Tedros Adhanom vrea ca toate țările membre să semneze acordul OMS. Ce se va întâmpla la următoarea pandemie

Directorul general al OMS îndeamnă statele membre să adopte acordul privind lupta împotriva pandemiilor.
UPDATE: Tratatul pandemic adoptat în comisie la Adunarea Mondială a Sănătăţii (vot)
Acordul cu privire la prevenirea şi lupta împotriva pandemiilor a fost adoptat luni în comisie de Adunarea Mondială a Sănătăţii, înaintea votului adunării de marţi, a anunţat preşedintele comisiei, transmite AFP, potrivit Agerpres.
"Proiectul de rezoluţie A 78\10 addendum 1 este prin urmare adoptat cu 124 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 11 abţineri", a declarat preşedintele comisiei, ministrul sănătăţii din Namibia, Esperance Luvindao, cu privire la votul desfăşurat prin ridicarea mâinii la solicitarea Slovaciei.
Adoptarea în comisie lasă să se întrevadă că votul de marţi, în cadrul Adunării Mondiale a Sănătăţii, nu va fi decât o formalitate.
Printre ţările care s-au abţinut luni se numără Iran. Israel, Rusia, Italia, Slovacia şi Polonia.
Adunarea Mondială a Sănătăţii este organismul decizional suprem al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Știre inițială
Este ''un moment istoric'': directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a îndemnat luni state membre să adopte acordul privind lupta împotriva pandemiilor, informează AFP, potrivit Agerpres.
''Fiecare Adunare mondială a sănătăţii este importantă, dar cea din acest an este cu atât mai importantă'', a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus în deschiderea reuniunii anuale a statelor membre OMS.
''Cu prilejul acestei adunări, statele membre vor examina şi, sperăm, vor adopta acordul OMS asupra pandemiilor. Este cu adevărat vorba despre un moment istoric'', a spus el.
După mai bine de trei ani de negocieri, textul acordului a fost finalizat pe 16 aprilie prin consens. Statele Unite nu au participat la finalul discuţiilor după decizia lui Donald Trump de a părăsi OMS.
Acordul, care îşi propune să prevină, să detecteze şi să lupte mai bine împotriva pandemiilor mizând pe o coordonare şi monitorizare internaţională mai bună, precum şi pe echitate în ceea ce priveşte accesul la vaccinuri şi tratamente urmează să fie adoptat de adunarea generală marţi.
Negocierile au fost îndelung blocate din cauza unor dezacorduri între ţările bogate şi cele sărace, care consideră că au fost abandonate pe perioada pandemiei de COVID-19.
Acordul este cu precădere combătut de cei care cred că documentul va limita suveranitatea statelor.
Însă ''chiar în plină criză şi în faţa unei opoziţii importante, aţi muncit fără pauză, nu aţi abandonat niciodată şi v-aţi atins obiectivul'', iar apoi ''aţi ajuns în cele din urmă la un consens în dimineaţa zilei de 16 aprilie, după o noapte de negocieri intense'', a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus.
''Am fost foarte onorat să mă aflu în sală'' în acea noapte ''pentru a asistat la acest amestec colectiv de emoţii: bucurie, triumf, uşurare, epuizare'', a mai spus el.
Ţările membre mai au de negociat până în mai 2026 detaliile unui mecanism ''de acces la agenţii patogeni şi de partajare a beneficiilor'' (PABS) care vizează sporirea partajării informaţiilor despre patogenii cu potenţial pandemic, precum şi asupra produselor de sănătate cum sunt vaccinurile.
După ce va fi finalizat, acordul va putea fi ratificat. E nevoie ca tratatul să fie ratificat de 60 de state pentru a intra în vigoare.
-
-
-
-
Menopauza crește riscul de boli cardiovasculare26.08.2025, 20:56
-
Insula Iubirii și provocările relațiilor. Rolul ispitelor în cupluri26.08.2025, 20:26
Un bărbat băut a furat o ambulanță din Spitalul Giurgiu
Toxiinfecție alimentară în masă la Vârtop. Plan Roșu de intervenție
Zeci de copii au ajuns de urgență la spital cu simptome severe de toxiinfecție alimentară.
CNAS ia măsuri pentru ca pacienții oncologici să nu rămână fără terapie
Ambulanțele, coordonare teritorială. Rogobete: Nu se desființează
Amenzi de 60.000 de lei pentru Spitalul Floreasca. S-a găsit Candida auris!
Kate Middleton, noi îngrijorări. Apariția Prințesei a stârnit panică
Medicii, obligați să lucreze cu CNAS prioritar în spitalele de stat. Rogobete: După program să facă la privat
Știrile zilei în Sănătate și Farma
De ce a murit Ozzy Osbourne. Adevărul pe care puțini îl știau despre el
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Gripa aviară, tarife și caniculă, impact mondial în economie și sănătate
Pacienţii vor fi informaţi prin SMS despre serviciile medicale de care au beneficiat, anunță Horațiu Moldovan (CNAS)
Perseide august 2025: Noaptea în care vei vedea cel mai bine ploaia de stele
Tratament gratuit pentru mii de pacienți fără venituri. Cine poate beneficia până în 2026
Ce este antrax, infecția gravă pe care o poți lua din carne!
Alexandru Rogobete și-a pus demisia pe masă! Ce promisiune a făcut: Dacă nu se realizează, e un eşec al tuturor
Și-a pus demisia pe masă! Ministrul Sănătății anunță că pleacă dacă NU se realizează sistemul informatic care promite să revoluționeze sănătatea din România!