamna anului 2016 la Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, din motive necunoscute, deși am făcut solicitări de repunere pe dezbateri a acestui proiect președintelui și individual membrilor comisiei, oferind din partea noastră posibilitatea de a accepta unele modificări care se impun în proiect.
- Propunerile de completare și modificare a Titlului IV din Legea nr. 95/2006, propuneri care se impun a fi aduse pentru buna organizare, dezvoltare și consolidare a Serviciilor Publice de Ambulanță, sunt în așteptare din 2017 la Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, din motive necunoscute.
- Lipsa de răspuns la adresele depuse în Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și la unele comisii, este considerat de noi ca o indiferență față de personalul din aceste unități care desfășoară activitatea în condiții de teren și în regim de urgență contra cronometru pentru a salva vieți.
Scopul acestui PROTEST NAȚIONAL este:
- de a sensibiliza politicieni din România că existăm tot timpul, nu doar din 4 in 4 ani, și cerem atenția care ni se cuvine ca salvatori de vieți, pentru activitatea pe care o facem cu profesionalism și dedicare, sperând că prin această formă de acțiuni post luptei aprige cu virusul COVID-19, vom fi priviți cu atenție și sensibilitate în rezolvarea favorabilă a doleanțelor noastre.
- de a informa cetățenii României că nu putem fi tratați cu indiferență de către cei care conduc și administrează țara, avem nevoie de susținerea și implicarea acestora pentru a putea asigura asistența medicală de urgență profesionistă la un standard ridicat și la nivelul așteptărilor în salvarea de vieți.
„Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor!”
Dedicăm acest PROTEST NAȚIONAL în MEMORIA eroilor noștri, care au căzut la datorie în lupta cu virusul COVID-19, ambulanțier STUPIUC CRISTIAN, în vârstă de 52 de ani, și ambulanțier IRIMESCU IOAN, în vârstă de 61 de ani, angajați ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, și a celor 160 de colegi infectați cu COVID-19 în timpul misiunii”, arată FNSAR.
-
Ce se întâmplă cu inima dacă bei alcool. Care este riscul de infarct10.10.2026, 11:00
-
Depresia ar putea bloca formarea unor neuroni noi10.10.2026, 10:10
-
-
-
Postul de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului (ANMDM), scos la concurs de Ministerul Sănătății. Iată cerințele
Care este diferența dintre CAS și CASS. Cât trebuie să plătească românii pentru sănătate și pensie
Ce sunt și care e diferența dintre CAS și CASS.
OMS: Inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate
OMS arată printr-un studiu că inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate.
BREAKING NEWS Refugiată din Ucraina, decedată după ce a ajuns în Republica Moldova. I s-a făcut rău după ce a trecut granița. ANUNȚ OFICIAL
Cum știi dacă ești asigurat la sănătate și cum îți faci asigurare voluntară
Petiția absolvenților de Farmacie și Medicină Dentară: Domnule Ministru, e discriminare! Suplimentați locurile la REZIDENȚIAT 2021
EXCLUSIV Programul de guvernare 2024 - 2028 schimbă asigurările de sănătate. Ce va urma. Tiberiu Maier explică bugetarea multianuală
Noi medicamente gratuite şi compensate de la 1 noiembrie
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
Servicii medicale gratuite pentru persoanele care nu plătesc asigurare și nu sunt asigurate: lista completă
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
CNAS, anunț. Acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare pentru pacienți
CNAS anunță că pacienții au acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare
EXCLUSIV Adio card de sănătate. CNAS, ANUNȚ pentru toți românii: Scăpăm de hârtie. Vom avea card electronic de sănătate direct în buletin
Adio card de sănătate și buletin simplu, adio rețete și hârnii. Când apare cardul electronic.
EXCLUSIV Dăm vouchere unei populații care nu vrea să muncească. Coșea: Sunt oameni acum care suferă că nu-și pot face zacuscă! 70% din populația României este în pericol de sărăcie cronică, oficial!
Pacienții care pot merge direct la specialist, fără bilet de trimitere. Uite cine beneficiază
Contractul-cadru se prelungește până la 30 iunie. Cojan (CNAS): Va cuprinde noutăți importante pe toate domeniile de asistenţă medicală
Contractul-cadrul a fost prelungit până la jumătatea anului. Forma viitorului contract-cadrul va fi finalizată până la 1 iulie.
Asigurarea de sănătate include și servicii stomatologice. Un studiu al CMSR arată că 34% dintre respondenți nu știu că pot face plombe, extracții, detartraj sau tratamente gratuite
MS, suplimentare: 418 locuri în plus la REZIDENȚIAT 2021
REZIDENȚIAT 2021. Peste 12.000 de candidați s-au înscris la examen
Circa 12.600 de candidați s-au înscris la examenul de rezidențiat organizat duminică, 21 noiembrie.
Lege promulgată: Asiguratul care îngrijește un pacient bolnav de cancer are dreptul la 45 de zile de concediu și indemnizație!
Servicii decontate pentru neasiguraţi, în Planul Naţional de Cancer, de la 1 iulie. Valeria Herdea (CNAS): E un drept constituţional într-o astfel de boală. Nu e normal să moară atâţia oameni
CNAS mărește valoarea punctului "per capita" cu 0,50 lei. Noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală
CNAS, noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală.
