Clinica de Mari Arşi din Iași funcţionează la capacitate maximă
Clinica de Mari Arşi din cadrul unităţii funcţionează la capacitate maximă, a arătat Managerul Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi, ec. Ioan Bârliba.
Managerul Spitalului Sf Spiridon din Iaşi, ec. Ioan Bârliba, a declarat că, în prezent, Clinica de Mari Arşi din cadrul unităţii funcţionează la capacitate maximă. El a răspuns punctual tuturor acuzaţiilor aduse de deputatul USR Emanuel Ungureanu, după ce parlamentarul a făcut o sesizare la DNA Iaşi pe numele său.
"Eu am avut nişte recomandări făcute de corpul de control, şi ţin să fac precizarea că la niciuna dintre recomandările (Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii -n.r) nu scrie că a fost vreun prejudiciu. Sunt nişte constatări cu termene pe care ni le-a dat Corpul de Control să remediem, lucru pe care l-am şi făcut. (...) Din punctul meu de vedere, aşa cum rezultă şi din raportul Corpului de Control, au fost nişte chestiuni care nu au adus prejudicii spitalului, au fost nişte corecţii pe care noi le-am făcut în timpul şi după control şi care nu au afectat în niciun fel activitatea publică a spitalului", a declarat presei managerul Spitalului Sf Spiridon, Ioan Bârliba, citat de agerpres.ro.
El a precizat că în prezent Clinica de Arsuri funcţionează la capacitate maximă.
"E adevărat, a durat o perioadă foarte lungă de timp, dar dumneavoastră, opinia publică, presa, ştiţi toate demersurile făcute în această perioadă. Lucrările efective de reparaţii şi consolidări au fost terminate în urmă cu peste doi ani, şi în toată această perioadă am făcut peste 27 de demersuri la Ministerul Sănătăţii, autorităţi locale, în vederea dotării cu dispozitive, tehnică şi aparatură medicale, care, într-un târziu au sosit de la Ministerul Sănătăţii cu bani de la Banca Mondială. Au sosit în loturi, să spun aşa, etapizat, şi montarea lor a fost etapizat. Procesele verbale de punere în funcţiune erau la fel, tot etapizate. Ca o concluzie referitor la această clinică de arsuri ar fi următoarea: clinica la ora aceasta funcţionează la capacitate maximă. Din ce am înţeles, dumnealui spune că nu funcţionează. Este un neadevăr, iar acest lucru poate fi verificat. Repet, a durat foarte mult, şi eu nu puteam să dotez din veniturile proprii această secţie cu mese de operaţie, lămpi, monitoare cu funcţii vitale, cadre speciale. Au costuri foarte mari şi licitaţia a fost făcută de Ministerul Sănătăţii. De ce s-a întârziat şi care au fost cauzele acestei dotări cu întârziere nu îmi sunt cunoscute mie", a spus Ioan Bârliba.
De asemenea, el a infirmat şi acuzaţiile privind staţia de oxigen a unităţii medicale al cărui manager este.
"Apoi făcea referire domnul respectiv la faptul că avem un stocator de oxigen. Vreau să fac o precizare, dumnealui nu ştiu ce pregătire are, dar trebuie să ştie că oxigenul este un medicament. Eu când am venit în această unitate am găsit un stocator care era în unitatea unde se depozitează oxigenul. Pe piaţă, la data respectivă, exista un singur operator. Aşadar era strâns legată furnizarea oxigenului de puritate şi specificaţiile cerute de medici. La momentul controlului, pe piaţă mai era un furnizor de oxigen medicinal de puritate peste 98%. În momentul în care se afla controlul aici, noi eram în plină procedură de achiziţie. Atunci existau doi operatori, fireşte că am organizat procedura de licitaţie nemaidepinzând de acel unic furnizor", a explicat managerul Spitalului Sf Spiridon din Iaşi.
Ioan Bârliba a reamintit totodată că Spitalul Sf Spiridon din Iaşi a fost înfiinţat în anul 1743, cu bani din donaţii, câţiva ani mai târziu fiind recunoscut ca Epitropia Sf Spiridon. El a menţionat şi că în prezent există Fundaţia Epitropia Sf Spiridon.
În cursul acestei dimineți, deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus două plângeri penale pe numele managerilor Spitalului Universitar Sf Spiridon din Iaşi şi Institutului de Psihiatrie Socola, pentru fapte de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals.
Managerul Ioan Bârliba este acuzat că ar fi comis mai multe fapte de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals.
EXCLUSIV Dăm vouchere unei populații care nu vrea să muncească. Coșea: Sunt oameni acum care suferă că nu-și pot face zacuscă! 70% din populația României este în pericol de sărăcie cronică, oficial!
Cele 10 măsuri pentru pacienți, în reforma sistemului sanitar. Ce se întâmplă cu cardul de sănătate
EXCLUSIV Persoanele neasigurate, LISTA serviciilor medicale de care pot beneficia și CONDIȚIA. Diferența dintre asigurați si neasigurați. CNAS: 50 de lei pe persoană pe an
Care sunt serviciile medicale de care vor putea beneficia persoanele fără asigurare medicală, în ce condiții și care e diferența dintre asigurați și neasigurați.
EXCLUSIV Adio card de sănătate. CNAS, ANUNȚ pentru toți românii: Scăpăm de hârtie. Vom avea card electronic de sănătate direct în buletin
Adio card de sănătate și buletin simplu, adio rețete și hârnii. Când apare cardul electronic.
Noi medicamente gratuite şi compensate de la 1 noiembrie
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
Cum știi dacă ești asigurat la sănătate și cum îți faci asigurare voluntară
EXCLUSIV Românii, repetenți la prevenția medicală. Adela Cojan: Ne-au alarmat cifrele extrem de devastatoare despre numărul deceselor evitabile
Ministerul Sănătății: Cum se eliberează deciziile de carantină sau de izolare de către DSP-uri, dar și cum se dau concediile medicale. PRECIZĂRI
Servicii decontate pentru neasiguraţi, în Planul Naţional de Cancer, de la 1 iulie. Valeria Herdea (CNAS): E un drept constituţional într-o astfel de boală. Nu e normal să moară atâţia oameni
Analize și servicii medicale de prevenţie pentru toate vârstele. CNAS: Nu va mai exista să primiți acel răspuns că - nu mai avem bani, s-au terminat banii!
EXCLUSIV Serviciile medicale, extinse pentru pacienți. Elisabeth Iuliana Brumă: Au drepturi de care nu sunt conștienți
Care este diferența dintre CAS și CASS. Cât trebuie să plătească românii pentru sănătate și pensie
Ce sunt și care e diferența dintre CAS și CASS.
Alexandru Rafila merge în inspecție, marți, la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța
BREAKING NEWS MS: 27 de paturi libere la ATI în toată țara
Alexandru Rafila: Documentele din PNRR legate de Sănătate, găsite cu dificultate pe un stick dat altei instituții
Analize gratuite pentru persoanele peste 40 de ani. Andrei Baciu: Sunt decontate până la 3 consultații pe an. Descoperit în stadiu incipient, cancerul poate fi tratat
Lista serviciilor medicale gratuite pentru persoanele de peste 40 de ani. Andrei Baciu, despre ce analize se recomandă după 40 de ani.
EXCLUSIV De la 1 martie, serviciile medicale necesită validare cu cardul de sănătate. Ce se întâmplă dacă NU ai card de sănătate
Doar 35% dintre români plătesc asigurări de sănătate. Rafila: Oamenii fac împrumut pentru tratament!
REZIDENȚIAT 2022, reguli noi: cum se va stabili numărul de locuri și până la ce vârstă poți da concursul. Proiect de Ordonanță de urgență
OMS: Inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate
OMS arată printr-un studiu că inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate.
