Povestea descoperirii virusului hepatitei C care a condus la tratamente eficiente pentru boala ce până acum putea fi doar ameliorară, a fost relatată în cadrul emisiunii Academia de Sănătate, moderată de...
Prof. dr. Anca Trifan a vorbit la Academia de Sănătate, emisiune realizată de academicianul Irinel Popescu, despre istoria unei descoperiri care a schimbat „jocurile” în medicină, a dus de la „ameliorare în 50% din cazuri” la „vindecare în 99% din cazuri”, în aria hepatitei C.
Ea a expus, pe scurt, istoria acestei descoperiri, de la virusul hepatitic C, din 1989, până la descoperirea celor trei oameni de știință care în acest an au luat premiul Nobel.
„Contextul este reprezentat de tot secolul XX, pentru că nu ar fi fost posibil să se gândească nimeni la hepatită, ori poate la virușii care pot produce hepatite, dacă nu ar fi fost Primul Război Mondial, dacă nu ar fi fost războiul civil din Spania, dacă nu ar fi fost al Doilea Război Mondial, adică dacă n-ar fi fost nevoie de transfuzii de sânge și realizate spre sfârșitul perioadei menționate. S-au făcut foarte multe transfuzii de sânge și s-a observat foarte mulți după transfuzia de sânge făceau icter și o boală hepatică inflamatorie cronică, care ducea la ciroză, iar pentru cei mai puțin norocoși, chiar spre cancer hepato-celular.
A apărut Blumberg, care a descoperit antigenul HBS, și a participat, a ajutat la descoperirea vaccinului contra hepatitei B, un lucru fenomenal și Blumberg a crezut că a rezolvat problema icterului post-transfuzional și a hepatitei cronice post-transfuzionale. S-a observat însă că doar aproximativ 20% din cazuri dispăruseră, 80% din cazurile post-transfuzionale rămâneau. Și un cercetător tânăr, Harvey Alter, lucra cu o somitate, Baruch Blumberg, care a luat în 1976 premiul Nobel pentru antigenul HBS și pentru vaccin”, spune ea.
80% din cazuri, nerezolvate
Descoperirea a avut un impact foarte mare în practica de zi cu zi, mai arată medicul. Totuși, descoperirea lui nu a rezolvat problema. „Harvey Alter începe să se preocupe de cele 80% dintre cazuri care rămâneau și care făceau în continuare icter, hepatită, ciroză și la cei nenorocoși care făceau cancer hepato-celular, face diverse experimente, ia ser de la bolnavii care făceau icter, îl injectează la cimpanzei, acei cimpanzei dezvolt hepatită etc, deci reușește să identifice pe baze - și clinice, și epidemiologice - că un alt virus (pentru că boala avea comportament de boală virală), care nu e nici virus A, nici virus b, poate produce hepatită post-transfuzională. Multă vreme nu era vorba decât de hepatită non A, non B. Dar Alter, începe lupta pentru descoperirea virusului non A non B. Nu prea îi reușește. A avut nevoie de mare ajutor și ajutorul a fost dat de Michael Houghton, care a abordat problema altfel. Probabil că puțini erau pregătiți, prin anii '80, în proteomică, genomică în computere, iar el a abordat problema încercând să găsească secvențe de ADN care nu aparțineau cimpanzeilor infectați cu serul bolnavilor și să cloneze ceea ce ar produce boala. A făcut o clonă, de fapt, pentru virusul C, în 1989 - a reușit să o descrie”, mai explică medicul.
Al treila ajutor
Descoperirea, însă, nu a fost completă, pentru că acea „clonă” a virusului nu producea boala. „El a considerat că acela este virusul C, dar din păcate, cu clona respectivă nu reușea să demonstreze că poate produce singură boala. A încercat să injecteze la cimpanzei, dar nimic nu se întâmpla. A mai fost nevoie de încă o minte strălucită, ceva mai tânăr, Charles Rice și el completează clona realizată de Houghton cu încă o secvență care îi dădea viață virusului. Deci, în momentul în care a adăugat secvența respectivă, secvența injectată la cimpanzei reproducea boala”, a spus, ea, pe scurt, povestea descoperii care în acest an a fost răsplătită cu premiul Nobel. Practic, cu această descoperire, despre care se spune că „a schimbat medicina”, hepatita C nu mai are secrete, astfel că s-a ajuns de la capacitatea de a ameliora aproximativ 40-50% dintre cazurile de hepatită C, la capacitatea de a vindeca 99% dintre cazuri.
Detalii despre virusul hepatitei C găsiți în materialul video atașat.
EXCLUSIV
Un medicament considerat banal, luat zilnic de milioane de oameni fără prescripție, poate avea efecte dramatice asupra sănătății. Aspirina nu doar că crește riscul de hemoragii digestive, dar...
EXCLUSIV
Adevărul despre aspirină. 3 studii uriașe au răsturnat ghidurile internaționale. Ce se întâmplă dacă iei aspirină "preventiv", dacă nu ai avut AVC sau infarct.
EXCLUSIV
România se confruntă cu un val de boli infectocontagioase la copii: rujeolă, pneumonie și gripă pun viața micuților în pericol, avertizează prof. dr. Doina Pleșca.
EXCLUSIV
Alertă internațională. Decese și cazuri grave de hantavirus pe nava de croazieră. Dr. Simin Aysel Florescu analizează riscul transmiterii interumane după dispersarea pasagerilor.
EXCLUSIV
Un diagnostic oncologic nu aduce doar suferință fizică, ci declanșează un adevărat seism emoțional. Anxietatea și depresia, cele mai frecvente tulburări psihice întâlnite la pacienții cu...
EXCLUSIV
Invitat la "Academia de Sănătate", prof. dr. Codruț Sarafoleanu arată cum poluarea, încălzirea globală și stilul de viață modern transformă alergiile sezoniere într-o provocare tot mai...
EXCLUSIV
Ce boală are Donald Trump și de ce ia aspirină în doză dublă dacă e așa "sănătos" cum spune. Un medic cardiolog rupe tăcerea la DC Medical și ridică 2 mari întrebări. Semnul dat de...
EXCLUSIV
Tratamente cardiovasculare mai sigure, soluții practice pentru afecțiuni complexe și tehnologii robotice de ultimă generație care îmbunătățesc rezultatele intervențiilor.
EXCLUSIV
Prof. dr. Victor Costache, medic primar Chirurgie cardiovasculară, sef Secție Chirurgie Cardiovasculară, Spitalul Clinic SANADOR și dr. Silviu Dumitrescu, medic primar cardiolog, șeful secției...
EXCLUSIV
Sezonul alergiilor din 2026 debutează mai târziu și diferă de anii trecuți, pe fondul unei ierni prelungite și al unei primăveri reci. Medicul ORL Codruț Sarafoleanu explică impactul vremii...
EXCLUSIV
Motivul ascuns al accidentelor rutiere, ignorat de cei mai mulți șoferi, dar și de medicii care dau carnetul. Dr. Monica Pop avertizează. Ce provoacă accidente grave, chiar și în condiții...
EXCLUSIV
Care sunt cele mai mari neajunsuri ale sistemului medical românesc. Conf. dr. Adrian Pană face radiografia sistemului medical la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.
EXCLUSIV
Prof. dr. Doina Pleșca a discutat la Academia de Sănătate despre principalele provocări ale pediatriei românești: rata scăzută a vaccinării, creșterea infecțiilor sezoniere și problemele...
EXCLUSIV
Secretul pe care marii medici îl folosesc pentru a "reprograma" organismul. Această terapie reușește să pătrundă acolo unde medicamentele dau greș
EXCLUSIV
Care este legătura dintre Constantin Brâncuși și medicină. Legătura sa cu medicina a dat naștere "Ecorșeului", o lucrare surprinzătoare care a schimbat nu doar destinul artistului, ci și...
EXCLUSIV
Alergiile respiratorii ascund însă mecanisme complexe și riscuri majore pentru plămâni. Prof. dr. Codruț Sarafoleanu explică cum o banală sensibilitate poate deschide calea spre afecțiuni...
EXCLUSIV
America de Sud atrage tot mai mulți turiști dornici de aventură, însă călătoria în această regiune implică și riscuri de sănătate specifice. Ce trebuie să știi dacă plănuiești o...