Alimentele bogate în flavonoide reduc riscul de demență: În special fructe de pădure, ceai și vin roșu

Giorgi Ichim |
Data publicării:
Flavonoide dementa - Foto: Freepik @azerbaijan_stockers @nastiklis1992 @KamranAydinov
Flavonoide dementa - Foto: Freepik @azerbaijan_stockers @nastiklis1992 @KamranAydinov

Un studiu nou arată că un consum de alimente bogate în flavonoide reduce riscul de demență. Beneficiile flavonoidelor pentru sănătate. Care sunt alimentele bogate în flavonoide.

Un nou studiu sugerează că persoanele care consumă alimente bogate în flavonoide, cum ar fi fructele de pădure și ciocolata neagră, ar putea reduce riscul de a dezvolta demență.

Studiul, publicat în JAMA Network Open, a constatat că o creștere a aportului de alimente și băuturi bogate în flavonoide poate reduce riscul de dezvoltare a acestei afecțiuni cognitive cu 28%.

Foto: Freepik @walldecorated

Aedin Cassidy, profesor și director de cercetare interdisciplinară la Institutul pentru Securitatea Alimentară Globală din cadrul Queens University Belfast, a susținut că "în acest studiu de cohortă, bazat pe o populație de 120.000 de adulți cu vârste cuprinse între 40 și 70 de ani din UK Biobank, am analizat datele dietetice și am descoperit că un consum de șase porții bogate în flavonoide, în special fructe de pădure, ceai și vin roșu, a fost asociat cu un risc redus de demență cu 28%".

Ce sunt flavonoidele?

Flavonoidele sunt compuși prezenți în multe produse vegetale, inclusiv în ceaiuri, anumite legume, fructe citrice, vin și cacao. Acestea au proprietăți antioxidante puternice și sunt responsabile pentru culorile vii ale multor fructe și legume.

Dacă ne gândim la afine, o flavonoidă numită antocianină le dă acea culoare albastră. Flavonoidele au un rol important în protejarea organismului împotriva stresului oxidativ”, susține Maz Packham, nutriționist și consultant la W-Wellness.

Beneficiile flavonoidelor pentru sănătate

Dr. Emma Derbyshire, nutriționist de sănătate publică, subliniază că flavonoidele au multiple beneficii pentru sănătate, inclusiv proprietăți antiinflamatorii și anticancerigene.

Studiile recente au arătat că adăugarea flavonoidelor în dietă poate reduce riscul de diabet, boli cardiovasculare, inflamații și infecții virale ale tractului respirator.

Una dintre flavonoidele mele preferate este quercitina - cunoscută drept antihistaminicul natural. Este de mare ajutor pentru persoanele care suferă de alergii sau febra fânului”, menționează Packham.

Nu rata - Quercitina, antihistaminicul natural care te ajută în alergii. Reduce metastazele, tumorile și îmbunătățește răspunsul la chimioterapie

Flavonoide și somn

Unele cercetări sugerează că flavonoidele ar putea fi legate și de calitatea somnului. Apigeanina, prezentă în ceaiul de mușețel și coaja de portocală, este cunoscută pentru proprietățile sale sedative, deoarece se leagă de receptorii GABA din creier, promovând relaxarea și somnul.

Este periculos să consumăm însă prea multe flavonoide?

În Europa, aportul mediu de flavonoide este cuprins între 313 mg și 428 mg pe zi, iar specialiștii consideră că există loc pentru a crește acest consum.

În SUA, se recomandă un aport zilnic de 400-600 mg de flavonoide pentru a proteja sănătatea inimii și metabolismul.

Alimentele bogate în flavonoide

Ceaiul - Consumarea a patru căni de ceai pe zi oferă un aport semnificativ de flavonoli, atât din ceaiul negru (115 mg/100g) cât și din ceaiul verde (54 mg/100g).

Fructele de pădure - Afinele, căpșunele și murele sunt bogate în antocianine, susținând sănătatea inimii și funcțiile cognitive.

Capa roșie - O sursă importantă de flavonoide, ideală pentru supe, tocănițe sau sandvișuri.

Vinul roșu - Un pahar de vin roșu conține resveratrol, asociat cu beneficii pentru sănătatea inimii.

Ciocolata neagră - Conține o cantitate mare de flavonoli, de până la trei ori mai mulți decât ciocolata cu lapte.

Verdețurile cu frunze - Varza kale și spanacul sunt bogate în kaempferol, care combate inflamațiile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel