Ce trebuie să știi despre mușcăturile de purici. De ce ne mușcă și care e particularitatea lor
Ce trebuie să știi despre mușcăturile de purici. Au o particularitate după care le poți recunoaște.
Strănutul repetat este specific alergiilor și poate face diferența atunci când vine vorba despre comparația între simptomele alergiei la polen și ale infecției cu...
Este plin sezon al alergiilor la polen, iar în contextul pandemiei, simptomele ar putea fi ușor confundate.
Gabriela Hirian, medic alergolog la SJU Baia Mare, a explicat care sunt simptomele alergiei la polen și care sunt diferențele față de simptomele infecției cu COVID-19.
„Simptomele alergiilor din perioada actuală sunt cele ale unei rinite sau ale unei conjunctivite alergice, datorate expunerii la polen de iarbă de gazon, așa numitul polen de graminee. Avem simptome care apar la nivelul nasului, rinoree, care este de obicei apoasă, adică curge nasul lichid, un lichid incolor, acompaniat de strănut în paroxisme, adică strănut repetat, în salve; de obstrucție nazală, adică se înfundă nasul și apare pruritul nazal.
Strănutul în paroxisme este caracteristic acestei afecțiuni. Avem aici o primă diferență între rinoreea datorată unei infecții sau rinoreea datorată unei alergii - acest strănut care este repetat”, a spus ea.
Pe de altă parte, mai spune medicul, apar simptome la nivelul ochilor. „Asociat avem simptome și semne datorate unei conjunctivite alergice, adică apare pruritul la nivelul ochilor, mâncărimea, apare roșeața conjunctivelor - ochii sunt roșii, se pot umfla, mai ales atunci când pacientul se scarpină și apare hiperlacrimarea, adică lăcrimează mult.
Acestea sunt foarte frecvente în perioada asta”, a mai spus ea.
În cazuri mai rare, mai explică medicul, pot să apară fenomene astmatice. „Pacientul poate să tușească, să aibă tuse seacă sau tuse cu expectorație, asociat poate prezenta lipsa de aer, dispnee, de obicei este expiratorie - nu poate să dea aerul afară; apare senzația de presiune în piept, wizingul, care este o șuierătură la expir. Putem avea tuse seacă și din cauza unei rinorei posterioare, adică secrețiile din nas se pot scurge în gât și să dea o iritație care duce la apariția unei tuse care poate fi seacă. Tuse seacă avem și în infecția cu COVID-19, dar spre deosebire, aici nu avem febră, nu avem stare generală alterată, nu avem dureri musculare. Sunt deosebiri care pot înclina balanța pentru un diagnostic sau pentru celălalt”, mai explică medicul.
În cazuri și mai rare, poate apărea alergia la contactul cu iarba. „Dacă pacientul merge prin iarbă desculț sau are contact cu iarba, uneori (cazuri rare) au leziuni la nivelul pielii, așa zisa urticarie. Apar niște papule, niște umflături roșii care sunt pruriginoase, dar doar o parte din acești pacienți alergici fac urticarie la contactul cu iarba”, a mai explicat medicul.
Ce trebuie să știi despre mușcăturile de purici. Au o particularitate după care le poți recunoaște.
Ce se întâmplă când animalul de companie se află în preajma ta. Experții dezvăluie detaliul scârbos la care te expui.
Află mai multe despre alergia la polen și cum îți dai seama dacă nivelul din atmosferă este unul ridicat.
De ce ești alergic - cauzele alergiilor, simptome, tratament, prevenție.
Ce este rinita alergică, ce o cauzează și care e diferența dintre rinită și viroză.
Alergia la detergent poate cauza anumite neplăceri. Află ce poți face în cazul în care te confrunți cu o alergie la detergent.
Un bol cu sare plasat pe pervazul ferestrei te scapă de o problemă enervantă care, de altfel, îți poate afecta sănătatea.
Vopseaua de păr este asociată cu riscuri semnificative. Detaliul pe care trebuie să îl știi.
O boală alergică și autoimună a fost identificată pentru prima dată de cercetători. De vină ar fi mutația unei gene.
Ce este rino-conjunctivita alergică și ce anume o provoacă, de fapt. Care e diferența față de rinita alergică.
Alergia bizară pe care o poți face din cauza unor obiecte banale precum papuci, haine sau chiar mâncarea.
Alergia ciudată pe care o poți dezvolta din cauza bijuteriilor poate fi ușor confundată.
Descoperă legătura complexă dintre factorii de mediu, precum detergenții și microplasticele, și creșterea riscului de alergii alimentare.
Care sunt sfaturile pentru un somn odihnitor, dar și pentru o viață fără alergii.
La ce trebuie să fim atenți în cazul în care ne-au înțepat țânțarii. ”Pot deveni mortale”, susține dr. Tudor Ciuhodaru.
Alergiile și intoleranța alimentară, cum se manifestă fiecare și cum se pot trata.
Sezonul cald vine cu o serie de provocări pentru copii și părinți. Cum să îi protejăm pe cei mici de pișcăturile de insecte.
Un nou strat de praf saharian a acoperit o bună parte din țară. Acesta poate provoca neplăceri unor categorii de persoane.