Produsele cu nicotină care nu ard tutunul, asociate cu reducerea markerilor de risc cardiovascular
Produsele cu nicotină care nu ard tutunul, asociate cu reducerea markerilor de risc cardiovascular
O meta-analiză realizată de cercetători din Germania și Grecia, care a inclus 24 de studii internaționale de prestigiu, evidențiază diferențe importante între țigările clasice și produsele cu nicotină fără combustie, precum țigările electronice și produsele cu tutun încălzit (HTP).
Studiile demonstrează că înlocuirea țigaretelor clasice cu produse din tutun încălzit sau cu țigări electronice reduce expunerea la substanțe toxice cardiovasculare. În cazul produsele cu nicotină care nu ard tutunul se constată o îmbunătățire a funcției endoteliale, comparativ cu produsele care folosesc arderea tutunului.
Stresul oxidativ și markerii de rigiditate arteriale sunt mai scăzuți în comparației cu nivelul măsurat la cei care fumează țigări cu combustie. Utilizarea exclusivă a produselor care încălzesc tutunul sau a țigărilor electronice poate reduce riscul de evenimente cardiovasculare majore în comparație cu fumatul convențional.
Produsele cu nicotină care nu ard tutunul pot contribui la reducerea riscului cardiovascular la fumătorii care nu renunță la acest obicei.
Bolile cardiovasculare continuă să reprezinte principala cauză de mortalitate la nivel global, iar fumatul convențional se află printre cei mai importanți factori de risc modificabili.
Reducerea riscurilor cardiovasculare prin alternative la fumat
Studiile, coordonate de Silvio Festinese și Dimitris Richter, au evaluat biomarkeri de expunere, funcția vasculară, stresul oxidativ și riscul de evenimente cardiovasculare majore, iar meta-analiza a fost publicată în Life Science Network, de Universitatea de Medicină din Wroclaw.
Cercetările confirmă o scădere semnificativă a expunerii la monoxid de carbon și compuși oxidanți în cazul alternativelor la fumatul clasic. Aceste îmbunătățiri sunt, în anumite situații, similare cu rezultatele obținute după abandonarea completă a tutunului. Deși produsele fără combustie nu elimină total pericolele, ele reduc considerabil nivelul substanțelor care afectează sistemul vascular.
Neexistând ardere, nivelul de monoxid de carbon scade drastic, iar analizele de sânge ale utilizatorilor de tutun încălzit sunt aproape identice cu cele ale nefumătorilor. Dacă nicotina are un ușor efect vasoconstrictor, monoxidul de carbon este considerat principalul ”agresor” al miocardului.
Pe termen scurt, elasticitatea vaselor de sânge se îmbunătățește, iar funcția peretelui arterial se normalizează. Persoanele care aleg exclusiv aceste alternative prezintă un risc mai scăzut de infarct sau accident vascular cerebral față de fumătorii de țigări clasice.
Cea mai sigură opțiune
Fumul de țigară conține peste 7.000 de substanțe nocive și potențial nocive (HPHC). Agenții internaționale precum OMS, IARC și FDA au identificat substanțele cele mai toxice, listele variind între 9 și 93 de compuși.
Efectele cardiovasculare dăunătoare ale fumatului sunt cauzate în principal de substanțele toxice eliberate în timpul arderii tutunului.
Nicotina, substanța care dă dependență de fumat, acționează și ca un stimulent puternic pentru corp. Mai exact, aceasta păcălește organismul și îl pune într-o stare de alertă falsă, ceea ce face ca vasele de sânge să se îngusteze.
Din această cauză, inima trebuie să muncească mai mult, iar organele și țesuturile au nevoie mai mult oxigen decât de obicei pentru a funcționa corect.
Cea mai sigură opțiune rămâne renunțarea definitivă la fumat. Totuși, pentru cei care nu pot face acest pas, produsele necombustibile reprezintă o strategie eficientă de reducere a efectelor nocive.
Sunt necesare studii suplimentare pe scară largă și pe termen lung, cu obiective clinice relevante, pentru a clarifica profilul lor de siguranță cardiovascular și pentru a fundamenta politicile de sănătate publică bazate pe dovezi.
-
-
-
Ministerul Sănătății, anunț despre ce se întâmplă cu spitalele14.05.2026, 14:29
-
3 greșeli zilnice care pot crește riscul de AVC, potrivit neurologilor14.05.2026, 13:51
-
